Linkuri accesibilitate

Opozant al președintelui Xi Jinping, condamnat la 18 ani de închisoare


 Xi Jinping și-a întărit puterea în China prin suprimarea oricărei voci critice, înăsprirea cenzurii și reprimarea organizațiilor neoficiale
Xi Jinping și-a întărit puterea în China prin suprimarea oricărei voci critice, înăsprirea cenzurii și reprimarea organizațiilor neoficiale

Ren Zhiqiang, un fost administrator al unei firme de stat chineze din domeniul imobiliar care a îndrăznit să critice public felul în care președintele Xi Jinping a gestionat pandemia de coronavirus, a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru acuzații de corupție, transmite AP.

Bărbatul a dispărut din atenția publică în luna martie după ce a publicat un eseu în mediul online în care îl acuza pe Xi Jinping că nu a știut să gestioneze izbucnirea pandemiei de coronavirus în orașul Wuhan. Anterior, el a abordat și teme sensibile precum cenzura din China.

Aflat la conducerea Chinei din 2012, Xi Jinping și-a întărit puterea prin suprimarea oricărei voci critice, înăsprirea cenzurii și reprimarea organizațiilor neoficiale. Zeci de jurnaliști și activiști pentru drepturile omului au fost arestați.

O instanță din China a anunțat că Ren Zhiqiang a fost găsit vinovat de corupție, mită, deturnare de fonduri publice și abuz de putere. Instanța afirmă că Ren nu va face apel la condamnarea primită.

Într-un comentariu ce a circulat în mediul online, Ren a criticat o videoconferință din 23 februarie avută de Xi Jinping cu alți 170.000 de oficiali de partid în care liderul chinez a anunțat măsurile de răspuns la pandemie.

Ren nu l-a numit pe Xi dar a scris că „acolo nu stătea un împărat care își arată noile haine ci un clovn care a fost dezbrăcat de haine și insistă că e împărat".

El a mai criticat propaganda care îl portretizează pe Xi ca liderul care va salva China de virus fără a menționa unde a început și posibilele greșeli făcute inclusiv suprimarea oricăror informații la începutul pandemiei.

„Oamenii nu au văzut nicio critică la conferință. Nu s-a investigat și dezvăluit adevărul", a mai scris Ren Zhiqiang. „Nimeni nu a analizat sau luat vreo responsabilitate. Dar încearcă să acopere adevărul cu tot felul de mari realizări".

Ren a avut în tinerețe o carieră militară și ambii săi părinți au deținut funcții înalte în Partidul Comunist Chinez.

XS
SM
MD
LG