Acum 80 de ani, timp de trei zile, din 18 până pe 20 mai 1944, forțele de securitate sovietice au adunat cel puțin 200.000 de tărtari din Crimeea și i-au deportat în Uzbekistanul sovietic și în alte părți îndepăratate din URSS.
Zeci de mii dintre ei au pierit în timpul deportării și în primii ani ai cruntului exil. Specialiștii sovietici în demografie estimau, în 1949, că după 1944 au fost aproape 45.000 de morți „în plus” printre tătării din Crimeea. Surse din comunitatea tătară vorbesc de cifre mult mai mari.
Deportarea tătarilor din Crimeea - precum și a altor popoare, petrecută în aceeași perioadă - a fost urmare a ordinului direct dat de dictatorul Stalin și a fost supravegheată de Lavrenti Beria, șeful poliției secrete. După acest moment, a venit campania de „de-tatarizare” din Crimeea, în care orice urmă a culturii și tradițiilor popoarelor turce, a musulmanilor din Peninsulă a fost ștearsă.
Liderul sovietic Nikita Hrușciov a condamnat, în 1956, mutările forțate ale populației și cele mai multe grupuri etnice persecutate au fost lăsate să se întoarcă acasă. Tătarilor din Crimeea nu li s-a permis acest lucru.
Deportarea lor a fost condamnată ca „genocid” de către Ucraina, Lituania, Letonia și Canada.
Reporterii serviciului Ucrainean al RFE/RL au discutat despre aceste eveimente cu liderul spiritual al tătarilor ucraineni, Mustafa Dzhemilev, membru al Parlamentului de la Kiev.
Născut în Crimeea, în 1943, Dzhemilev a supraviețuit deportării și a crescut în exil, în Uzbekistanul sovietic. În adolescență, a fost co-fondator al Uniunii Tinerilor Tătari din Crimeea. Autoritățile sovietice l-au arestat de șase ori și a petrecut 15 ani în închisori și lagăre de muncă. La jumătatea anilor 70, a făcut o grevă a foamei de 303 zile, căreia i-a supraviețuit doar pentru că a fost hrănit forțat.
În 2014, la scurt timp după ocuparea Crimeei de către Rusia, Dzhemilev a primit interdicția de a intra pe peninsulă, iar Rusia a emis un mandat de arestare pe numele lui.
În noiembrie anul trecut, când a împlinit 80 de ani, Dzhemilev a fost decorat de către președintele Volodimir Zelenki cu Ordinul Steaua de Aur și a primit titlul de Erou au Ucrainei.
RFE/RL: Vă mulțumesc pentru că ați acceptat să discutați cu noi cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la deportarea tătarilor din Crimeea, decisă de Stalin. Care este sensul acestei tragedii pentru tătarii de azi din Crimeea?
Mustafa Dzhemilev: În ceea ce privește dimensiunea catastrofei și consecințele ei, e al doilea eveniment cutremurător din istoria tătarilor din Crimeea.
Primul a fost în aprilie 1873, atunci când Rusia a ocupat Crimeea pentru prima dată. Tătarii au fost forțați atunci de autorități să își părăsească patria și să se mute în Imperiul Otoman.
În zilele noastre, sunt undeva între 3 și 5 milioane de cetățeni turci descendenți ai tătarilor din Crimeea, după cum arată unele date. Adică de zece ori mai mulți decât trăiesc acum în Crimeea. Scopul primei ocupații a fost să golească peninsula, să le facă loc rușilor.
Dar a doua deportare și genocidul au avut, în mod evident, scopul de a ne distruge ca nație. Nu a fost doar o chestiune de eradicare în masă a tătarilor din Crimeea. La mijlocul anilor 1960, am făcut o cercetare să aflăm câți au fost uciși. Și am ajuns la concluzia că, numai în primii doi ani ai deportării, aproape 46% din întreaga comunitate de tătari din Crimeea a dispărut.
De aceea a recunoscut Parlamentul ucrainean, în 2015, această deportare ca fiind genocid. După deportarea din 1944, nu au fost distruși doar tătarii din Crimeea, a fost distrus absolut tot ce era asociat cu ei.
Limba tătarilor din Crimeea e pe cale de dispariție - și UNESCO spune asta. Sper, totuși, că nu va dispărea. Ucraina face eforturi să o apere.
RFE/RL: Mulți tineri nu vorbesc limba - nici cei din Crimeea încă ocupată, nici cei din Kiev. Ce poate fi făcut în această situație?
Mustafa Dzhemilev: Suntem martorii unei adevărate catastrofe a limbii. După deportare, nu au fost școli [la care să se predea în tătara, în Crimeea]. Auzeam limba și o deprindeam de la părinți. Sunt suficient de bătrân să mă fi născut în Crimeea - iar părinții mei vorbeau întotdeauna acasă limba maternă. Îmi amintesc că tata ne interzicea să vorbim rusă acasă, chiar dacă mergeam la școli rusești și studiam totul în rusă. Între copii, vorbeam rusește. Dar tata insista: „vorbește o limbă umană, astfel încât toată lumea să te înțeleagă”.
Apoi a venit generația de după mine - oameni născuți în exil. Nivelul lor de cunoaștere e limbii e foarte redus. Nu au fost capabili, apoi, să le transmită limba copiilor lor. Prin urmare, în zilele noastre, după cum arată diverse cercetări, doar vreo 20% dintre tătarii din Crimeea cunosc limba. Sunt câțiva care o vorbesc foarte bine, iar restul - nu știu deloc sau se descurcă foarte greu.
RFE/RL: Există o paralelă între aceste experințe și ce trăiesc ucrainenii de la invazia pe scară largă a Rusiei, începută în 2022? Mulți ucraineni sunt acum forțați să trăiască în exil și se preocupați în legătură cu limba pe care o vor ști copiii lor - ucraineană sau limba țării în care trăiesc.
Mustafa Dzhemilev: Sunt mulți ucraineni care au plecat încă de la începutul invaziei. Este o catastrofă. Mă tem că mulți nu se vor întoarce - în principal, cei care au ajuns în țări prospere. Același lucru se întâmplă cu tătarii din Crimeea.
Înainte de invazia pe scară largă, 99% dintre tătarii din Crimeea care au plecat din peninsulă s-au mutat în Kievul controlat de Ucraina. Dar, după invazie, această rută s-a întrerupt, așa că au pornit în alte direcții - către Georgia, Kazahstan, țările baltice și alte state. Pur și simplu nu au putut ajunge în zonele neocupate din Ucraina. În acest moment, 50.000 de tătari din Crimeea trăiesc în afara Crimeei. Poate părea un număr mic, dar e un sfert din toată națiunea.
Ucraina își pierde și ea o mare parte din vorbitorii nativi. Sunt foarte preocupat de copiii celor care trăiesc în străinătate.
RFE/RL: De la invazie, au existat discuții despre problema limbii. Credeți că limba rusă e o amenințare pentru limba tătară din Crimeea, pentru ucraineană și pentru alte limbi?
Mustafa Dzhemilev: Amenințarea pentru comnunitatea tătarilor din Crimeea și pentru Ucraina nu e doar limba rusă, ci tot ce e rusesc. Știm cu toții politica Rusiei, inclusiv cea referitoare la limbă: rusificarea - atât a ucrainenilor, cât și a tătarilor din Ucraina.
Ucrainenii nu au fost deportați, prin urmare nu sunt în aceeași situație în care au fost tătarii din Crimeea, iar lovitura împotriva acestora a fost mult mai rea.
RFE/RL: Puteți să ne vorbiți despre experiența dvs. personală în ceea ce privește conservarea identității culturale în timpul exilului? Familia dvs. a fost deportată din Crimeea când erați foarte mic. Când ați înteles că sunteți tătar din Crimeea și că vorbiți acea limbă?
Mustafa Dzhemilev: În cele mai multe cazuri, viziunea asupra lumii a tătarilor din Crimeea se formează în familie. De asta propaganda sovietică nu a avut un efect prea puternic asupra tătarilor din Crimeea. Știam adevărul de la părinții noștri.
Îmi amintesc ziua în care a murit Stalin (martie 1953) - toată lumea plângea. Numai noi, în grupul nostru de copii tătari din Crimeea de la școală, glumeam. Nimeni nu plângea - ba nu, era o fetiță care plângea și îmi amintesc că m-am gândit că nu e de familie bună.
În momentul în care s-a anunțat la difuzor că „mare lider al tuturor timpurilor și al tuturor popoarelor” a murit, tata a zis: „În sfârșit, a dispărut câinele”. Asta am simțit când m-am dus la școală, iar profesorii și copiii plângeau. Ne-au spus că, din cauza morții „geniului tuturor timpurilor și popoarelor”, vor fi trei zile de doliu și școala va fi închisă. Aproape că am strigat „Uraaaa!” - dacă strigam, era rău pentru părinții mei.
Tot ce știm despre Crimeea am învățat de la părinți. Întrucât dormeam cu toții într-o singură cameră, părinții mei aveau conversațiile serioase după ce adormea toată lumea. Dacă nu ațipisem și dacă discuția lor devenea anti-sovietică, o auzeam pe mama șoptind: „Șșttt! Taci” Copiii...!”... Și nu pentru că aveam de gând să-i denunțăm, ci pentru că copiii sunt copii și puteam să scăpăm ceva în public. Dar mă prefăceam adormit doar ca să aud ce vorbeau, pentru că mă interesa.
RFE/RL: Adică discuțiile oneste de acasă v-au ajutat să vă întelegeți pe dvs. însivă?
Mustafa Dzhemilev: Desigur. Mi-l amintesc pe tata spunând: „Fiule, vremurile sunt făcute în așa fel încât părinții nu le pot spune copiilor ce să facă. Vei împlini curând 14 ani și vei intra în Komsomol (organizația sovietică de tineret). Dar dacă ai avea cum să eviți acel drum, aș fi foarte fericit”.
Și, desigur, ca să-i fac tatei pe plac, nu am intrat în Komsomol. Atunci când m-au dat afară de la Institut, în 1965 [Dzhemilev a fost dat afară de la un colegiu de agricultură din Tashkent], cei de la facultate au spus că într-o instituție sovietică nu are loc un „renegat” ca mine.
Cred că asta fac acum compatrioții noștri - cred că sunt conversații de tipul ăsta în casele din Crimeea. De aceea, când aud discuții despre cum să înnăbușim propaganda rusă și despre cum pierdem o generație, spun că propaganda sovietică de acum 70 de ani nu ne-a schimbat. A fost nevoie de doi sau trei ani de Perestroika pentru ca toată acea propagandă să dispară. Și cred că se va întâmpla la fel după de-ocuparea Crimeei.
RFE/RL: Sunt deja mai mult de zece ani de când Rusia a ocupat Crimeea. Mulți tătari din Crimeea au plecat, alții au fost forțați să intre în armata rusă, alții au fost uciși. Pot supraviețui tătarii din Crimeea?
Mustafa Dzhemilev: Cred că tătarii din Crimeea nu au niciun viitor dacă Peninsula nu e eliberată. Există vreun loc în lume în care oamenii să prospere în timp ce cad bombe și explodează rachete? Pentru că asta se întâmplă acum în Crimeea. Oamenii înțeleg că, dacă în Crimeea explodează bombe ucrainene, asta înseamnă că Ucraina nu i-a uitat și nu o să-i uite. Înseamnă că nu vor exista negocieri cu ocupantul referitoare la Crimeea sau alte teritorii ucrainene ocupate. Iar oamenii înteleg perfect că, fără eliberare, nu au niciun viitor.
RFE/RL: Și ce perspective credeți că sunt? E posibil să se petreacă pe cale diplomatică sau pe cale militară?
Mustafa Dzhemilev: După 2014, am spus tot timpul că Crimeea trebuie de-ocupată pe calea diplomației. Altfel, va ajunge o peninsulă de nelocuit, care va aminti de Mariupol.
Dar Rusia respinge tot și insistă că Crimeea nu va fi parte din discuție, pentru că, în conformitate cu Constituția rusă, este „teritoriu rusesc”.
Au fost discuții ruso-ucrainene la începutul invaziei la scară langă. În declarația finală, ambele părți și-au exprimat pozițiile. Noi ne-am expus condițiile nostre pentru terminarea războiului - Rusia să se întoarcă la granițele din 23 februarie 2022 și să fie de acord cu statutul deschis al discuțiilor privind Crimeea și Donbas. Și că, pe parcursul acestor discuții, niciuna dintre părți nu va folosi forța ca să controleze aceste teritorii.
Când a fost citită declarația, ei au adăugat cuvintele „15 ani pentru negocieri”. Toate camerele video erau îndreptate spre mine și jurnaliștii îmi cereau să comentez. Nu doar presa turcă și ucraineană, presa din toată lumea. Auzisem mai devreme despre povestea cu 15 ani și i-am spus lui Rustem [Umerov, membru al delegației Ucrainenei la discuții, în prezent ministrul Apărării ucrainean]: „În niciun caz. Fă publică perioada și toată lumea va exploda!”. Am fost sigur că cifra nu va rămâne în documente.
Când au vrut să comentez, desigur că nu am spus că sunt categoric împotriva acestei formulări. Am spus ceva precum: „Dacă Rusia e de acord să poarte discuții despre statutul Crimeei, înseamnă că Crimeea nu e teritoriu rusesc, ci teritoriu ocupat temporar, prin urmare, conform Convenției din 1949 de la Geneva, se supune legii ucrainene și drepturilor democratice ucrainene. Și, dacă e așa și fiecare poate spune ce vrea, atunci de-ocuparea Crimeei nu va dura 15 ani, ci șase luni”.
Dar asta nu ne-a scăpat de furie... l-am sunat pe Andrei Yermak, de la aministrația prezidențială ucraineană, și i-am spus: „Ce ai făcut? N-am mai auzit atâtea ocări împotriva mea în ultimii 30 de ani! De ce vorbești despre 15 ani?”. A râs și a spus: „Calmează-te. Nu vor accepta nici măcar asta”.
Și, într-adevăr, chiar a doua zi, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a spus că nu pot exista discuții referitoare la statutul Crimeei.
Prin urmare, acum putem discuta doar despre eliberarea militară a Crimeei. Dar cred că atunci când forțele ucrainene vor intra în zona dintre Crimeea și Ucraina, vom propune iar negocieri. Discuțiile, însă, vor fi despre cum să le permitem trupelor ruse să plece din Crimeea fără luptă și fără victime. Nu există altă cale.
Acest articol, scris cu contribuția corespondentului RFE/RL Robert Coalson, a apărut inițial pe www.rferl.org.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
