Linkuri accesibilitate

Timișoara proiectelor neterminate


Imagine din Timișoara

Pe ultima sută de metri a campaniei electorale, Timișoarei și locuitorilor ei li se promit minunății: digitalizarea completă a primăriei, sute de parcări, refacerea clădirilor istorice, cartiere europene, parcuri pentru patrupede, lac și coline, un spital municipal de la A la Z, școli noi, aer curat, fântâni cântătoare, grădinițe și creșe la fiecare pas.

Unii candidați proiectează orașul în termeni abstracți ca „transparență”, „normalitate”, „conectare”, „strălucire”. Unui candidat i-a scăpat porumbelul cu expresia „Timișoara pozitivă”, în vremea pandemiei.

Timișoara nu a stat pe loc în cei 30 de ani de la Revoluție. În cele patru mandate ale primarului Gheorghe Ciuhandu s-au rezolvat câteva probleme vitale pentru sănătatea orașului. S-au refăcut canalizarea, astfel încât orașul să nu se inunde la ploaie, precum și trama tramvaiului în mai multe zone. După spaima cu otrăvirea apei de la Revoluție, s-au forat fântâni publice în cartiere, creîndu-se o rețea paralelă de alimentare cu apă potabilă.

În două mandate, primarul Nicolae Robu a continuat câteva din proiectele lăsate de Ciuhandu, dintre care cele șapte vaporașe în transport urban, pasajul Michelangelo, zona pietonală centrală, dar a adăugat alte lucrări – pasaje, lărgiri de carosabil, anvelopări de blocuri, trotuare, Multiplexity încă în proiectare, unele cu bani europeni, altele din fonduri proprii. În ultimele luni s-a dat bătaie, s-au deschis șantiere, s-a trecut la inaugurări, scopul electoral fiind vădit. Intrarea în Parcul Copiilor, jalnică, a fost însă uitată de tot.

Fațada parcului pentru copii in Timisoara, abandonată în febra renovărilor electorale
Fațada parcului pentru copii in Timisoara, abandonată în febra renovărilor electorale

Ce îi trebuie unui oraș

Timișorenii mai vechi cred că dacă îi lipsește ceva orașului este faptul că edilii nu înțeleg suficient de bine spriritul său, istoria locului, diversitatea, europenismul său, valorile sale culturale, nevoia de igienă morală.

Un oraș trebuie să fie sigur, e necesar ca oamenii să se simtă în siguranță pe străzi care nu se inundă, în clădiri care nu cad la primul cutremur, în parcuri unde nu sunt atacați de hoți, de traficanți de droguri, de câini vagabonzi.

Un oraș trebuie să fie inteligibil și accesibil, să aibă o logică urbană simplă, ușor de înțeles pentru locuitorii săi și pentru străini. Semnalizarea instituțiilor și a locurilor turistice, infocentre lesne de găsit și bine organizate, funcționari profesioniști conștienți că se află în serviciul cetățenilor sunt condițiile unui oraș comunicativ.

Imagine de pe râul Bega
Imagine de pe râul Bega

Orașul trebuie să fie curat. Nu este vorba doar despre igiena străzilor, ci mai ales despre mediu, despre puritatea aeului respirat, despre calitatea apei, despre canalizare, noxe și radiații. Se leagă de acest subiect calitatea îngrijirii medicale cu facilitățile aferente, servicii de urgență, spitale, aparatură etc. S-a văzut în perioada pandemiei că serviciile anacronice în sănătate se contabilizează în vieți omenești pierdute. Regulile ecologice impuse industriei locale, mobilitatea cu bicicleta sau pe apă, modernizarea administrării deșeurilor, întreținerea și extinderea parcurilor, toate fac parte din conceptul „orașului verde”.

Un oraș trebuie să fie predictibil, să se dezvolte după o viziune clară, pe termen lung, acceptată și urmată de edili, iar nu răsturnată o dată cu schimbarea partidului aflat la putere. Administrația trebuie să dețină sisteme de control și să le aplice corect.

Un oraș trebuie să fie „frumos”, subiect de mândrie pentru localnici. Aici intră cultura sa, educația, personalitățile, campionii și premianții săi, grija pentru patrimoniul arhitectural, dar și pentru patrimoniul spiritual în care intră obligatoriu interesul viu pentru etnii, pentru poveștile de succes din trecut și din prezent.

Cosmetica și patrimoniul arhitectural

Dincolo de exagerările inevitabile ale campaniei electorale, Timișoara suferă de carențe nevindecate de-a lungul anilor. Multe sunt moșteniri comuniste, altele vin din lipsa de pricepere a edililor sau din interesele politice, care au surclasat interesele cetățenilor.

Într-un Barometru al calității vieții realizat de Universitatea de Vest și de Politehnică în 2018, pe un eșantion de 1663 de persoane, nemulțumirile cetățenilor se referă la drumurile proaste, la circulația infernală, la iluminatul public insuficient, la prețul ridicat al locuințelor și la absența parcărilor. Cei din zonele UMT și Gării, Kuncz, Blașcovici se simt neglijați și consideră nesigure cartierele. Nici transportul în comun nu era mulțumitor pentru locuitorii din Circumvalațiunii sau Bălcescu, ceea ce de atunci s-a schimbat în bine.

Piața Unirii, Timișoara
Piața Unirii, Timișoara

Modernizările promise sunt incipiente, mai multe șantiere fiind acum în curs în zona Steaua, pe Bul.Sudului, unde locuiește primarul actual, pe Calea Buziașului. Refacerea trotuarelor din zona istorică în culori futuriste a atras nu doar critici, ci și o plângere penală din partea Direcției Județene de Cultură Timiș, al cărei director a fost detașat urgent la Craiova, ca penitență.

Dintre cele trei piețe devenite pietonale, Piața Operei, Piața Libertății și Piața Unirii, două au suferit schimbări importante, parțial cu fonduri europene. Piața Libertății, poreclită „Piața Roșie”, a suscitat controverse după scoaterea copacilor și pavarea cu dale cărămizii. Frumoasei piețe baroce a Domului, redenumite Piața Unirii după 1919, i s-a salvat pavajul original din piatră cubică, după dispute aprinse. Piața Operei, loc simbolic al Revoluției, cu palatele sale Secession, are un aer coșcovit.

Opera în renovare
Opera în renovare

Amenzile majorate de 500 de ori pentru locatarii care nu își refac fațadele nu au dat niciun rezultat. Pentru că nu au bani, oamenii preferă să-și vândă apartamentele rechinilor imobiliari care s-au instalat astfel în centru. Fațada Operei, realizată de arhitectul Duiliu Marcu în 1935 în stil bizantin, după incendiul din 1920 care a distrus fațada în stil Renaissance construită de vienezii Helmer și Fellner între 1871 și 1875, a intrat abia anul acesta în renovare, iar clădirea Lloyd se reface și ea sub administrarea Universității Politehnice.

Din cele 14.000 de clădiri de patrimoniu existente, doar câteva au fost reabilitate cu finanțare privată. Primăria a inagurat recent una singură din patrimoniul ei, pe strada Alecsandri.

Casa Muhle înainte de dezastru
Casa Muhle înainte de dezastru

Timișoara, în contrast cu Aradul, are o gară urâtă, moștenită din anii '70, după ce Gara de Nord construită în stil neoclasic în sec.al XIX-lea a fost bombardată în 1944. Arhitecții orașului au încercat cosmetizări cu proiecte de iluminat, însă schimbarea la față anunțată de CFR, proprietarul ansamblului, și de Ministerul Transporturilor, se lasă așteptată.

Salvați Casa Muhle!
Salvați Casa Muhle!

Ceea ce ar trebui să fie mândria timișorenilor, palatele cu poveștile lor fabuloase, s-a neglijat în cele trei decenii de promisiuni, iar degradarea Casei Mühle, florarul aristocrat căruia i se datorează numele de „orașul rozelor”, este o pată pe obrazul municipalității incapabile să rezolve problema.

În schimb, peste două sute de „palate” țigănești au înflorit în Timișoara, majoritatea fără autorizații și nesancționate, semn al complicităților corupte dintre funcționari, judecători, avocați specializați pe tranzacții suspecte și arhitecți fără etică.

Palat timișorean din proprietatea membrilor unui clan al romilor
Palat timișorean din proprietatea membrilor unui clan al romilor

Regenerarea urbană mai are de așteptat

Urbanistul Radu Radoslav, arhitect-șef al orașului timp de aproape zece ani, vede diferit nevoia de a restaura clădirile vechi.

„Problema este ce vrei să faci cu ele, ce funcționalitate vor avea”, a subliniat pentru Radio Europa liberă. Un concept mult mai valoros este regenerarea urbană, o regândire a metabolismului Timișoarei, ceea ce lipsește în prezent, când nu e aprobat nici Planul Urbanistic General. Densificarea, plantarea de blocuri în cartierele de case cu grădini mari tipice pentru acest oraș, lipsa canalelor verzi sau ghetoizarea zonelor de blocuri sunt greșeli care scad calitatea vieții și distrug un spirit comunitar dezvoltat încă de pe vremea când cartierele erau, asemenea celor vienze, mici orașe, cu nume păstrate și azi: Iosefin, Elisabetin, Fabric, Freidorf etc. Nu există altă soluție pentru descongestionarea traficului decât velo-mobilitatea și transportul de tip tram-tren pentru navetiștii veniți din suburbii. Oricât s-ar lărgi străzile, populația a crescut, la fel numărul autoturismelor, iar prezența benefică a multinaționalelor, care a sporit PIB-ul local, produce inevitabil un flux de mașini înspre și dinspre oraș, care trebuie sistat”, spune arhitectul Radoslav.

Se știe că vechimea medie autoturismelor achiziţionate în 2019 în România, în număr total de 606.163 mașini, este de 8,3 ani. Este o chestiune de poluare care nu poate fi trecută cu vederea.

Comisia Europeană a lansat în mai 2020 procedura de infringement în legătură cu depășirea nivelului dioxidului de azot în cinci orașe printre care și Timișoara. Primarii au fost chemați la Ministerul Mediului cu măsuri urgente pentru a opri procedura. Compania de anvelope Continental a fost criticată frecvent pentru noxele resimțite de cetățenii care locuiesc în zona de est a orașului.

A existat și o pagină pe Facebook denumită „Timișoara pute”, precum și un grup de tineri care au protestat „avant la lettre” cu măști împotriva mirosului emanat din fabrica germană, silită să ia măsuri serioase de filtrare. Președintele Iohannis a vizitat zilele acestea Continental Automotive, divizia de IT, la împlinirea a două decenii, dar a evitat orice referire la producția anvelopelor de cauciuc.

De la „Mica Vienă” la eșecul Capitalei Culturale Europene

Radu Radoslav consideră că edilii au o înțelegere îngustă a felului cum poate fi valorificată tradiția urbei. Deși e cunoscut ca „orașul trandafirilor”, municipalitatea a preferat să planteze anual lalele, ratând astfel un element de identitate glorios. Și alte legături cu trecutul sunt prost interpretate.

„Conceptul Timișoara-mica Vienă se poate întoarce împotriva ei. Politicienii înțeleg limitat conceptele, moștenirile urbanistice și le interpretează vulgar, votând în consiliul local tot felul de nerozii, care nu se potrivesc cu vremurile de azi. Degeaba dau ei o decizie că toate clădirile trebuie aliniate la cornișă, nu merge. Sau să transformi parcurile Timișoarei în micul Schönbrunn, e altă prostie. La Timișoara tocmai asta era interesant, o anume flexibilitate în timp”, ne declara arhitectul într-un interviu.

Spiritul european, clamat în orice ocazie, a fost spulberat: „Timișoara și Banatul înseamnă o fuziune de culturi. Se vede în orice. Voiam la un moment dat să facem o expoziție de cărți de bucate ale regiunii fiindcă și în arta culinară bănățeană e vorba de o fuziune culturală. Târgurile de azi ale Timișoarei sunt staliniste, ele ar trebui date în organizarea unor curatori care să aibă capacitatea să pună laolaltă elemnentele definitorii, cele identitare.

Romania - Timișoara Capitală Culturală
Romania - Timișoara Capitală Culturală

„Eu sunt supărat pentru că s-a reușit în parte distrugerea identității culturale unice a acestui oraș. De ce e unică? Fiindcă, spre deosebire de orașele transilvane, Timișoara a trecut și prin industrializarea timpurie. În Europa, strada e publică, curtea e privată. Așa era și în Timișoara, însă diverși edili au reușit din prostie sau cu bună știință să spulbere regula europeană”, spunea fostul arhitect-șef, autorul mai multor volume despre Timișoara.

Nici sportul n-a avut mai mult noroc, fără un stadion modern, înscris și el pe lista promisiunilor. Iar preferința pentru vaporașe a primarilor recenți a afectat un sport unde Timișoara a dat campioni, canotajul. Deși s-au atras fonduri europene în valoare de sute de mii de euro, nu se văd proiectele majore.

Administrația locală a suprareglementat aprobările și autorizațiile, birocrația a sporit o dată cu înmulțirea „plimbătorilor de hârtii” angajați politic în primărie. Abia în ultimii ani, investițiile private tind să schimbe peisajul decăzut din zonele industriale situate aproape de centru.

S-au construit Open Ville, ansamblul rezidențial ISHO incluzând funcțiuni culturale și de divertisment. Pandemia a adus și alte aspecte în atenție: turismul de proximitate, nevoia locurilor de agrement pentru un oraș de câmpie, dar așezat aproape de granița cu Ungaria și Serbia, de care se poate lega și prin transportul pe Bega. Un proiect european Interreg este pe care să rezolve parțial navigabilitatea. În plus, clădirile de birouri, mai puțin solicitate pe perioada stării de urgență, trebuie să se adapteze rapid la cerințele momentului.

Metrou sau autobuz, unde este mai aglomerat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:25 0:00
XS
SM
MD
LG