Linkuri accesibilitate

Orban, despre fotografia devenită virală pe internet: dacă e o poză, e o poză


Premierul Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri seară, pentru Mediafax că nu ştie despre imaginea care s-a viralizat pe Facebook în care apare fumând şi consumând alcool în biroul de la guvern: „Dacă e o poză, e o poză. Asta e”.

„Nu ştiu despre ce e vorba, când o să umblu o să mă uit. Acuma m-am dat jos din avion, am fost plecat la Mureş şi la Maramureş, habar n-am. Ştiu eu în ce poză apar? Şi ce să fac? Asta e. Dacă e o poză, e o poză. Asta e", a declarat premierul Ludovic Orban, vineri seară, pentru Mediafax.

În imagine apar premierul Ludovic Orban care fumează, Raluca Turcan, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul de Externe Bogdan Aurescu și ministrul transporturilor Lucian Bode.

Virgil Popescu ține în mână un pahar care pare să conțină alcool, în timp ce Bogdan Aurescu are un trabuc.

Imaginea a fost lansată de Cristian Vasilcoiu, fost purtător de cuvânt al Liei Olguța Vasilescu, în perioada în care aceasta era ministru al Muncii. Vineri seara, postarea avea 1.200 de preluări.

Acum, Vasilcoiu este consilier parlamentar, după cum scrie pe pagina sa de Facebook.

XS
SM
MD
LG