Linkuri accesibilitate

Orban, după decizia CCR privind amenzile: Mă șochează. Vom reface legea pensiilor speciale


ROMANIA - Ludovic Orban, prim-ministru al României
ROMANIA - Ludovic Orban, prim-ministru al României

Premierul Ludovic Orban s-a arătat șocat miercuri de deciziile luate de CCR privind neconstituționalitatea amenzilor anti-COVID și cu privire la abrogarea pensiilor speciale.

Despre prima dintre decizii, Orban a spus că este o invitație la încălcarea legii, iar în ceea ce privește a doua decizie, premierul a spus că sunt membri ai Curții care nici n-ar trebui să se pronunțe pe speță, câtă vreme sunt beneficiari direcți ai acestui gen de privilegiu.

Prim-ministrul a spus că decizia Curții Constituționale, prin care sunt declarate neconstituționale amenzile din perioada stării de urgență arată că CCR este, ca și în perioada lui Liviu Dragnea, „de partea celor care încalcă legea” și împotriva celor care respectă regulile, invitând astfel la anarhie.

„Prin aceasta decizie, guvernul este practic împiedicat să apere viața și sănătatea românilor. Se poate ajunge la situația ca săa nu mai putem da nicio amendă”, a spus miercuri premierul Ludovic Orban, după vizita pe care a făcut-o la Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I”.

„Este o sentință care mă șochează și care are un vădit caracter politic și care este luată în favoarea minorității care încalcă legea. Este o invitație la încălcarea legiii și la anarhie”, a mai spus Orban.

Despre decizia privind pensiile speciale, Orban a spus că „CCR conține oameni care nici măcar n-ar avea voie să judece astfel de sesizări pentru că ei înșiși beneficiază de pensii speciale și se află într-un vădit conflict de interese”.

CCR a arătat că nu vrea să existe dreptate în sistemul de pensionare, că urmărește să mențină un sistem privilegiat de calcul a pensiilor pentru categorii care de-a lungul timpului au beneficiat de diferite legi speciale care au permis un calcul al pensiei diferit de calculul pensiei pe baza principiului contributivității, a spus premierul Ludovic Orban.

„Ca Partid Național Liberal am susținut constant necesitatea ca principiul fundamental care să stea la baza calculului pensiei să fie fie principiul contributivității, singurul just, legitim. Singura excepție pe care noi o susținem este privitoare la pensiile de serviciu ale cadrelor militare. Din păcate, acest nou demers de a încerca să punem ordine în sistemul de pensii a fost zădărnicit de o Curte Constituțională care conține oameni care nici măcar n-ar trebui sau n-ar avea dreptul să judece astfel de sesizări, pentru că ei înșiși sunt beneficiari de pensii speciale și se află într-un vădit conflict de interese”, a declarat premierul Orban.

El a spus că legea va fi refăcută ținând cont de observațiile Curții Constituționale.

În ceea ce privește soarta fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, după decizia de marți a CEDO în cauza Kovesi, premierul a spus că „este o rușine pentru România”, care „nu mai poate fi reprezentată de un exponent al agresiunii conduse de Dragnea împotriva independenței Justiției”.

XS
SM
MD
LG