Linkuri accesibilitate

Orban: USR-PLUS-PMP, posibila majoritate de guvernare după anticipate


Posibila majoritate de guvernare după anticipate: PNL-USR-PMP
Posibila majoritate de guvernare după anticipate: PNL-USR-PMP

PNL ar putea crea o majoritate de guvernare, după alegeri, alături de USR (a cărui fuziune cu PLUS se va realiza în viitorul apropiat) și PMP, spune premierul desemnat Ludovic Orban, admițând că partidul său nu va obține suficiente voturi pentru a guverna singur și justificându-și opțiunea prin „armonizarea” punctelor de vedere pe care le-a avut alături de USR și PMP în „diferitele poziționări” din opoziție.

  • „Cei mai apropiaţi parteneri au fost USR şi PMP, ăsta este adevărul (...). Stând în opoziţie, ne-am armonizat multe dintre punctele de vedere în diferitele poziţionări. Evident, nu toate punctele de vedere. Dar s-a creat o anumite unitate, să spunem, în acţiunea de Opoziţie", a spus premierul desemnat Ludovic Orban, președinte al PNL, vineri seară la TVR1, citat de Agerpres.


Nu la fel de încrezător este Ludovic Orban în eficiența alianțelor de la nivel local, unde PNL își desemnează candidații în raport de șansele cu care aceștia sunt creditați în sondaje. Chiar și așa, liderul liberal spune că nu respinge o „anumită formulă” dacă aceasta se poate dovedi câștigătoare.

"Noi facem sondaje de opinie în fiecare localitate şi în fiecare judeţ, pentru că avem doi, trei candidaţi pe care îi măsurăm. Evident, noi vrem să vedem şi agenda populaţiei, care sunt priorităţile din perspectiva populaţiei şi ne desemnăm candidaţii de primar în urma acestei cercetări sociologice. Asta nu înseamnă, de exemplu, că s-ar putea într-o localitate că e mai bine să se meargă într-o anumită formulă. Eu n-aş susţine. E o situaţie care se va decide în fiecare organizaţie locală", a mai spus Ludovic Orban.

Premierul desemnat Ludovic Orban va transmite luni Parlamentului cererea de învestire, programul de guvernare actualizat și lista de miniștri.

Anunțul a fost făcut chiar de Ludovic Orban, într-o conferință de presă susținută la Balș (Olt).

"Am hotărât să depunem luni programul de guvernare actualizat şi lista de miniştri, dar nu pot să mă prezint în faţa Parlamentului înainte de a mă prezenta în faţa forurilor statutare ale PNL. Luni, la ora 10,00, vom avea o reuniune a Biroului Politic Naţional şi vom supune votului colegilor din PNL programul reactualizat şi lista Guvernului pentru ca tot luni să le trimitem spre Parlament, astfel încât să reducem cât mai mult posibilitatea boicotului procedural pe care-l planifică PSD", a declarat vineri Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat joi seară pe Ludovic Orban să formeze unui nou guvern, anunțând că își păstrează ca primă opțiune alegerile anticipate.

Din momentul în care Ludovic Orban va depune în parlament lista de miniștri și programul de guvernare pentru învestirea unui nou guvern începe procedura de alegeri anticipate - 60 de zile pe care le are parlamentul la dispoziție să acorde vot de încredere unui nou Executiv.

Dacă Parlamentul nu acordă încrederea în acest termen, atunci președintele trece la dizolvarea sa.

Guvernul Orban a fost demis miercuri, de parlament, la trei luni de la învestirea sa. Moțiunea de cenzură a PSD a fost adoptată cu 261 de voturi, cu 28 peste numărul necesar pentru demiterea guvernului, după ce guvernul liberal, condus de Ludovic Orban, și-a angajat răspunderea pentru proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

XS
SM
MD
LG