Ședința de luni este dedicată procedurii legislative de aprobare a ordonanţelor de urgenţă adoptate de Guvern, în vacanţa parlamentară.
Vor intra în dezbatere, ordonanţele referitoare la marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi echivalări de permise pentru circulaţia pe drumurile publice.
”După şedinţa Biroului Permanent al Senatului, proiectele vor intra în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului, prim for sesizat în aceste cazuri”, au transmis sursele citate, pentru news.ro.
Cele două ordonanţe fac parte din revendicările protestatarilor.
Guvernul a adoptat, în această săptămână, mai multe acte normative ca răspuns la solicitările fermierilor și tranportatorilor care protestează în toată țara. Negocierile s-au purtat la ministerele Agriculturii și Transporturilor.
„Guvernul este un partener corect de dialog. (...) Vom rămâne în continuare la masa discuțiilor pentru a rezolva toate problemele legitime semnalate”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Executivul a adoptat o Ordonanță de Urgență a Guvernului (OUG) privind amânarea punerii în aplicare a Deciziei (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorină şi kerosen. Pentru egalitate de tratament, aceeaşi măsură a fost instituită şi pentru păcură şi produsele energetice asimilate acesteia din punctul de vedere al accizelor.
O altă ordonanță adoptată în ultima ședință de Guvern a fost pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier.
”Actul normativ clarifică unele aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale”, a transmis Executivul.
Prin aceste modificări, se exceptează de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv vehiculele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h.
”Totodată, se stabileşte efectuarea la 6 luni a inspecţiei tehnice periodice a tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de RENT CAR, deci atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere. Ordonanţa clarifică şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă”, a mai comunicat Guvernul.
De 11 zile, fermierii și transportatorii protestează în țară. Lista lor cu revendicări a ajuns la Guvern, și au fost mai multe runde de negocieri cu reprezentanții protestatarilor.