Linkuri accesibilitate

„Ospătarul cu Bentley” de la PSD, absolvent la o facultate de categoria D, ales de „prietenul Stănescu” să cucerească Diaspora


Paul Stănescu, secretar general al PSD (stânga), Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD și Gheorghe Cârciu, secretar de stat la Departamentul Românii de Pretutindeni ies de la Școala Politică a femeilor social-democrate, august 2022, Hotel Spa Cocor, Olimp.
Paul Stănescu, secretar general al PSD (stânga), Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD și Gheorghe Cârciu, secretar de stat la Departamentul Românii de Pretutindeni ies de la Școala Politică a femeilor social-democrate, august 2022, Hotel Spa Cocor, Olimp.

Instalat la începutul anului în funcția de secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și în luna iulie ca președinte al PSD Diaspora, Gheorghe Cârciu a primit misiunea de la partid să cucerească Diaspora în 2024. În spatele ascensiunii sale se află Paul Stănescu.

La o terasă pe malul mării, în stațiunea Olimp, conducerea PSD s-a strâns, împreună cu parlamentarii, pentru socializare. Pe tavanul sălii în care se petrecea de zor, steagurile tricolore și cele ale partidului erau agățate succesiv, într-o scenografie concepută de organizația din Constanța, condusă de Felix Stroe. În urmă cu câțiva ani, liderul local al PSD se remarcase prin tabloul cu Liviu Dragnea agățat în sediul din Constanța.

Artificiile și tobele au avut rolul să scoată în evidență delicatesele oferite la masă, la începutul săptămânii.

Paul Stănescu îl prezintă pe Gheorghe Cârciu femeilor din PSD
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:58 0:00


Gheorghe Cârciu, uns șef la PSD Diaspora în luna iulie, a stat cea mai mare timpului în picioare, în jurul mesei la care se afla Paul Stănescu, secretar general al PSD, cel mai influent lider de pe terasă.

Marcel Ciolacu nu se afla eveniment din motive personale. De altfel, președintele PSD a lipsit de la toate acțiunile partidului organizate la Olimp, astfel că rolul central i-a revenit lui Paul Stănescu.

Diaspora este un cuvânt pretențios și, astăzi, în afara granițelor, noi avem români ca și în interiorul granițelor.
Gheorghe Cârciu, președinte PSD Diaspora

„Ce voiam să vă rog, avem în sală, și nu că e prietenul meu foarte bun, secretarul de stat de la Diaspora, Românii de Pretutindeni. Aș vrea să-i dau cuvântul să-l cunoașteți pentru că eu am o mare ambiție și recunosc lucrul acesta. În Diaspora, din păcate, rezultatul nostru a fost unul execrabil. Am avut 3,4%”, l-a prezentat Paul Stănescu pe Cârciu, la Hotel Spa Cocor, la Școala politică a femeilor social democrate, cu câteva ore înainte cinei festive de pe terasa din Olimp.

Secretarul general a ținut morțis să schimbe desfășurarea normală a evenimentului și i-a dat microfonul prietenului său, chiar dacă președinta femeilor PSD o anunțase la cuvânt pe Gabriela Firea. Prim-vicepreședintele PSD a trebuit să aștepte discursul lui Cârciu, adus în fața sălii în care se aflau femeile social democrate.

Paul Stănescu, secretar general al PSD, l-a ajutat pe Gheorghe Cârciu, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni să avanseze în carieră, pe baza unei relații de prietenie, susțin surse din partid. Imagine generică cu Paul Stănescu
Paul Stănescu, secretar general al PSD, l-a ajutat pe Gheorghe Cârciu, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni să avanseze în carieră, pe baza unei relații de prietenie, susțin surse din partid. Imagine generică cu Paul Stănescu

„Să vin mai în față, să mă vadă toată lumea, că dacă tot nu sunt mare, măcar să fiu în față și să nu întoarcă doamnele, aceste distinse doamne capul să mă vadă. Eu nu o să vă vorbesc despre doamne, deși mi-ar plăcea să purtăm un discurs despre doamne, mai mult decât altceva. O să vă vorbesc despre românii din afara granițelor, despre migrația românească. Diaspora este un cuvânt pretențios și, astăzi, în afara granițelor, noi avem români ca și în interiorul granițelor”, a improvizat Gheorghe Cârciu un început de discurs, după ce a mulțumit tuturor europarlamentarilor, șefilor de organizații și de partid care sunt prezenți la eveniment.

Paul Stănescu îl avertizase că ambiția sa este să cucerească Diaspora în 2024, după rezultatul dezastruos din 2020, când „s-au făcut multe greșeli”.

Emoționat, Cârciu le-a spus femeilor social-democrate că nu poate promite că va învinge la următoarele alegeri, dar încearcă să apropie PSD de românii din Diaspora.

Seara, în preajma bărbaților din PSD și a sticlelor de vin, secretarul de stat a părut mai dezinvolt la petrecerea din apropierea plajei din Olimp.

În picioare, cu un trabuc masiv în gură, Gheorghe Cârciu s-a metamorfozat în „ospătarul lui Stănescu”, după cum au remarcat mai mulți parlamentari PSD prezenți la eveniment. La masa în jurul căreia a roit secretarul de stat se aflau Paul Stănescu, secretar general al PSD, Eugen Bejinariu, deputat PSD de Suceava, președintele PSD Suceava, Ioan Stan, președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, dar și alți parlamentari.

La masă au fost aduse mai multe sticle de vin, iar Gheorghe Cârciu a devenit ad-hoc personajul care punea în paharele celor aflați la masă. Aproximativ două ore, secretarul de stat nu a făcut altceva decât să stea cu o sticlă de vin în mână, din care servea pe cine rămânea fără lichid în pahar.

Pentru a-și arăta priceperea, înaintea ospătarilor care serveau la terasă, a luat două pahare de pe altă masă, pe care le-a spălat cu vinul din sticla care parcă i se lipise de mână. Dacă aceasta se termina, Cârciu avea grijă să ia alta plină. Paharele spălate au fost folosite pentru mesenii parlamentari care au venit mai târziu la masă. Într-un final, Cârciu și Stănescu s-au așezat unul lângă altul preț de câteva minute.

Prezentarea lui Cârciu în lumea mare a politicii din PSD nu se terminase încă. Paul Stănescu avea planuri cu el și pentru a doua zi. La Hotel Doina din Olimp, secretarul i-a dat cuvântul în fața grupurilor parlamentare ale PSD.

Deputații și senatorii nu au fost însă la fel de blânzi ca doamnele din partid. Dacă liderul PSD Diaspora încerca să își facă vocea auzită, din sală au început să apară mai multe mesaje dezaprobatoare și chiar râsete, susțin surse parlamentare prezente la eveniment. Mulți deputați și senatori au caracterizat discursul lui Cârciu „jenant” și „de tot râsul”.

„Dacă l-a pus Stănescu șef la Diaspora, e prea mult să stăm să îl și ascultăm când nu e în stare să lege trei cuvinte. Dacă a fost grea seara pe terasă, putea să ia o pauză a doua zi”, au comentat într-un mod ironic mai mulți parlamentari PSD cu care Europa Liberă a stat de vorbă.

Paul Stănescu a fost, de altfel, obligat să intervină în timpul discursului și să le atragă atenția colegilor, în mod repetat, că nu este frumos că îl întrerup pe secretarul de stat propulsat la Românii de Pretutindeni. Nici intervenția nu Stănescu nu l-a scăpat pe Cârciu, care a trebuit să încheie mesajul pentru colegi.

Studii la o Universitate privată din Lugoj la 30 de ani după liceu

„Stănescu a venit în partid și ne-a spus că este un important om de afaceri din Franța, în domeniul construcțiilor. Toți din partid știu că este omul lui Stănescu și lui i se datorează ascensiunea”, au declarat surse din conducerea PSD pentru Europa Liberă.

Gheorghe Florin Cârciu a fost numit secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pe 5 ianuarie 2022.

„Antreprenor, cu o experiență de peste 20 ani în domeniul construcțiilor, Gheorghe Florin Cârciu și-a desfășurat activitatea profesională în Franța, începând cu 1992, asigurând coordonarea companiilor sale, cu responsabilități în zonele de dezvoltare de proiecte, administrativă, tehnică, gestiune financiară și de personal”, se precizează pe site-ul Departamentului Românilor de Pretutindeni.

Potrivit sursei citate, secretarul de stat a absolvit Facultatea de Științe Economice, Universitatea Europeană Drăgan, din Lugoj, și deține o diplomă de licență în Finanțe – Bănci.

Ministerul Educației a publicat în 2012 o ierarhizare a facultăților de stat și private din România, cele performanțe fiind cotate cu A, iar cele mai puțin performanțe cu E. Universitatea la care a studiat Gheorghe Cârciu se încadra în categoria E, dar partea de Finanțe era considerată de categoria D.

Până anul trecut, Cârciu avea ca studii doar liceul. Diploma de la Universitatea din Lugoj a obținut-o în 2021, la aproape 30 de ani după terminarea liceului, potrivit G4Media. Cârciu subliniază că după terminarea liceului s-a stabilit în Franța, dar în 2020, a candidat din partea PSD pentru o primărie din Satu Mare. A pierdut.

Actualul secretar de stat de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a intrat în politică în Partidul Ecologist Român, condus de fostul jurnalist Radu Moraru. În 2014, el a candidat pentru o poziție de europarlamentar din partea PER. În campanie, o contracandidată l-a acuzat că nu știe să vorbească corect românește, potrivit portalsm.

Bentley cumpărat în 2017, casă în Franța, credite în Franța

În declarația de avere, secretarul de stat instalat de PSD la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a trecut că și-a cumpărat un automobil marca Bentley în 2017. La capitolul proprietăți, Cârciu care un apartament în Satu Mare, cumpărat în 2013, și o casă de locuit, de 161 mp, cumpărată în Franța la Meulan, nordul Franței, în apropiere de Paris.

În conturi, liderul PSD Diaspora are cu puțin peste 33.000 de euro și 75.000 de lei. În categoria împrumuturi, plasamente, părți sociale în firme, se regăsesc cele mai mari sume: peste 1.5 milioane de euro la SAS Lion 48 (acțiuni sau părți sociale) și aproape un milion de lei, împrumut acordat în nume personal, către SC Lion de Bucovina. Ultima firmă apare în documentele contabile cu doar doi angajați și fără profit.

Oficialul guvernamental are datorii la două bănci din Paris: una de 420.000 de euro pentru perioada 2021 - 2041 și alta de 33.000 de euro pentru intervalul 2020 – 2029.

La capitolul venituri pentru 2021, Gheorghe Cârciu a trecut un salariu de 5.000 de euro de la firma pe care o deține și dividente de 20.000 de euro. Din chirii a mai obținut 12.500 de euro. Declarația de avere a fost depusă în iunie 2022.

Ca secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, secretarul de stat încasează lunar 16.640 de lei (aproximativ 3.350 de euro). Cel mai mic salariu în instituția pe care o conduce este de 5.000 de lei, la care se adaugă 300 de lei, spor de condiții vătămătoare.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG