„Preluăm, în proprietatea statului, o clădire monument istoric, construită acum aproape 100 de ani și acum abandonată. Este vorba de fosta Vilă Regală Mamaia, cunoscută drept Palatul Reginei Maria. Declarăm această clădire de interes public național și o trecem în administrarea Ministerului Culturii, căruia îi alocăm azi și fondurile necesare acestei preluări”, a anunțat miercuri premierul Marcel Ciolacu înaintea ședinței de Guvern.
Ministerul Culturii va primi și fondurile necesare preluării și se va ocupa de administrarea clădirii și a renovării sale.
În martie 2022, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că Palatul Regal din Mamaia a fost privatizat ilegal în anul 2003 şi că monumentul istoric va reintra în patrimoniul statului pentru că a fost vândut de societatea de stat Mamaia SA companiei SC Light System SRL fără respectarea dreptului de preempţiune al statului.
Decizia instanţei supreme a validat hotărârea din 2020 a Tribunalului Constanţa, prin care contractul de vânzare - cumpărare a fost anulat.
Palatul a fost inclus în 1992 pe Lista monumentelor istorice, sub denumirea de „Club Castel“, dar a fost vândut în 2003, societăţii „Light System“ SRL pentru 850.000 de lei. Pentru că noii proprietari nu au făcut nicio investiție, clădirea s-a degradat de la un an la altul ajungând o ruină, jumătate din ea fiind distrusă într-un incendiu din 2012, scrie News.ro.
În 2018, ministrul Culturii de la acea vreme, George Ivaşcu, a cerut în instanţă anularea contractului de vânzare dintre SC Mamaia şi SC Light System SRL, pe motiv că edificiul a fost vândut fără ca statul să-și exercite dreptul legal de preempţiune, adică prioritatea la achiziționarea sa.
Palatul a fost construit între anii 1924 – 1927 după planurile arhitectului italian Mario Stoppa și a fost decorat de Regina Maria.
Pe 22 octombrie, primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunțat că terenul palatului, de 1,5 hectare, a fost cumpărat de Primăria Constanța și va fi transmis Ministerului Culturii. El a spus că atât terenul cât și castelul reginei vor intra într-un amplu proces de reabilitare, ca parte a unui proiect național patronat de minister, „Temelii culturale”, prin care vor fi salvate 14 obiective de interes național și european.