Linkuri accesibilitate

Papa Francisc solicită vaccinuri pentru toți în mesajul său de Crăciun


Papa Francisc s-a rugat pentru sfârșitul suferinței în lume și a subliniat unitatea dintre oameni în mesajul său de Crăciun, oferind în același timp credincioșilor binecuvântarea tradițională „Urbi și Orbi” (orașului și lumii).

„Suntem cu toții în aceeași barcă”, a spus Papa de la Sala Binecuvântării din Palatul Apostolic, de unde și-a spus mesajul.

Tradițional mesajul era dat din balconul central al bazilicii către mulțimea adunată în Piața Sf. Petru, dar în acest an a avut loc o schimbare din cauza restricțiilor pentru a preveni răspândirea coronavirusul.

Papa s-a rugat pentru cei care au suferit din cauza pandemiei, menționând femeile care sunt victime ale violenței domestice.

El a spus că vaccinurile împotriva Covid-19 ar trebui puse la dispoziția tuturor, în special a celor mai vulnerabili.

„Rog pe toată lumea, șefii de stat, companiile și organizațiile internaționale să promoveze cooperarea și nu concurența, să găsească o soluție pentru toată lumea - vaccinuri pentru toți - în special pentru cei mai vulnerabili și nevoiași din toate zonele planetei ", a spus el.

Mesajul Papei a venit pe fondul sărbătorilor de Crăciun schimbate în mare măsură de restricțiile COVID-19 și de îngrijorările legate de creșterile bruște recente a numărului de cazuri.

XS
SM
MD
LG