Linkuri accesibilitate

Greva din învățământ continuă. Discuții informale sindicate-premier. Posibil miting de protest, joi


Reprezentanții Asociației de părinți și ai Consiliului Național al Elevilor precum și reprezentanții sindicatelor din învățământ s-au întâlnit marți cu premierul Nicolae Ciucă la Palatul Victoria, pe fondul grevei generale din Educație.

După ce dimineață nu primiseră nicio invitație, sindicatele din Educație au mers la guvern după-amiază.

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret, a declarat marţi că oferta Guvernului cu bonusuri pentru debutanţi şi pentru cei care lucrează în zone defavorizate este inacceptabilă.

Sindicaliștii i-au cerut premierului Nicolae Ciucă un act normativ pentru creșterea salariilor și au spus că nu sunt dispuși să mai aștepte până va fi adoptată noua lege a salarizării.

Greva generală din învăţământ continuă, a anunţat și preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Palatul Victoria.

El a spus că există posibilitatea organizării unui miting de protest, joi, 25 mai.

„Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I- am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă", a declarat Hăncescu, citat de Agerpres.

Invitați la reuniunea liderilor celor trei federații sunt premierul Nicolae Ciucă, omologul său din PSD, partener de coaliție, Marcel Ciolacu, viitor premier după rotație, și miniștrii Finanțelor și Muncii, Adrian Câciu și Marius Budăi.

Miruna Croitoru, președinta Consiliului Național al Elevilor, și Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, s-au întâlnit marți cu premierul Nicolae Ciucă.
Miruna Croitoru, președinta Consiliului Național al Elevilor, și Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, s-au întâlnit marți cu premierul Nicolae Ciucă.

„Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta", a precizat Hăncescu.

Și preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret", Marius Ovidiu Nistor, a spus că greva din învăţământ continuă, dar că singurii în măsură să ia decizia încetării ei sunt „colegii noştri", cadrele didactice.

Nistor și-a exprimat speranța că invitații „vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre”.

După adoptarea Legilor Educației, Nistor a declarat marţi că oferta Guvernului cu bonusuri pentru debutanţi şi pentru cei care lucrează în zone defavorizate este inacceptabilă.

„După mine, dacă ar putea să înceteze chiar azi greva ar fi în regulă, dar cu condiţia să existe o ofertă clară, acceptată de colegii noştri. În momentul de faţă nu există decât varianta unor bonusuri pentru colegii debutanţi şi cei care lucrează în zone defavorizate. În momentul de faţă oferta este inacceptabilă”, a spus Nistor.

Alt lider de sindicat, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a spus pentru Edupedu că profesorii nu vor să încheie situația școlară în anul școlar 2022-2023: „Probabil le va încheia altcineva, nu știu.”

Ce spun reprezentanții părinților și ai elevilor

După întâlnirea de marți dimineață, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a spus că a transmis guvernanților că părinții își doreau ca sindicatele să se întâlnească cât mai repede cu guvernul.

Acesta a mai spus că părinții sunt dispuși să accepte orice variantă de rezolvare a conflictului dintre profesori și guvern, atâta timp cât e în beneficiul elevilor.

La finalul întâlnirii cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentantul părinților a spus că nu știe dacă examenele naționale vor fi amânate.

„Dacă vorbim de 2-3 zile, nu cred că este necesar, dacă vorbim de 2-3 săptămâni, trebuie discutat de la începutul anului școlar viitor. Sunt sigur că aceste examene vor fi susținute, poate în cel mai rău caz doar decalarea lor”, a spus Iulian Cristache.

Miruna Croitoru, președinta Consiliului Național al Elevilor, susține că oprirea grevei în perioada în care elevii ar susține examenele naționale „ar fi mai mult o soluție de compromis”.

„Trebuie să vedem exact cum rezolvăm problema de la rădăcină și dacă cerințele profesorilor sunt satisfăcute sau nu, cu soluția de compromis suntem de acord pe termen scurt, dar trebuie să se rezolve problema”, a spus Miruna Croitoru.

Cu toate că elevii susțin cererile sindicatelor, ei spun că vor ca greva să se încheie săptămâna aceasta.

„Ce ne-am dori este ca situația asta să se încheie cât mai devreme, ba chiar săptămâna aceasta. Această situație nu este benefică pentru nimeni”, a spus Miruna Croitoru.

VIDEO: Nemulțumirea unui profesor: „Unii colegi vânează prețurile. Că la Lidl sunt 2 lei fulgii de ovăz, că găsește cu 18 lei carne de pui”

Nemulțumirea unui profesor: „Unii colegi vânează prețurile. Că la Lidl sunt 2 lei fulgii de ovăz, că găsește cu 18 lei carne de pui”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:18 0:00

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG