Linkuri accesibilitate

Parlamentul britanic respinge Brexitul fără acord. Situația e confuză


Premierul britanic Theresa May vorbește în parlament după vot

Deputații britanici au respins, miercuri seara, posibilitatea unui Brexit fără acord. Scorul a fost foarte strâns: 312 la 308 .Joi, premierul Theresa May va cere un alt vot, al treilea, prin care deputații ar urma să decidă dacă cer UE amânarea "pe termen limitat" a Brexit-ului.

Potrivit BBC, dacă se aprobă prelungirea procesului de ieșire a Marii Britanii din UE, Theresa May va solicita apoi extinderea articolului 50 din partea UE. Presupunând că toate celelalte state membre sunt de acord, Brexit ar fi amânat.

Un purtător de cuvânt al primului ministru, Theresa May, a declarat că miniștrii care au votat miercuri împotriva deciziei guvernului, sunt așteptați să demisioneze.

Este, de altfel, cazul lui Sarah Newton, ministru al Muncii si Pensiilor pentru persoanele cu dizabilitati in Guvernul May, care și-a anunțat demisia.

Alți patru miniștri, printre care ministrul muncii și pensiilor Amber Rudd, ministrul justiției David Gauke, ministrul afacerilor Greg Clarke și ministrul scoțian David Mundell s-au abținut de la moțiune, dar în privința lor, purtărorul de cuvânt nu a făcut precizări.

Situația este complicată, pentru că oficialii europeni au anunțat după aflarea rezultatului de miercuri că ”sunt doar două moduri de a ieși din UE: cu sau fără acord. UE e pregătită pentru ambele variante. Să excluzi opțiunea unui Brexit fără acord nu e de ajuns pentru ca asta să nu se întâmple. Am pregătit un acord cu premierul și UE e gata să-l semneze”.

Acest răspuns sec vine după ce marți seara oficialii europeni anunțaseră că Londra va trebui să vină cu un plan foarte clar și termene precise și că propunerea le va fi aprobata doar dacă obține unanimitatea celor 27 de state membre UE.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a reacționat în urma votului de marți seara prin intermediul unui purtător de cuvânt - ”Regretăm rezultatul votului din această seară şi suntem dezamăgiţi că Guvernul britanic nu a putut asigura o majoritate pentru acordul de retragere convenit de ambele părţi în noiembrie”.

"Din perspectiva UE, am făcut tot ceea ce este posibil pentru convenirea unui acord. Date fiind garanţiile suplimentare oferite de UE în decembrie, ianuarie şi ieri, este greu să ne dăm seama ce mai putem face. Dacă există o soluţie pentru impasul actual, aceasta poate fi găsită doar la Londra', a declarat purtătorul de cuvânt al lui Tusk.

Acordul încheiat de May cu UE la sfârşitul lui noiembrie, a fost respins deja de două ori de deputaţii britanici. Dacă va fi refuzat din nou, amânarea s-ar putea extinde dincolo de 30 iunie, ceea ce va pune Londra în situația bizară de organiza alegerile europarlamentare.

Până pe 29 martie, data la care Marea Britanie ar trebui să iasă din UE, mai sunt doar 17 zile, interval în care Theresa May trebuie să găsească o soluție.

Știre în curs de actualizare

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG