Linkuri accesibilitate

Parlamentul European condamnă printr-o rezoluție Pactul Ribbentrop-Molotov


Parlamentul European votează, joi, adoptarea unei rezoluţii prin care UE condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, semnat la 23 august 1939.

Rezoluţia Parlamentului European privind 80 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial şi importanţa amintirii europene pentru viitorul Europei va fi votată, joi, în plenul Parlamentului European.

În documentul obţinut de agenția Mediafax sunt invitate toate statele membre ale UE „să analizeze clar crimele şi agresiunile săvârşite de regimurile comuniste totalitare, precum şi crimele şi agresiunile regimurilor naziste”.

De asemenea, statele membre ale UE sunt invitate să comemoreze 23 august drept Ziua europeană a amintirii pentru victimele regimurilor totalitare atât la nivelul UE, cât şi la nivel guvernamental, precum şi să sensibilizeze generaţia tânără, adăugând istoria şi analiza consecinţelor regimurilor totalitare în programele şcolare şi manualele tuturor şcolilor europene.

Rezoluţia „subliniază că cel de-al Doilea Război Mondial, cel mai devastator război din istoria Europei, a fost început ca rezultatul imediat al notoriului pact de non-agresiune şi de cooperare nazist-sovietic din 23 august 1939, denumit şi Pactul Molotov-Ribbentrop, prin care doi regimurile totalitare care împărtăşeau obiectivul cuceririi mondiale au împărţit Europa în două zone de influenţă.

Un alt punct reiterat în rezoluţia care va fi pusă sub vot în plenul Parlamentului European de joi se referă la „existenţa continuă în unele state membre a monumentelor şi memorialelor în spaţiul public (parcuri, pieţe, străzi etc.), glorificând armata sovietică, care în aceste ţări a fost ocupantul, creează condiţii pentru denaturarea adevărului cu privire la consecinţe. al Doilea Război Mondial şi pentru propagarea sistemului politic totalitar”.

Facebook Forum

Ultima săptămână la Primărie a celui mai longeviv edil din România
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:47 0:00
XS
SM
MD
LG