Linkuri accesibilitate

Pelerinaj la Mecca doar pentru cei vaccinați


Arabia Saudită vrea să permită accesul la Mecca doar persoanelor imunizate

Arabia Saudită vrea să permită doar pelerinilor „imunizați” accesul la Mecca. Autoritățile au spus că numai persoanele imunizate împotriva COVID-19 vor avea voie să efectueze pelerinajul pe tot parcursul anului, începând cu luna sfântă a Ramadanului, scrie Aljazeera.

Astfel, vor avea dreptul la pelerinaj numai persoanele care au primit două doze de vaccin COVID-19, cele care au primit o doză de vaccin cu cel puțin 14 zile înainte de efectuarea pelerinajului sau persoanele care și-au revenit după îmbolnăvire, au spus autotitățile saudite.

Capacitatea operațională a moscheii sfinte din Mecca va fi crescută în conformitate cu măsurile și restricțiile COVID-19.

Până acum, Arabia Saudită a raportat peste 393.000 de infecții cu coronavirus și peste 6.700 de decese cauzate de virus. Ministerul Sănătății din regatul saudit a declarat că până acum a administrat peste cinci milioane de vaccinuri împotriva coronavirusului, într-o țară cu o populație de peste 34 de milioane.

Anul trecut, 10.000 de musulmani au putut participa la pelerinajul de la Mecca, față de 2,5 milioane câți au participat în 2019.

Anul acesta autoritățile saudite permit accesul mai multor pelerini, însă există reguli mai strice.

Anul acesta Ramadanul va începe 13 aprilie și se va încheia pe 12 mai.

XS
SM
MD
LG