Pentagonul a decis marţi retragerea din Golful Persic a portavionului american USS Nimitz după nouă luni de staţionare. Anunțul este văzut drept un semnal către Iran pentru dezescaladarea relațiilor după tensiunile puternice din ultimul an de mandat al lui Donald Trump, transmite AFP.
„Grupul aeropurtat Nimitz părăseşte zona de responsabilitate a comandamentului central”, care acoperă Orientul Mijlociu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Portavionul american a fost deplasat în Golful Persic în luna septembrie pentru a supraveghea mişcările Iranului şi a descuraja Teheranul de la orice agresiune împotriva forţelor americane din vecinătate.
Secretarul Apărării, Lloyd Austin, „consideră că avem o prezenţă suficient de robustă în Orientul Mijlociu pentru a răspunde” la orice atac, a afirmat John Kirby în cursul unui briefing de presă.
La întrebarea dacă plecarea acestei forţe maritime este un semnal de detensionare cu Iranul, purtătorul de cuvânt a subliniat că „ministrul a avut în vedere mediul geostrategic atunci când a aprobat mişcarea grupului aeropurtat”.
El a adăugat că mişcarea a mai fost dictată şi de durata excepţional de lungă a acestei desfăşurări şi de necesitatea de a întreţine navele.
Noul preşedinte american Joe Biden doreşte să revină în acordul din 2015, menit să împiedice Teheranul să se doteze cu arma nucleară, din care predecesorul său Donald Trump s-a retras în 2018.
Statele Unite sunt dispuse să revină la respectarea acordului nuclear din 2015 dacă Iranul va face același lucru și apoi va colabora cu Aliații și partenerii SUA în legătură cu un acord „mai lung și mai puternic”, inclusiv pe alte probleme, a arătat recent secretarul de stat Antony Blinken.
Avertismentul a venit după ce Iranul a anunțat că a reluat îmbogățirea uraniului cu o puritate de 20%, încălcând astfel acordul nuclear din 2015 cu puterile mondiale. Uraniul îmbogățit poate fi folosit pentru a produce combustibil pentru reactoare, dar și bombe nucleare.
Iranul, care insistă că programul său nuclear este pașnic, a anulat o serie de angajamente în cadrul acordului, pentru a se răzbuna pe sancțiunile economice americane care au fost restabilite de președintele Donald Trump când a abandonat acordul în 2018.
În cadrul acordului nuclear, Iranului i s-a permis să îmbogățească uraniu doar până la o puritate de 3,67%, să depoziteze nu mai mult de 300 kg (660 lbs) de material, să pună în funcțiune nu mai mult de 5.060 dintre cele mai vechi și mai puțin eficiente centrifuge, și a fost obligat să înceteze cu totul îmbogățirea uraniului la Fordo.
Iranul a redus aceste angajamente de când Trump a restabilit sancțiunile SUA pentru a-l obliga să negocieze înlocuirea unui acord despre care a spus că este „defect la bază”.