Linkuri accesibilitate

Peste trei sferturi dintre profesori au medii peste 8 la examenul de definitivat


Examenul de Definitivat este o probă susținută de profesorii care au cel puțin un an vechime în învățământ pentru a obține un grad didactic.
Examenul de Definitivat este o probă susținută de profesorii care au cel puțin un an vechime în învățământ pentru a obține un grad didactic.

Peste trei sferturi dintre profesori au obţinut medii peste 8 la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar. Pe lângă nota la proba scrisă, care are o pondere de 70% din media finală, media ia în calcul şi notele obţinute în urma a două inspecţii şi pe cea pentru portofoliu.

La proba scrisă, peste 50% dintre candidaţi au obţinut note între 8 şi 10, iar aproape 400 de candidaţi au avut note sub 5, în timp ce patru profesori au fost eliminaţi pentru fraudă, conform datelor anunţate marţi de Ministerul Educaţiei.

„Rata de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma desfăşurării probei scrise din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, este 76.97%, în creştere cu peste 6% faţă de anul anterior (70,80% ) şi cu aproape 4% faţă de anul 2021 (72,90%)”, transmite Ministerul Educaţiei.

„Au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă, 5.905 candidaţi cu medii între 8 şi 10 (dintre care 117 candidaţi au promovat cu media 10.)”.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă.

Proba scrisă a fost susţinută în 42 de centre de examen la 105 discipline, iar lucrările au fost evaluate în 7 centre organizate la nivel naţional.

Dintre cei 8.485 candidaţi cu drept de participare, au fost prezenţi la proba scrisă 8.008 candidaţi (94,38%), care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:

  • au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • deţin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Dintre aceştia, 330 de candidaţi s-au retras, iar 4 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG