„În pictura mea urmăresc să fiu sincer, să rămân în cadrul acesta de pictură sacră și îmi impun niște reguli, pentru a nu mă îndepărta prea mult de tradițiile picturii bisericești"​ - Haik Azarian.

Când intrăm într-o biserică suntem învăluiți de privirile sfinților, de o lume a lui Dumnezeu imprimată pe pereții lăcașului, care își dezvăluie povestea încă de pe vremea creării lumii. O lume străveche, rânduită după alte reguli, reprezentată în forme, culori și veșminte venite din altă dimensiune a realității decât cea în care trăim.

Unii dintre noi pășesc cu pioșenie în această lume sacră pentru a căuta răspunsuri, cunoaștere, iertare sau mântuire, departe de lumea dezlănțuită de dincolo de ușile bisericii.

Pictura bisericească nu este numai o artă, spun teologi și artiști deopotrivă, ci o viziune a lui Dumnezeu, o cunoaştere a lui Dumnezeu, prin artă. Cei care pictează chipurile sfinților, iconografii, ar fi oameni care au capacitatea să vadă fața lui Dumnezeu și să o redea prin harul lor artistic. Haik Azarian este printre ei.

Haik Azarian este născut în Erevan, capitala Armeniei și a început să picteze la vârsta de 10 ani, sub îndrumarea tatălui său, pictorul Abraham Azaryan. A ales să studieze pictura bisericească în România la îndemnul lui Vazken I Balgian, episcop al Eparhiei Armene Apostolice din București în perioada 1947-1955 și apoi Catolicos de Ecimiadzin și Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor, între 1955-1994.

De ce România

Născut în București, Vazken I cunoștea foarte bine școala de pictură bisericească din România, una dintre cele mai bine cotate din lume și l-a sfătuit pe Haik Azarian să facă studiile de iconografie aici.

Haik și-a ales pentru lucrarea de diplomă o temă religioasă - pictura monumentală și astfel a descoperit lumea credinței, a început să citească Evanghelia și a decis să studieze teologia, pentru a înțelege mai bine pictura și scrierile sacre.

A urmat în paralel și studii de restaurare, tot în cadrul Facultății de Teologie din București, la secția de Patrimoniu Cultural. A pictat și restaurat biserici și capele în România, printre care restaurarea interiorului bisericii Mănăstirii Hagigadar din Suceava și pictarea Capelei Cimitirului Armenesc din București, dar și biserici din Armenia și Rusia, și a restaurat numeroase icoane și picturi.

În anul 2014, Haik Azarian a primit „Ordinul Sfântul Nerses Șnorhali” acordat de Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicos și Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor, pentru slujirea la Catedrala Bisericii Armene din București și pentru pictarea bisericilor în Armenia și Diaspora.

În anul 2018, Haik Azarian a primit „Premiul pentru Artă Plastică Religioasă – creații realizate în afara țării”, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Influențe în pictura lui Haik Azarian

Haik Azarian a fost influențat de artiști plastici și pictori bisericești, precum Sorin Nicolae sau Grigore Popescu, dar recunoaște că multe din secretele picturii iconografice le-a descoperit din icoanele vechi.

„Am avut ocazia să restaurez icoane destul de bune, bizantine, chiar de secol XV- XVI și am învățat de la ele, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al duhului icoanei. Am învățat mai mult de la vechii maeștrii, am studiat pictură veche bisericească bizantină din Serbia, Constantinopole.

În același timp, m-a influențat mult și miniatura armenească, o perioadă destul de lungă am studiat și miniaturile armenești în Matenadaran (n.r. Institutul Mesrop Mashtots de manuscrise antice, este un muzeu, un depozit de manuscrise și un institut de cercetare din Erevan, Armenia și cel mai mare depozit de manuscrise armenești din lume) și cred că m-a influențat și miniatura armeană foarte mult și mi-a fost de folos.

La multe dintre lucrările mele se simte și se vede această influență a picturii armenești, în special miniatura ciliciană, care a fost în strânsă legătură spirituală și culturală cu Bizanțul”, spune Haik.

Stilul bizantin în pictura bisericească

Stilul bizantin este un stil de pictură dezvoltat din arta Imperiului Roman, care la rândul ei, a fost influențată de arta Greciei Antice. Arta bizantină are o abordare mai simbolică, față de arta clasică și are ca principală însușire „abstractizarea”.

În tradiția ortodoxă, pictura bisericească reprezintă o componentă fundamentală a lăcașului de cult, rolul său fiind statuat de Sinodul VII ecumenic de la Niceea în 787. De atunci și până în prezent, Biserica Ortodoxă a păstrat cu multă consecvență aceste fundamente dogmatice, exprimându-le într-o formă elevată în tradiția picturii bizantine și post-bizantine.

Stilul bizantin a fost cultivat în Țara Românească, Moldova și Transilvania în secolele XIV și XV, iar stilul post-bizantin în Țara Românească în secolele XV și XVI, unde existau școli de pictură. Începând cu școala brâncovenească din ultima parte a secolului al XVII-lea și şcoala post–brâncovenească din secolul al XVIII-lea, apar influenţele curentului cultural apusean (venit din Occident), cel „grecesc” venit din sud-estul european ortodox și cel românesc sau autohton.

Arta religioasă românească s-a dezvoltat în strânsă legătură cu arta popoarelor învecinate sau cu a comunităţilor etnice conlocuitoare, de la care au fost preluate elemente artistice arhitecturale şi picturale precum cele romano-gotice, renascentiste, baroce sau neoclasice, care se pot observa mai ales în spațiul transilvănean. Chiar dacă în secolul al XIX-lea în istoria artei religioase românești stilul neoclasic devine prevalent, la începutul secolului XX se va simți nevoia revenirii la tradiția bizantină, în cadrul stilului neobizantin.

De fapt, începând cu anul 1872, stilul bizantin era impus ca normativ prin Legea pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi şi pentru înfiinţarea consistoriului superior bisericesc, care preciza privind biserica: „pictura, arhitectura şi ornamentaţiunea…. să fie conform stilului bizantin”.

Tot atunci, Biserica Ortodoxă Română a susţinut în mod consecvent această linie, care este din punct de vedere istoric în consens cu tradiţia artei bisericești ortodoxe din România, iar din punct de vedere liturgic şi teologic exprimă cu fidelitate credinţa ortodoxă privitoare la finalitatea creaţiei şi a istoriei, şi anume: transfigurarea sau sfinţirea lor prin participare la lumina necreată şi neapusă din Împărăţia cerurilor.^*

„N-aș putea să vorbesc despre un anumit stil în pictura mea, am încercat să rămân cât mai fidel în spațiul picturii bizantine. În pictura mea urmăresc să fiu sincer, să rămân în cadrul acesta de pictură sacră și îmi impun niște reguli, pentru a nu mă îndepărta prea mult de tradițiile picturii bisericești, dar în același timp să am și o culoare și un simț propriu, armenesc, pentru că așa simt”, caracterizează Haik Azarian stilul său de pictură.

Pictura bizantină are anumite particularități, în special în privința perspectivei, unde sunt folosite anumite tehnici pentru a crea o iluzie optică. De exemplu, lipsa perspectivei realiste se vede cel mai bine în reprezentarea arhitecturală, dar și la cărțile deschise sau la portrete, unde se văd ambele părți ale feței și urechile sfinților.

„Perspectiva inversă este perspectiva în care punctul de fugă suntem noi. Noi suntem în fața lui Dumnezeu și nu Dumnezeu este în fața noastră. Când îl privim într-o icoană pe Hristos, El ne privește pe noi, noi suntem creația, lumea creată de Dumnezeu și într-un fel Dumnezeu se uită la noi. E o perspectivă menită să dea acest sentiment. În spațiul picturii sacre este o cu totul altă abordare față de pictura laică. Pictura bisericească are un scop anume și, fiind un auxiliar al teologiei, vine să îndeplinească acest scop, este un fel de predică, mărturisire, rugăciune și tot ce înseamnă tradiția bisericii. Și atunci, cumva, noi încercăm să rămânem în acest spațiu, pentru ca arta noastră să își îndeplinească scopul”, spune Haik Azarian.

Amprente artistice ale pictorului Haik Azarian

În anul 2008, Haik a început să picteze Biserica Parohiei Progresul II din București, cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfânta Mare Muceniţă Varvara”, biserică care a fost târnosită de Patriarhul Daniel.

A fost prima sa lucrare în România după autorizare, în această pictură monumentală îmbinând influențele armenești, cu tradiția bizantină. Preotul paroh al acestei biserici este Mihai Ovidiu Cățoi, care l-a cunoscut pe Haik în anul 1995, când acesta s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”. Cei doi au fost colegi de cameră în căminul facultății, au împărțit totul și au legat o prietenie pe viață.

Într-una din serile petercute la cămin, preotul Mihai Cățoi i-a promis lui Haik Azarian că dacă va ajunge preot la o biserică, și-ar dori ca ea să fie pictată de acesta. Visul studenției s-a materializat și Haik Azarian a reușit realizarea acestei lucrări monumentale.

„Haik venea, ca și toată generația lui de colegi, veneau cu o noutate. Cei care cunosc mai puțin istoria artei bisericești nu știu faptul că în perioada comunistă și înainte chiar de perioada comunistă, de fapt în a doua jumătate a secolului XIX și cam tot secolul XX, în România nu s-a mai pictat în stil bizantin. S-a pictat în stil neoclasic, s-a pictat în stil românesc, s-a căutat un stil românesc, neoromânesc, însă ei veneau, generația de pictori de după ‘90, în care se înscrie și Haik, veneau cu această noutate, stilul neobizantin. Acest stil, prin armonia lui, a venit să reamintească credincioșilor acele imagini care într-un fel se pierduseră, pentru că a fost acea reacție antielenistică din a doua jumătate a secolului XIX în România și apoi toată perioada comunistă când nu s-a putut picta, nu s-au putut aduce noi încercări sau nu s-au putut face inovații în pictura bisericească”, spune preotul Mihai Ovidiu Cățoi.

Haik Azarian dorește să refacă tradiția picturii bisericești în Armenia, întreruptă după genocid și perioada sovietică și din acest motiv a ales să picteze biserici din Armenia și din Rusia.

În acest sens, Haik continuă și munca tatălui său, Abraham Azaryan, care a înființat o școală de iconografie în Erevan, unde îi învață pe tinerii ucenici tainele picturii bizantine. Cei mai buni dintre aceștia sunt chemați să lucreze la picturile pe care Haik le realizează, atât în Armenia, Rusia sau România.

„Vocația lui Haik este să umple sufletele oamenilor de frumusețea divină prin arta lui, punând întreaga lui viață în slujba acestui deziderat, acestui scop și mai mult decât atât, încercând să fie un exemplu și pentru ucenicii lui. Pentru că nimic nu este mai important, de la un anumit moment încolo, decât de a da mai departe această dragoste și această măiestrie dobândită cu ajutorul lui Dumnezeu și prin eforturile proprii.

Practic, el nu este doar tată al copiilor lui, ci este și un părinte spiritual, un părinte, să zicem așa, pe calea artei pentru ucenicii lui, ceea ce cred eu că este mai mult sau mai puțin un ideal al unei vieți împlinite”, spune Laurențiu Gheorghe, lector la Facultatea de Filosofie a Universității din București, absolvent de teologie ortodoxă și prieten cu Haik Azarian de mai bine de douăzeci de ani.

Realizarea unei picturii monumentale presupune anumite etape de pregătire, se elaborează schițele lucrării, se studiază și se construiește cromatica picturii. Este foarte importantă adoptarea unui stil potrivit arhitecturii și perioadei în care a fost construită biserica, la fel și a picturii.

„În pictura monumentală, tu ai toată libertatea de a crea compoziția din punct de vedere a culorii și a structurii iconografice. E cu totul creația artistului și e total diferită de restaurare. Restaurarea este un fel de medicină, unde se începe de la studierea problemelor, de la analize și de la constatarea problemelor și a cauzei bolii operei de artă, iar după aceea se propune tratamentul, se face un proiect și se discută cu mai mulți experți și restauratori. Abia după aceea urmează intervenția asupra operei de artă, sub controlul unor specialiști. Nu trebuie să intervii cu nimic asupra originalului și doar să faci conservarea și restaurarea acelei opere de artă”, explică Haik Azarian diferențele dintre pictura monumentală și restaurare.

Creație artistică și legătura strânsă cu divinitatea

Haik Azarian are o personalitate complexă, care îngemănează înclinația sa artistică cu slujirea lui Dumnezeu. Este căsătorit, tatăl a doi copii și atunci când nu pictează, slujește ca diacon în Catedrala Armeană din București și peste tot în țară, în lăcașurile de cult armenești, la sărbătorile importante. Este astfel parte din comunitatea armenilor din România, cunoscut și apreciat de toți membrii acesteia.

Mihael Chircor, profesor universitar și membru în Consiliul Eparhial al Eparhiei Bisericii Armene din România, îl caracterizează pe Haik Azarian ca având „o personalitate polivalentă, foarte bine definită, indiferent că vorbim de latura umană, de latura duhovnicească sau de latura culturală. Aparține comunității armene din România, dar nu numai, aparține Bisericii Armene din România, dar nu numai, iar regretul meu este că este prea puțin cunoscut, prea puțin valorificat și valorizat de comunitatea armeană din România, asta și datorită discreției sale, discreție care izvorăște din smerenie. Trăim niște vremuri în care calitățile lui, darurile lui sunt foarte necesare oamenilor, mai ales în această perioadă tulbure, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și din punct de vedere cultural”, spune acesta.

Haik a căutat frumosul în artă, dar l-a descoperit în biserică, în rugăciune. „Ajungând aici mi-am dat seama că aș putea să slujesc, aș putea să folosesc arta mea și aș putea, în același timp, să mă rog, să slujesc, să fiu aproape de Dumnezeu în căutările mele”, spune Haik Azarian, subliniind faptul că pictura bisericească vine să împlinească slujirea omului și a lui Dumnezeu.

Pictura bisericească nu este doar artă, este o viziune a lui Dumnezeu, redată prin talentul şi „talantul” iconografului de a picta chipurile sfinţilor.

Pentru cei credincioși, iconografia nu este doar un act artistic, decorativ, ea este în primul rând un mijloc de mărturisire vizuală a credinței în Iisus Hristos și a comuniunii spirituale a Lui cu toți Sfinții, cu Biserica și cu întreaga creație. Iconografia ortodoxă nu este o artă obișnuită, ci una sacră-eclesială, care exprimă teologic-liturgic întâlnirea omului credincios cu Dumnezeu cel Sfânt și cu Sfinții Lui.

„Biserica este locul unde omul vine să se mântuiască. Când găsești adevărul și descoperi adevărul, îți dai seama de scopul vieții omului și anume slujirea lui Dumnezeu și mântuirea. Și asta urmărim, ne străduim, e greu, nu e o cale ușoară, pentru că mișcarea lumii este în altă direcție decât cea în care încercăm să trăim noi creștinii”, spune Haik Azarian.

Când pictează, Haik spune că intră într-o stare de rugăciune, de smerenie, în care simte libertatea deplină, îl simte pe Dumnezeu. Simte că nu a făcut îndeajuns nici în arta și nici în slujirea sa, și caută mereu să facă mai mult.

„Am fost purtat prin viața asta până am ajuns să-mi găsesc pacea și să-mi găsesc menirea și locul. Totul a fost de la Dumnezeu, m-a ajutat în cele mai grele momente din viața mea și am descoperit că atunci când am fost aproape de Dumnezeu și am trăit în legea lui Hristos și am îndeplinit poruncile lui Dumnezeu, atunci am avut cele mai mari realizări”, mărturisește Haik.

„Haik îmbină o vocație și o chemare spirituală profundă cu arta, cu meșteșugul picturii, fiind în același timp și slujitor al altarului. Este o coincidență fericită, pentru că arta lui este inspirată în modul cel mai autentic de trăirile lui religioase. Și poate aici este și specificul și forța artei lui, pentru că ea se inspiră din această relație cu divinitatea, relație care este în centrul vieții lui Haik. Poate cel mai important lucru din viața lui Haik este relația cu Dumnezeu și din relația cu Dumnezeu izvorăsc toate celelalte preocupări ale lui, atât cele profesionale, cât și cele legate de familie, de prieteni, e încercarea de a trăi creștinește la cel mai înalt nivel. Puțini sunt cei care reușesc să pună în arta lor această devoțiune către Dumnezeu.

Și, și mai puțini sunt cei care reușesc să facă acest lucru fără să aibă o vocație monastică, pentru că viața în care trăim noi este o viață care te îndepărtează sau încearcă să te îndepărteze de Dumnezeu și atunci ai nevoie de un efort continuu de a te păstra pe acest drum. Or, pentru Haik, arta este un fel de rugăciune. El prin artă se apropie de Dumnezeu, slujește exact cum slujește și altarului și cred că acest lucru se vede și se simte atunci când privești operele lui”, spune Laurențiu Gheorghe.

Pornind de la dictonul lui Dostoievski, „Frumusețea va salva lumea”, Haik explică intenția scriitorului de a-l descrie pe Hristos, ca Frumosul absolut, cel care va salva și va mântui lumea. „De fapt noi asta facem, îl căutăm pe Hristos și cel puțin în biserică acesta este scopul, al mântuirii”, spune Haik.

Dimensiunea vieții creștinești este vizibilă în pictura lui Haik, care pictează în post și rugăciune.

„Ceea ce plăzmuiește este rugăciunea pură a artistului. E un act de devoțiune, e un act de slăvire a lui Dumnezeu prin înmulțirea „talantului”. Haik are o pregătire de pictor laic, peste care s-a suprapus această chemare. A fost o alegere deliberată pe care el a făcut-o, chiar într-o lume în care un artist talentat are niște deschideri extraordinare, el a ales să-i slujească lui Dumnezeu, să pună în slujba lui Dumnezeu acest talent al lui, talent care este și o moștenire de familie. Iată că el a ales să facă acest lucru și să ducă mai departe această dragoste pentru Dumnezeu și pentru adevăr și pentru frumos, pentru că în centrul existenței noastre sau alinarea sufletului nostru este această relație cu adevărul prin frumos. E foarte important ca oamenii să se bucure în adevăr, iar bucuria în adevăr este experimentarea, experierea frumosului și asta este vocația lui Haik”, spune Laurențiu Gheorghe.

^* Sursă externă: Basilica.ro