Linkuri accesibilitate

Armata Rusiei a mai pierdut aproape 1.200 de oameni într-o zi - Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei


Armata Federației Ruse a pierdut în total peste 318.000 de oameni, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Armata Federației Ruse a pierdut în total peste 318.000 de oameni, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei

De la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022, Rusia a pierdut aproximativ 318.570 de soldați din care aproape 1.200 au murit doar sâmbătă, 18 noiembrie, potrivit informațiilor Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Comandamentul ucrainean a actualizat și lista cu pierderi materiale a armatei Federației Ruse.

  • tancuri – 5435 (+13 unități în ultima zi)
  • vehicule blindate de luptă – 10166 (+25)
  • sisteme de artilerie – 7744 (+18)
  • RSZV – 898 (+2)
  • echipament de apărare aeriană – 588 (+2)
  • avioane - 323
  • elicoptere - 324
  • UAV operațional-tactic – 5755 (+29)
  • rachete de croazieră - 1.563
  • nave/ambarcațiuni – 22
  • submarine - 1
  • echipamente auto și cisterne - 10120 (+29)
  • echipament special - 1096 (+6)

Nici Ucraina și nici Rusia nu oferă aproape deloc informații despre pierderile lor în război. Moscova a făcut ultima dată un anunț oficial despre pierderile din război în urmă cu mai bine de un an. De la Kiev nu au venit deloc informații oficiale, informațiile ar urma să fie furnizate la sfârșitul războiului.

Diferiți observatori independenți și mass-media încearcă să estimeze pierderile prin analiza datelor deschise. Jurnaliştii serviciului rusesc al BBC şi Mediazon împreună cu o echipă de voluntari au confirmat moartea a 35.780 de soldaţi ruşi în războiul din Ucraina până pe 3 noiembrie.

Jurnaliștii subliniază că aceste cifre ale victimelor sunt însă „o estimare (...), fiind luate în considerare doar acele cazuri în care decesul a fost confirmat public și când poate fi stabilit statutul combatantului”.

Pe 22 octombrie, Ministerul Britanic al Apărării a publicat date despre pierderile probabile ale Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.

„Este probabil ca Rusia să fi suferit pierderi permanente (ucise și rănite) de la 150.000 până la 190.000 de persoane de la începutul conflictului, iar cifra totală, inclusiv răniți temporar (recuperați și care urmează să se întoarcă pe câmpul de luptă), este de aproximativ 240.000- 290.000. Aceste date nu includ combatanții „Wagner” sau batalioanele de foști prizonieri care au luptat la Bahmut”, a declarat Ministerul Britanic al Apărării într-un comunicat.

În august, The New York Times, citând reprezentanți ai administrației americane, a estimat că numărul total de militari uciși și răniți de ambele părți ale războiului în Ucraina în anul și jumătate de la începutul războiului se apropie de 500.000.

În ciuda pierderilor mai mari, armata rusă menține un avantaj numeric față de armata ucraineană în zona de luptă, în principal datorită unei resurse de mobilizare mai mari - populația Rusiei este de peste trei ori mai mare decât cea a Ucrainei, arată jurnaliștii de la New York Times.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG