Pe 10 septembrie 2020, faimosul producător elvețian de ciocolată Lindt deschidea în Zurich porțile celui mai mare muzeu al ciocolatei: Lindt Home of Chocolate.
Cu o suprafață de peste 21.000 de metri pătrați, o fântână înaltă de 9 metri, prin care circulă 1.500 litri de ciocolată lichidă, are extrem de multe alte argumente să deschidă papilele gustative și ale celor care nu se declară mari amatori de dulciuri.
O soră mult mai mică a acestui tip de divertisment există, din 2017, și în București. Deși nu poate rivaliza la niciun capitol cu gigantul elvețian, spune aceeași poveste a celor patru milenii de când bobul de cacao a intrat în competiție cu ambrozia zeilor și a cucerit inimile muritorilor.
Ciocolată mâncată cu inima
Un spațiu de la parterul unui bloc din apropierea pasajului Basarab găzduiește Muzeul Ciocolatei din București, singurul de profil din țară. Câteva statuete din ciocolată, create de un artist englez, replici ale unui arbore de cacao sau diferite instrumente de măcinat sunt principalele puncte de atracție.
Vizitatorii sunt în primul rând copii, care vin și de la sute de kilometri distanță. Nu lipsesc străinii, israelienii fiind în top.
Pentru că spațiul nu permite accesul a mai mult de 35 de persoane simultan, se fac de obicei rezervări, mai ales în perioada „Săptămânii Altfel” din școli sau grădinițe.
„La finalul turului ghidat, se decorează o tabletă de ciocolată cu glazură colorată, pe care copiii o iau acasă. Este ciocolată de cea mai bună calitate, belgiană”, spune pentru Europa Liberă Marius Rădoi, ghidul Muzeului Ciocolatei din București.
Prețul unui bilet este de 30 de lei pentru un adult și de 25 de lei pentru elevi. Atelierul costă tot 30 de lei, iar durata unui curs este de circa jumătate de oră.
„Sunt profesor de limba franceză și j'aime le chocolat”, mărturisește Daniela Traicu, profesoară de franceză la Școala Generală nr. 5 din Piatra Neamț. Alături de câteva zeci de elevi, profesori și părinți, sunt într-o excursie de trei zile în București.
Printre obiectivele vizate este și acest loc. „Criteriul după care l-am ales e foarte simplu: ne place ciocolata. Copiii au între 12 și 16 ani. Vă dați seama că, la această vârstă, iubesc nespus dulcele și poate aflăm și alte curiozități”, spune profesoara Traicu.
Ateliere artizanale greu de găsit
Numărul atelierelor artizanale în care amatorii pot învăța procese legate de fabricarea ciocolatei pot fi numărate în București pe câteva degete. De multe ori, sunt oferte complementare altor activități de timp liber cum ar fi cele artistice sau de bucătărie.
Shoshon oferă o experiență cu ciocolată importată din Spania. Destinatari sunt de la copii de grădiniță la adulți, iar un modul de două ore și jumătate costă între 50 și 70 de lei. Grupele au cel mult 15 persoane.
„Înțeleg procesul de topire, astfel încât să nu devină sticloasă sau foarte lipicioasă. Își pun apoi ciocolata în forme și o asezonează cu ingredientele dorite: nuci, stafide sau, pentru adulți, ingrediente neconvenționale: ardei iute ori sare”, a declarat pentru Europa Liberă Daniela Mogoș, cea care administrează Shoshon.
„A fost folosit și ca atelier de psiho-terapie pentru diferite grupuri”, mai spune Mogoș. Face asta din 2017 și, în funcție de context, se duce și în țară. Petrecerile sau „școala altfel” sunt principalele ocazii pentru astfel de evenimente.
Și producătorul Heidi organizează două tipuri de acțiuni la fabrica din Pantelimon, de lângă București. Atelierul de trufe se adresează celor care au împlinit deja 16 ani și costă 150 de lei. La fel e și cel dedicat tabletelor.
Prețuri greu de înghițit
În vreme ce piața mondială a ciocolatei se estimează că va însuma anul acesta 120 de miliarde de euro, România se mulțumește cu o producție de aproximativ 200 de milioane de euro.
Un sfert din ea le revine celor de la Kandia Dulce SA (45 de milioane de euro în 2022).
Cei 289 de producători autorizați aveau în total 3.400 de angajați în 2022. În frunte erau tot cei de la Kandia Dulce, cu 413 angajați.
Loc de dezvoltare ar fi, dat fiind apetitul pentru produs: dacă un european consumă anual, în medie, 1,8 kg, românul mănâncă peste 2 kg de ciocolată.
Suntem încă departe de campionii elvețieni, cu 12 kg de persoană anual, sau de americani (9 kg/ persoană/ anual) ori germani (5,8 kg).
Marea necunoscută a industriei: costurile. Dacă în urmă cu doi ani tona de boabe de cacao era de aproximativ 1.800 de dolari, de anul trecut prețurile au crescut vertiginos, pe fondul schimbărilor climatice din zonele producătoare.
De la 3.000 de dolari/tona în mai 2023 s-a ajuns la un vârf de 12.197 dolari/tona pe 15 aprilie 2024 și la aproximativ 9.000 de dolari/tona, în prezent.
Motive pentru care o ciocolată de calitate va avea un preț extrem de... condimentat.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.