Linkuri accesibilitate

PMP cere demisia lui Sorin Grindeanu de la ANCOM pentru implicarea în PSD


Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu

Partidul Mișcarea Populară (PMP) solicită demisia lui Sorin Grindeanu din fruntea ANCOM, deoarece nu poate fi „și popă, și hoț” și trebuie să părăsească instituția pentru că este implicat politic în PSD.

„Partidul Mișcarea Populară solicită președintelui PSD, Marcel Ciolacu, în calitatea sa de lider politic, pe de-o parte, și de președinte al Camerei Deputaților, pe de altă parte, să respecte legile României, în litera și spiritul lor, indiferent dacă interesele de grup îi dictează altfel. Sorin Grindeanu ocupă funcția de președinte al ANCOM, funcție care, conform legii de organizare a autorității respective, este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția celor didactice. Din această poziție, Grindeanu nu poate participa în niciun fel la viața politică a unui partid politic. Mai plastic fie spus, nu poate fi . Trebuie să părăsească de urgență această funcție”, se arată într-un comunicat de presă al PMP.

ANCOM este o autoritate națională cu o importanță deosebită în relația cu Comisia Europeană, iar România s-a obligat încă din perioada de pre-aderare ca această instituție să respecte principiile proporţionalităţii, nediscriminării, transparenţei şi deplinei obiectivităţi.

„Este pentru prima oară când România înregistrează o situație în care președintele ANCOM participă activ la viața politică a unui partid politic, deși legea interzice acest lucru. Domnule Președinte al PSD, Marcel Ciolacu, nu încercați să justificați încălcarea legii făcând trimitere la prevederea conform căreia legea dă termen de trei luni pentru rezolvarea incompatibilității, și iată de ce. Prevederea este valabilă doar la numirea în funcție, conform practicii legislative. Sorin Grindeanu participă fățiș la viața politică a PSD de mai mult de trei luni. PMP vă solicită ferm să puneți capăt acestei situații inadmisibile și fie să solicitați lui Sorin Grindeanu să demisioneze din funcția de președinte ANCOM, fie să-l demiteți din această funcție, întrucât ANCOM este autoritate publică sub control parlamentar, iar legea prevede că președintele ANCOM poate fi demis dacă nu mai îndeplinește criteriile prevăzute de lege sau când, prin acţiunile sale, afectează în mod grav independenţa funcţională a autorităţii”, se mai arată în comunicat.

Solicitarea PMP vine după ce Sorin Grindeanu a anunţat că este membru PSD şi că o perioadă scurtă de timp va mai ocupa funcţia de preşedinte al ANCOM, o funcţie apolitică.

De altfel, Grindeanu și Firea urmează să fie prim-vicepreședinți PSD, fiind parte a echipei cu care Marcel Ciolacu candidează pentru președinția partidului la Congresul din 22 august.

XS
SM
MD
LG