Linkuri accesibilitate

 
PSD, PNL şi UDMR au semnat protocolul alianţei electorale „România înainte - A.Ro”, de susținere a lui Crin Antonescu la președinție

PSD, PNL şi UDMR au semnat protocolul alianţei electorale „România înainte - A.Ro”, de susținere a lui Crin Antonescu la președinție


Crin Antonescu, candidatul alianței România înainte (A.Ro) la prezidențialele din 4 mai
Crin Antonescu, candidatul alianței România înainte (A.Ro) la prezidențialele din 4 mai

PSD, PNL şi UDMR au semnat miercuri protocolul de constituire a alianței electorale „România înainte” pentru susținerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din 4 mai.

Alianța, mulată pe profilul celei de la guvernare, va fi înregistrată la BEC după validarea componenței sale.

Partidele care o compun au anunțat că strâng deja semnături pentru candidatul lor.

Alianţa este susţinută şi de grupul minorităţilor naţionale din Parlamentul României.

Potrivit protocolului de constituire, Alianța Electorală România Înainte - A.Ro, este reprezentată de cei trei președinți ai partidelor componente, Marcel Ciolacu (PSD), Cătălin Predoiu (PNL) și Kelemen Hunor (UDMR).

Semnul său electoral este un ansamblu simbolic încadrat într-un pătrat care reprezintă:

  • în stânga, grafica a trei boboci de trandafir ce au la baza tulpinilor înscrisă denumirea PSD,
  • în dreapta un patrulater în care este inserată o săgeată înclinată la un unghi de 45°, cu vârful îndreptat spre colţul superior drept al patrulaterului, înconjurată de douăsprezece stele, sub care este înscrisă denumirea PNL,
  • în mijloc este o lalea stilizată și abrevierea UDMR.

Potrivit articolului 4 al protocolului de constituire a A.Ro, candidatul la funcția de preşedinte al României este George Crin Laurenţiu Antonescu.

Protocolul mai prevede că deciziile Alianţei sunt obligatorii pentru toţi membrii şi organizaţiile/filialele formaţiunilor politice componente și că eventualele contradicţii dintre cele trei formaţiuni politice se supun atenţiei, pentru soluţionare, conducerilor partidelor componente.

Alianța își declară ca obiective:

  • participarea la scrutinul din 4 mai, inclusiv în eventualitatea organizării turului II,
  • coordonarea activităţii formaţiunilor politice componente pentru câştigarea alegerilor prezidențiale,
  • respingerea radicalismului violent şi a extremismului în toate formele sale, prin afirmarea ataşamentului faţă de principiile şi valorile comune promovate de apartenenţa la Uniunea Europeană şi NATO,
  • asigurarea stabilității și echilibrului politic intern, prin promovarea valorilor și principiilor proeuropene şi euroatlantice.

Conducerile naţionale ale celor trei formaţiuni politice hotărăsc asupra strategiei şi a calendarului comun de acţiune, medierii conflictelor dintre structurile judeţene ale formaţiunilor politice componente ale alianţei și oricăror situaţii legate de executarea prevederilor protocolului şi funcţionarea Alianţei.

Alianţa electorală are susţinerea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, reprezentat de Varujan Pambuccian.

Bugetul campaniei electorale la nivel naţional se constituie din contribuţii ale candidatului comun, precum şi din contribuţii ale formaţiunilor care compun alianța.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG