Linkuri accesibilitate

Poliția Română are un nou șef: Liviu Vasilescu, fost director al Direcţiei Operaţiuni Speciale


Premierul Viorica Dăncilă l-a numit pe Liviu Vasilescu în funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), potrivit unei decizii publicate miercuri în Monitorul Oficial.

Funcţia de şef al Poliţiei Române devenise vacantă după ce Ioan Buda a fost demis de ministrul de Interne de la acel moment, Nicolae Moga, în urma cazului Caracal.

Liviu Vasilescu a fost director al Direcţiei Operaţiuni Speciale până în aprilie 2018.

IGPR preciza atunci că Vasilescu ”a preluat, cu acordul său”, funcția de director al Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, amintește HotNews.ro.

Potrivit unor surse judiciare citate atunci de G4Media, Direcția de Operațiuni Speciale era una dintre instituțiile cheie cu care lucra DNA, după ce Curtea Constituțională a decis să scoată SRI din anchetele penale.

Sub conducerea lui Liviu Vasilescu, informațiile despre filaje și interceptările realizate de această Direcție nu au ajuns la politicieni. Asta ar fi fost tocmai miza schimbării, pentru că Liviu Dragnea ar fi vrut să dețină control asupra acestei structuri din Poliția Română care se află în relație cu DNA.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG