Linkuri accesibilitate

Politicieni și diagnosticele lor, scut în fața Justiției


Certificate medicale care au trezit suspiciuni

Sunt multe cazurile de politicieni români care au apelat la certificate medicale cu boli grave pentru a scăpa de temniță sau de vot pentru ridicarea imunității, scutul care îi apără de anchetele procurorilor .

Problemele la coloană ale lui Liviu Dragnea, despre care se pare că vor duce la operarea vertebrelor, nu au amânat ședința Înaltei Curți unde se judecă apelul la sentința de trei ani și jumătate de închisoare, în primă instanță, pentru angajări fictive. Absența sa, în schimb, a amânat ședințele de la PSD.

În anii 90, neîncrederea în diagnosticul invocat de figurile publice care au avut probleme cu legea a apărut în mai multe situații, un caz cunoscut fiind cel al fostului deputat PSD Gabriel Bivolaru, a cărui soție, Mona de Freitas, amâna prezența la procesele de delapidare cu certificate care arătau că este bolnavă sau însărcinată. Odată ce lupta împotriva corupției s-a intensificat, după 2010, și certificatele medicale au invocat probleme tot mai severe.

Sinuciderea eșuată din 2012 a lui Adrian Năstase din seara în care trebuia să meargă după gratii pentru doi ani și jumătate, la capătul procesului Trofeul calității, l-a trimis pe fostul premier PSD la spital. Medicii, mai exact un fost senator PSD, Șerban Brădișteanu, spuneau că starea lui Năstase, care ar fi încercat să se împuște în gât, este gravă. După șase zile petrecute în spital și un fular Burberry care a rămas în memoria publică, procurorii s-au dus să verifice cât de grav este bolnav. Așa a ajuns Adrian Năstase după gratii.

Victor Ponta, premier în funcție, în 2015, a fost acuzat de DNA, între altele, și de spălare de bani, în dosarul Turcești-Rovinari. S-a operat la picior în Turcia exact în perioada în care Parlamentul urma să voteze ridicarea imunității sale. A stat la Istanbul zece zile, apoi a aterizat la Baku, pentru a urmări alături de Vladimir Putin deschiderea jocurilor europene, în vara lui 2015, când toți șefii de state din Europa păstrau distanța față de liderul de la Kremlin, la un an după anexarea Crimeii. Când Ponta s-a întors în țară, a renunțat la șefia PSD, însă Parlamentul intrase în vacanță. Ponta a fost achitat pentru acele acuzații ale DNA.

Lista poate continua cu Elena Udrea, care a invocat o sarcină cu probleme ca motiv pentru fuga din țară, cu puțin timp înainte de sentința în Gala Bute, unde până la urmă a fost condamnată la închisoare. O sarcină care a fost anunțată ca fiind de trei luni în februarie 2018, cu gemeni. În septembrie, Elena Udrea a devenit mama unei fetițe, în Costa Rica.

Constantin Nicolescu, fost președinte de Consiliu Județean din partea PSD, a trecut în câteva ore de la arestul preventiv aplicat de DNA pentru spălare de bani prin mai multe diagnostice – infarct, accident cerebral, leșin, pentru ca, ajuns la spital la București să suporte o operație pe cord deschis. Nicolescu a făcut în cele din urmă doi din cei opt ani de detenție care i-au fost aplicați ca pedeapsă definitivă pentru fraudă cu fonduri europene.

A făcut înconjurul internetului fotografia cu președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, fumând pe străzile New Yorkului. Se afla acolo pentru tratarea unui cancer cu metastaze, care nu i-a fost însă fatal, dar nici nu l-a scăpat de repetate condamnări în mai multe dosare.

Nu toți cei care au iscat neîncredere în certificatele medicale au fost însă bolnavi închipuiți. Este cazul omului de afaceri Dan Adamescu. Condamnat în mai 2016 la 4 ani de temniță, a murit după opt luni în spital de penitenciar, cu complicații la probleme mai vechi de sănătate, ignorate de autorități. În aceeași categorie s-ar putea încadra și Monica Iacob Ridzi, fost ministru PDL, condamnată în 2014 pentru abuz în serviciu, cu o formă rară de leucemie și cu doi copii minori, la rândul lor cu probleme de sănătate. Ridzi s-a întors în închisoare recent, după ce a pierdut definitiv procesul.

XS
SM
MD
LG