Linkuri accesibilitate

Polonia, în carantină națională de pe 28 decembrie cu cel mult 600 de cazuri pe zi


Polonia - O sculptură a lui Eros Bendato cu mască

Polonia va intra într-o carantină naţională de pe 28 decembrie până pe 17 ianuarie, timp în care vor fi închise toate hotelurile, mall-urile şi pârtiile de schi, a anunţat joi ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski.

Oficialul a avertizat asupra unui posibil val trei al pandemiei de COVID-19 în noul an şi le-a cerut polonezilor să fie precauţi.

„Îndemn fiecare polonez să fie responsabil pentru el şi pentru cei dragi. Dar ştiu că doar apelurile nu vor fi de folos'', a spus oficialul polonez, citat de Reuters.

Hotelurile vor fi închise mai puțin pentru personalul medical și militar, a spus el, adăugând că oricine sosește din străinătate cu trenul, autobuzul sau avionul va trebui să stea 10 zile în carantină.

Numai magazinele care vând bunuri esențiale vor rămâne deschise, a spus Niedzielski.

Polonezii vor fi împiedicați să călătorească în ajunul Anului Nou, a adăugat el, explicând că restricția se va aplica de la ora 21:00 pe 31 decembrie până la ora 06:00 în ziua de Anul Nou.

Membră a UE, Polonia, țară cu 38 de milioane de locuitori, are deja în vigoare un șir de restricții, inclusiv restaurante închise, centre de fitness, cafenele, cinematrografe, teatre și școli. Nunțile sunt interzise, iar adunările publice sunt limitate la cinci persoane. Minorii cu vârste sub 16 ani pot ieşi din casă numai însoţiţi de adulţi, în timp ce persoanelor cu vârste de peste 70 de ani li se recomandă să nu iasă deloc.

Polonia a înregistrat 1.171.854 de cazuri confirmate de coronavirus și 24.345 de decese, cu rate zilnice recente de deces variind de la 400 la 600.

XS
SM
MD
LG