Linkuri accesibilitate

Ponta și Negoiță și-au unit forțele împotriva Gabrielei Firea, dar nu au decis, încă, un candidat la Capitală


Liderul Pro România, Victor Ponta, și Robert Negoiță, primarul sectorul 3 care a părăsit recent PSD, au anunțat duminică realizarea unei alianțe pentru localele din acest an care se va numi„PRO București 2020”.

Intenția programatică a alianței este debarcarea actualului primar general PSD, Gabriela Firea, clasată pe locul doi, însă, în sondaje, după candidatul PNL și al USRPLUS, Nicușor Dan.

„Firea nu va putea să facă mai mult decât a făcut din 2016, iar Nicușor Dan nu poate să facă mai mult decât ar fi putut în 2016, pentru că a fost capturat (…) Mă bucur că eu și Robert suntem din nou parteneri”, a declarat Victor Ponta.

Cei doi și-au atribuit unul altuia calități pentru funcția de primar general.

Victor Ponta a spus că îl susţine pe Robert Negoiţă pentru Primăria sectorului 3, dar şi pentru Primăria Capitalei - atât în 2020, cât şi în 2024.

„Suntem într-o criză economică şi socială foarte asemănătoare cu cea din 2012 şi în plus avem o criză medicală fără precedent dar, mai rău ca în 2012, nu există nicio alternativă. Cred că toţi suntem prizonieri şi Bucureştiul e prizonier în bătălia «contra»; trebuie să votăm contra ciumei roşii, contra ciumei galbene care e mai rău ca ciuma roşie. (...) Ceea ce încerc împreună cu Robert şi cu oamenii care au venit în jurul Pro România şi al noului partid Bucureşti 2020, încercăm să venim cu o proiecţie pe termen mai lung” a afirmat Victor Ponta.

VIDEO

Bătăi și umilințe pentru protestatarii arestați în Belarus
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:58 0:00
XS
SM
MD
LG