Linkuri accesibilitate

Portalul UE pentru certificatul digital COVID, lansat în 7 țări cu o lună înainte de termen. Liber la călătorii


Portalul UE pentru certificatul verde COVID a fost lansat în șapte țări cu o lună înainte de termen
Portalul UE pentru certificatul verde COVID a fost lansat în șapte țări cu o lună înainte de termen

Certificatul digital al UE privind COVID a atins marţi o nouă etapă importantă: a fost lansat sistemului tehnic care permite verificarea certificatelor în condiţii de siguranţă şi cu respectarea vieţii private, arată un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Certificatul UE a fost propus de Consiliul European pentru reluarea călătoriilor în condiţii de siguranţă în această vară. Acesta va fi gratuit, securizat şi accesibil tuturor cetăţenilor. Disponibil în format digital sau pe hârtie, certificatul va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obţinut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma unei infecţii.

În urma acordului politic încheiat în 20 mai între Parlamentul European şi Consiliu cu privire la regulamentul referitor la certificat, se lansează astăzi, 1 iunie, pilonul tehnic al sistemului UE. Creat în numai două luni, portalul UE asigură verificarea caracteristicilor de securitate conţinute în codurile QR ale tuturor certificatelor. Acest lucru le va permite cetăţenilor şi autorităţilor să aibă certitudinea că certificatele sunt autentice. În timpul acestui proces, nu se schimbă şi nu se păstrează date cu caracter personal. Lansarea portalului marchează sfârşitul lucrărilor pregătitoare la nivelul UE, a transmis Comisia Europeană marţi, într-un comunicat de presă.

Din 10 mai, 22 de ţări au testat deja portalul cu succes. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, însă toate statele membre care au trecut cu succes testele tehnice şi care sunt pregătite să elibereze şi să verifice certificatele pot începe să utilizeze deja sistemul în mod voluntar.

Încă de astăzi, şapte state membre – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croaţia şi Polonia – au decis să se conecteze la portal şi au început să elibereze primele certificate UE, în timp ce altele au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcţiile vor fi implementate la nivelul întregii ţări. Prin urmare, mai multe ţări vor începe să utilizeze sistemul în zilele şi săptămânile următoare. O prezentare generală actualizată este disponibilă pe site-ul web consacrat acestui subiect.

Conform sursei citate, acordul politic de la 20 mai trebuie să fie adoptat în mod oficial de către Parlamentul European şi Consiliul European. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie. Pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp se prevede o perioadă de introducere treptată de şase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia va continua să ofere sprijin tehnic şi financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.

Lansarea de astăzi a portalului este un pas important care le va permite statelor membre să înceapă să utilizeze portalul şi să emită certificatele digitale ale UE privind COVID. Faptul că şapte state membre s-au conectat deja la portal este un început bun. Încurajez şi celelalte state să se conecteze cât mai curând posibil. Pregătirea din timp va face ca întregul sistem să poată fi pe deplin operaţional până la 1 iulie, atunci când propunerea va deveni aplicabilă, iar UE va fi gata la timp pentru redeschidere în această vară”, a afirmat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

La rândul ei, comisarul pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, a spus că acest certificat este o soluţie în materie de e-sănătate pentru cetăţenii europeni.

Certificatul digital al UE privind COVID demonstrează valoarea adăugată pe care soluţiile eficace în materie de e-sănătate o oferă cetăţenilor noştri. Este important ca, în săptămânile următoare, toate statele membre să îşi finalizeze pe deplin sistemele naţionale de emitere, stocare şi verificare a certificatelor, astfel încât sistemul să devină funcţional la timp pentru sezonul vacanţelor. Cetăţenii UE aşteaptă cu nerăbdare să călătorească din nou şi îşi doresc să facă acest lucru în condiţii de siguranţă. Obţinerea unui certificat al UE este un pas crucial în acest sens”, a explicat Stella Kyriakides.

Comisarul pentru justiţie Didier Reynders a precizat că certificatul digital al UE privind COVID „le oferă cetăţenilor europeni un instrument comun care le permite să se deplaseze din nou în mod liber şi în siguranţă”.

Acesta evidenţiază poziţia de lider a Europei în domeniul tehnologic, respectând pe deplin valorile şi principiile noastre: protecţia datelor, incluziunea şi proporţionalitatea. Este important ca toate statele membre să profite de săptămânile următoare pentru a se pregăti pe deplin, astfel încât sistemul să fie pe deplin operaţional la 1 iulie”, a completat Didier Reynders.

Pe 17 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat o propunere de creare a unui certificat al UE privind COVID pentru a facilita libera circulaţie în condiţii de siguranţă a cetăţenilor în UE în timpul pandemiei. La 20 mai, colegiuitorii au ajuns la un acord provizoriu.

În paralel cu procesul legislativ, Comisia a colaborat îndeaproape cu reprezentanţii statelor membre în cadrul reţelei de e-sănătate, o reţea voluntară care conectează autorităţile naţionale responsabile cu e-sănătatea, în vederea implementării tehnice. La 21 aprilie, au fost adoptate specificaţii tehnice, pe baza orientărilor convenite în ianuarie şi actualizate în martie, precum şi a unui cadru de încredere convenit în martie. În plus, a fost elaborat un model de proiectare împreună cu statele membre care să faciliteze recunoaşterea certificatelor UE privind COVID eliberate pe suport de hârtie.

Portalul UE a fost creat de T-Systems şi SAP şi este găzduit de Centrul de Date al Comisiei din Luxemburg. Acesta permite verificarea semnăturilor digitale conţinute în codurile QR ale tuturor certificatelor fără prelucrarea datelor cu caracter personal. Cheile de semnătură necesare pentru această verificare sunt stocate pe servere la nivel naţional; prin intermediul portalului, aceste chei pot fi accesate de aplicaţiile sau sistemele naţionale de verificare din întreaga UE.

România a testat deja interconectarea la portalul UE

În România, STS a anunțat, în 26 mai, că a testat cu succes interconectarea la nivelul UE a certificatelor verzi de călătorie.

Sistemul informatic aflat în dezvoltare la STS facilitează generarea certificatelor digitale UE privind COVID, transmiterea elementelor de siguranță care permit verificarea, centralizarea acestora în gateway-ul european și validarea codurilor QR de către celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Potrivit programării stabilite la nivel european, România a realizat testarea de interconectare la portalul UE care centralizează și administrează cheile publice ale țărilor membre, necesare pentru verificarea semnăturilor digitale.

Testarea s-a realizat în comun cu Letonia.

XS
SM
MD
LG