Linkuri accesibilitate

Iohannis: Alegerile europarlamentare sunt mult mai importante decât în anii trecuți. Europa nu se poate întoarce în timp


Președintele Klaus Iohannis a precizat, la Summitul PPE, că „a fi bun român și patriot nu înseamnă să fii în antiteză cu Bruxellesul. România este Europa și Europa este România”.
Președintele Klaus Iohannis a precizat, la Summitul PPE, că „a fi bun român și patriot nu înseamnă să fii în antiteză cu Bruxellesul. România este Europa și Europa este România”.

Prezent la Summitul PPE, care are loc la București, șeful statului a subliniat importanța alegerilor europarlamentare din acest an, în contextul în care se împlinesc 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste.

„Anul acesta este simbolic. Se împlinesc 30 de ani de când regimurile totalitare din estul Europei au dispărut. Sunt 30 de ani de democrație, 30 de ani de când ne-am câștigat libertatea de a ne întoarce în marea familie europeană din care facem parte”, a spus președintele Klaus Iohannis.

În acest context, șeful statului a amintit că alegerile europarlamentare din acest an sunt „mult mai importante decât în anii trecuți”, mai ales că „Europa nu se poate întoarce în timp”.

„Noi încă ne amintim ce înseamnă tirania, dictatura ce ține la putere un grup de privilegiați. Anii aceia negri nu se vor mai repeta. Nu în Europa, nu cât depinde de noi să împiedicam asta”, a mai spus șeful statului.

Totodată, șeful statului a subliniat importanța participării la vot a alegerile europarlamentare, care vor avea loc la finalul lunii mai, subliniind că „viitorul Europei trebuie decis de voința oamenilor, nu de neimplicarea lor. Absenteismul înseamnă ca alții să hotărască în locul nostru”.

El a mai punctat că votul este „cea mai bună formă de răspuns și sancțiune la curentul populist, eurosceptic” din Europa și România.

Klaus Iohannis a criticat, din nou, dur Partidul Social-Democrat pe care l-a acuzat că „a îmbrăcat haina falsului patriotism, a naționalismului de fațadă și folosindu-se de o retorică antieuropeană, încearcă să câștige capital electoral inducând oamenilor teama şi lipsa de încredere în proiectele şi valorile Uniunii. Este modeul PSD-ist cinic și iresponsabil de a face politică”.

Președintele a punctat că „a fi bun român și patriot nu înseamnă să fii în antiteză cu Bruxellesul. România este Europa și Europa este România”.

De asemenea, șeful statului a avut și câteva sfaturi pentru Partidul Național Liberal. El le-a amintit să nu uite „prețioasa moștenire” pe care au primit-o de la cei care, de multe ori, „au plătit cu viața dragostea lor de România”.

„Dacă veți fi mereu de partea democrației și a principiilor statului de drept, dacă le veți explica oamenilor cât de multe li se refuză din cauza eșecului actualei guvernări, fiți siguri că vor fi alături de voi”, a spus președintele Iohannis.

Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, la București, Summitul liderilor locali și regionali ai Partidului Popular European, cea mai puternică familie politică din cadrul PPE. La reuniune participă peste 150 de primari și lideri regionali din UE, dar și câteva mii de aleși locali din România.

XS
SM
MD
LG