Linkuri accesibilitate

Interviu | Cristian Preda: Complicii Elenei Udrea sunt azi pe cai mari. Băsescu, o victimă. Să ne asumăm prostiile


Cristian Preda spune că regretă apropierea de Elena Udrea din perioada în care aceasta era unul dintre cei mai influenți politicieni din România.
Cristian Preda spune că regretă apropierea de Elena Udrea din perioada în care aceasta era unul dintre cei mai influenți politicieni din România.

A beneficiat de bani, putere, imunitate, iar prăbușirea a venit simultan cu a protectorului ei politic: Traian Băsescu. Ascensiunea spectaculoasă a Elenei Udrea până în vârful piramidei a marcat un deceniu politic. În prezent, e condamnată la șase ani de închisoare cu executare. Se află în Bulgaria

Foarte puțini foști colaboratori ai Elenei Udrea vor să mai vorbească astăzi public despre ea. Unii nu vor să fie asociați cu ea, alții spun că au ieșit din viața publică și politică. Decanul Facultății de Științe Politice, Cristian Preda, fost europarlamentar, consilier la Palatul Cotroceni și membru PDL și PMP spune că nu se teme să discute despre Elena Udrea. Într-un interviu pentru Europa Liberă, actualul decan face o analiză a deceniului marcat de politicianul-vedetă.

Povești despre Elena Udrea sunt multe și multe lucruri sunt spuse în absența unei înregistrări oficiale. Europa Liberă a încercat să obțină o poziție asumată a relației cu Elena Udrea.

Principalele declarații ale lui Cristian Preda

  • un deceniu cu Udrea: mediul de afaceri corupt din România a reușit să impună o vedetă a vieții noastre publice. A folosit toate relațiile toxice dintre mediul de afaceri și politică;
  • Traian Băsescu: o victimă a Elenei Udrea;
  • planul din 2014: Iohannis va fi împiedicat să candideze, toată lumea din societatea românească o va vota pe Udrea împotriva lui Victor Ponta, Udrea ajunge președinte și scapă de justiție;
  • Udrea a dorit să preia PPDD, partidul lui Dan Diaconescu;
  • Cristian Preda: Regret pozele făcute cu Udrea în 2014 și colaborarea. Nu regret colaborarea cu Traian Băsescu;
  • Relația cu presa: Udrea a cumpărat o parte din presă;
  • Cei care au fost lași și complici ai Elenei Udrea sunt pe cai mari și astăzi nu putem să facem decât să regretăm situația. Trebuie să ne asumăm prostiile făcute și erorile și să sperăm că ele nu vor fi repetate;
Cristian Preda, fost europarlamentar PMP și PDL, decan al Facultății de Științe Politice a Universității București. Imagine din 2018.
Cristian Preda, fost europarlamentar PMP și PDL, decan al Facultății de Științe Politice a Universității București. Imagine din 2018.

Europa Liberă: Putem vorbi despre un fenomen Udrea în politică, un personaj venit aproape de nicăieri, un consilier local din București, care urcă spre Palatul Cotroceni și apoi în Guvern și resursele guvernamentale?

Cristian Preda: Este o perioadă în care mediul de afaceri corupt din România a reușit să impună o vedetă a vieții noastre publice, una care a profitat mai întâi de instituția Consiliului General al Municipiului București, pe urmă de instituțiile la care au avut acces partidele din 2005. A ajuns să influențeze viața publică din România prin captarea unei părți a opiniei, prin controlul exercitat asupra ziarelor și prin apariții aproape cotidiene în media. A terminat prin a-i nărui cariera politică lui Traian Băsescu.

Europa Liberă: Fără Traian Băsescu ar fi putut avea Elena Udrea o astfel de carieră politică?

Cristian Preda: Probabil, da. Ea era conectată la mediile politice pesediste și la tot felul de mașinațiuni peneliste. Vorbesc din poziția cuiva care nu a fost amestecat în aceste rețele de influență și nici la mediile de afaceri corupte. Am relaționat cu totul diferit cu Traian Băsescu sau PDL.

Băsescu nu este doar un susținător al Elenei Udrea, ci și o victimă a Elenei Udrea. Dacă unele lucruri decise de Udrea nu se întâmplau, cele două mandate ale lui Traian Băsescu ar fi fost privite astăzi foarte diferit. Dintr-un susținător al carierei Elenei Udrea, fostul președinte a devenit în al doilea mandat o victimă a ambiției nemăsurate și a influenței pe care Udrea a căpătat-o în politică, folosind rețelele de corupției din mediile de afaceri și din presa românească.

Fostul președinte Traian Băsescu a susținut-o pe Elena Udrea pentru funcția de președinte al României în 2014. Poza este făcută pe plaja de la Neptun și a fost publicată pe contul de Facebook al Elenei Udrea.
Fostul președinte Traian Băsescu a susținut-o pe Elena Udrea pentru funcția de președinte al României în 2014. Poza este făcută pe plaja de la Neptun și a fost publicată pe contul de Facebook al Elenei Udrea.

Europa Liberă: Nu este prea mult să îl caracterizați pe Traian Băsescu drept o victimă?

Cristian Preda: E ceva precis. Traian Băsescu a adunat în jurul său oameni extrem de diverși, de la tinere speranțe ale politicii din interiorul unor partide - gen Emil Boc, Roberta Anastase, Liviu Negoiță, Anca Boagiu, tânără generație de PDL -, la oameni din lumea intelectuală și universitară. Cei pe care i-a sprijinit erau numeroși și diferiți. Adversitatea tuturor era față de PSD. Asta i-a adus împreună.

Europa Liberă: De ce îl considerați o victimă?

Cristian Preda: Pentru că imaginea publică a lui Traian Băsescu și unele decizii luate în al doilea mandat sunt, în primul rând, marcate de această eroare de a o fi susținut-o pe Udrea până la capăt.

Europa Liberă: Dar nu este propria sa opțiune?

Cristian Preda: Ba da. Dar a plătit un preț enorm pentru că a întreținut fenomenul Udrea.

Europa Liberă: Udrea a fost propulsată imediat la Cotroceni, deși se știa că este partenera lui Dorin Cocoș, celebru din sintagma lansată de Traian Băsescu cu Petrache – Bitner – Cocoș. Este perioada în care Elena Udrea apare în spațiul public. Apar însă semnale că sunt probleme cu Elena Udrea prin plecările de la Cotroceni. De ce a fost preferată Elena Udrea unor nume precum Andrei Pleșu sau Adriana Săftoiu?

Cristian Preda: Andrei Pleșu a plecat devreme pentru că a fost nemulțumit de atmosfera de la Cotroceni, Adriana Săftoiu a plecat în 2007. Atunci am fost și eu numit consilier la Palatul Cotroceni, iar Udrea nu mai era la Cotroceni. Traian Băsescu avea capacitatea de a aduna oameni diverși în lupta anti-PSD.

Erau la Cotroceni și Andrei Pleșu și Renate Weber, unul din lumea intelectuală, cealaltă din lumea societății civile pro-occidentale, Adriana Săftoiu venea din lumea presei și a comunicării, dar și personaje ca Elena Udrea, care era din alt film, al mediilor de afaceri abonate la resursele puterii.

Dorin Cocoș era soțul Elenei Udrea când aceasta a devenit consilier prezidențial (2005): Cocoș fusese criticat în mai multe rânduri de Traian Băsescu în perioada când se afla în opoziție și se lupta cu PSD.
Dorin Cocoș era soțul Elenei Udrea când aceasta a devenit consilier prezidențial (2005): Cocoș fusese criticat în mai multe rânduri de Traian Băsescu în perioada când se afla în opoziție și se lupta cu PSD.

Europa Liberă: Cum o vedeți pe Udrea în această primă perioadă 2005 – 2009?

Cristian Preda: E un personaj care dorește putere. PD, ulterior PDL, Traian Băsescu și presa o ajută. Nu sunt prea multe critici în presă în acel moment. E cineva în ascensiune, care folosește toate relațiile toxice din mediul de afaceri și din mediul politic.

Elena Udrea în poziția de șefă a Cancelariei prezidențiale alături de Traian Băsescu (dreapta), Theodor Stolojan, Claudiu Săftoiu și Constantin Degeratu. Imagine din 2015.
Elena Udrea în poziția de șefă a Cancelariei prezidențiale alături de Traian Băsescu (dreapta), Theodor Stolojan, Claudiu Săftoiu și Constantin Degeratu. Imagine din 2015.

Europa Liberă: Cum vedeți partidul care nu reușește să se opună unei preferate a președintelui?

Cristian Preda: Eu am intrat în PDL abia în 2009, nu făceam parte din PDL înainte, iar după ce am intrat am criticat corupția din partid.

Europa Liberă: S-a opus cineva din PDL ascensiunii Elenei Udrea? A spus cineva nu, e prea mult?

Cristian Preda: Nu, pentru că fiind vorba de un partid la putere s-a întâmplat ca și în alte contexte - cu peneliști sau pesediști la putere - să se prefere o solidaritate internă, chiar dacă doar de fațadă, unei confruntări reale afișate în exterior. Când adresam critici ca membru PDL guvernării sau unor persoane din guvern acuzate de corupție, Ridzi, Udrea și ceilalți, criticile mele erau privite cu suspiciune.

Udrea a propus excluderea mea din partid, când, în 2012, am spus că trebuie susținut Nicușor Dan, iar ea o ținea una și bună cu Prigoană, care venea din mediul din care venea și ea. A intervenit atunci Emil Boc pentru a bloca sancționarea mea cerută de Udrea, dar altfel în PDL a existat solidaritate și cu cei din guvern suspectați de a fi corupți și cu cei care erau primari și erau la rândul lor amestecați în tot soiul de treburi murdare.

La un moment dat am propus să votăm o rezoluție, zicând: mai bine 2.000.000 de voturi curate decât 200 de primari corupți. Când s-a pus la vot, din sute de persoane, doar trei au votat în Consiliul Național pentru această poziție. E un comportament frecvent al partidelor aflate la putere, care se solidarizează cu oamenii corupți și influenți. Udrea a devenit vestită pentru acest tip de comportament pentru că știa să se folosească de statutul de ei de vedetă. Căci asta a fost: o vedetă a vieții politice din România. A căpătat o influență mediatică extrem de importantă.

Conferință de presă susținută de președintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, în cadrul căreia sunt prezentați candidații partidului pentru funcțiile de primari ai sectoarelor 2, 4 si 5. Silviu Prigoană (stânga), era susținut de Udrea pentru Primăria Capitalei. Imagine din 14 aprilie 2012.George Călin. Credit: AGERPRES
Conferință de presă susținută de președintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, în cadrul căreia sunt prezentați candidații partidului pentru funcțiile de primari ai sectoarelor 2, 4 si 5. Silviu Prigoană (stânga), era susținut de Udrea pentru Primăria Capitalei. Imagine din 14 aprilie 2012.George Călin. Credit: AGERPRES

Europa Liberă: S-ar putea face o diferență între Elena Udrea din primul mandat al lui Traian Băsescu și Udrea în al doilea mandat? Se simte o diferență?

Cristian Preda: Udrea a rămas fidelă lui Traian Băsescu și între 2009 și 2014, când mulți îl părăsiseră pe Băsescu, într-o perioadă de guvernare de trei ani, când guvernul era susținut cu propteaua UNPR și când se creionează în opoziție alianța PSD – PNL.

Europa Liberă: Perioadă în care Udrea ajunge ministru și are fondurile la îndemână ca ministru al Dezvoltării.

Cristian Preda: Membrii de partid din autoritățile locale au susținut-o pentru că primeau bani. Nu știu câți mai sunt dispuși să o recunoască astăzi.

Europa Liberă: Elena Udrea își pregătea terenul pentru o viitoare funcție de președinte PDL?

Cristian Preda: Congresul din 2013 a fost un moment târziu, când partidul era într-o criză majoră. Cred că a fost mai degrabă o decizie luată pentru că partidul nu mai știa încotro să o ia. Partidul era în opoziție, fără busolă.

Elena Udrea își prezintă moțiunea cu care va candida la Congresul din 2013 în organizația Botoșani. Lângă ea se află fostul premier și președinte PDL, Emil Boc. Imagine din 16 martie 2013.
Elena Udrea își prezintă moțiunea cu care va candida la Congresul din 2013 în organizația Botoșani. Lângă ea se află fostul premier și președinte PDL, Emil Boc. Imagine din 16 martie 2013.

Europa Liberă: Până în acel moment, partidul stă tăcut în fața Elenei Udrea. Nimeni nu se revoltă și spune: e prea mult ca o persoană fără competențe să ajungă în funcții atât de înalte. Nimeni, nici măcar Emil Boc.

Cristian Preda: Nu vreau să îi acuz pe Emil Boc sau pe alții pentru că am făcut-o în acea perioadă, iar acum este treaba lor ce își asumă sau nu. E adevărat, atunci când majoritatea partidului a mers pe mâna lui Vasile Blaga, fostul tovarăș de drum al lui Traian Băsescu, iar o minoritate discretă a mers pe mâna Monicăi Macovei, Udrea era susținută de președinte și, deși sprijinită, a pierdut partida.

Traian Băsescu s-a văzut obligat să le spună atunci el însuși pedeliștilor La revedere!”. Din acea clipă, a devenit victima Elenei Udrea.

Vasile Blaga s-a opus în 2013 ca PDL să fie condus de Elena Udrea și a reușit să o învingă la Congres, chiar dacă era susținută de Traian Băsescu. După eveniment, președintele a spus adio partidului.
Vasile Blaga s-a opus în 2013 ca PDL să fie condus de Elena Udrea și a reușit să o învingă la Congres, chiar dacă era susținută de Traian Băsescu. După eveniment, președintele a spus adio partidului.

Asta nu înseamnă că Elena Udrea a fost pregătită de Traian Băsescu să preia partidul. Ea a folosit acea oportunitate, acea criză, pentru a rămâne în centrul atenției publice și pentru a continua să profite de poziția pe care o ocupa în lumea coruptă în care politica și afacerile conlucrează pentru interese private, nu publice. În acea zonă gri a lumii românești.

O carieră alături de Traian Băsescu. Elena Udrea, de la PNL, la PDL și PMP

Elena Udrea a absolvit Facultatea de Drept a Universității private Dimitrie Cantemir în 1996. Prima funcție politică obținută a fost cea de consilier general în București, 2005.

După victoria lui Traian Băsescu în competiția prezidențială, Udrea devine șefa Cancelariei Palatului Cotroceni deși era căsătorită cu Dorin Cocoș, un personaj contestat de Traian Băsescu în perioada când se afla în opoziție. De la Cotroceni pleacă în octombrie 2005 și se înscrie în PD, februarie 2006.

Primul mandat de parlamentar îl câștigă în 2008, iar în primul guvern Boc (decembrie 2008) devine ministru al Turismului în guvernul PDL – PSD .

În decembrie 2009, după ce Traian Băsescu câștigă al doilea mandat, este numită la ministerul dezvoltării. În toamna lui 2010, este aleasă și președinte PDL București. Din această poziție l-a susținut pe Silviu Prigoană pentru Primăria Capitalei în 2012.

La Congresul PDL din 2011 ajunge vicepreședinte al partidului. Câștigă al doilea mandat de deputat în 2012, iar în 2013 candidează împotriva lui Vasile Blaga și Monica Macovei pentru șefia PDL.

Udrea trece la PMP în ianuarie 2014 și peste câteva luni este desemnată candidată la prezidențiale. Din 7 iunie 2014 este și președinte PMP. Primele probleme cu justiția apar în 2015, dosarul Microsoft, după ce Traian Băsescu pleacă de la Palatul Cotroceni. Gala Bute pentru care a fost condamnată la șase ani de închisoare a fost organizată în 2011, când era ministru al Dezvoltării.

Și candidatura ei la prezidențiale în 2014 a fost un gest improvizat, disperat mai degrabă decât ceva pregătit de Traian Băsescu. Președintele a vorbit despre succesorii săi, care erau mai degrabă oameni din lumea intelectuală pe care îi susținea, a vorbit despre Teodor Baconschi sau despre mine ca posibili prezidențiabili în 2014, urmând ca la sfârșitul carierei, când era o victimă a Elenei Udrea, să o susțină pe ea împotriva celui care fusese anunțat inițial candidat al PMP: Cristian Diaconescu.

Europa Liberă: Intelectualii, dar și membrii de partid, o laudă pe Elena Udrea la scenă deschisă în intervalul 2009 – 2013. Sunt elogii pe scenă chiar ale lui Teodor Baconschi.

Cristian Preda: Nu este un gest care să îl caracterizeze pe Teodor Baconschi. Nu vrea să îl scuz, dar nici să îl acuz, știu că în campaniile electorale se mai fac pași greșiți pe care poți să îi regreți ulterior foarte tare.

Europa Liberă: A fost un astfel de pas greșit al lui Teodor Baconschi?

Cristian Preda: Da.

Europa Liberă: Gestul nu este singular. Raluca Turcan cu Kill Bill.

Cristian Preda: Gesturile au fost exploatate foarte mult de adversarii politici ai lui Traian Băsescu.

Europa Liberă: Dar ele există, nu le puteți nega.

Cristian Preda: De acord, nu am spus că le negăm.

Europa Liberă: Lucian Bode aduce mulțumiri pe Facebook Elenei Udrea în acea perioadă.

Cristian Preda: Am fost într-o poziție de critic al guvernării și al partidului din care am făcut parte când eram în PDL. Nu am susținut-o pe Elena Udrea la prezidențiale în 2014, după ce ea, într-adevăr, m-a susținut în campania de la europarlamentare. Nu sunt în situația de a regreta ceva, pentru că nu am lăudat-o vreodată pe Elena Udrea. Nu vreau să arăt cu degetul, după câțiva ani, la adresa celor pe care i-am criticat deja în acea perioadă.

Europa Liberă: Dumneavoastră ați apărut în poză alături de Elena Udrea în 2014 pe plajă la Neptun și pe afișele de campanie. Mulți au spus că accederea dumneavoastră într-o funcție de europarlamentar i se datorează Elenei Udrea. Care era relația cu Udrea?

Cristian Preda: Nu am avut mai mult de zece întâlniri cu Elena Udrea între 2009 și 2014 când am fost activ în zona politicii partizane. După 2014 am fost independent. În același timp, a fost o greșeală asocierea în acea campanie cu Elena Udrea. Ea a folosit-o ulterior ca o trambulină pentru prezidențiale.

În acel moment, înțelegerea făcută de Traian Băsescu cu membrii PDL de tipul Baconschi, Funeriu, Papahagi și ceilalți era ca la prezidențiale să se prezinte Cristian Diaconescu.

Elena Udrea și Cristian Preda într-o fotografie făcută la Neptun, în mai 2014. Pozele au fost publicate pe contul de Facebook al Elenei Udrea, iar într-o imagine apare și fostul președinte Traian Băsescu.
Elena Udrea și Cristian Preda într-o fotografie făcută la Neptun, în mai 2014. Pozele au fost publicate pe contul de Facebook al Elenei Udrea, iar într-o imagine apare și fostul președinte Traian Băsescu.

Europa Liberă: Dumneavoastră nu vă considerați un apropiat al Elenei Udrea?

Cristian Preda: Nu am fost, ba chiar am fost exclus din PMP de Elena Udrea. Am susținut-o pe Monica Macovei la prezidențialele din acel an. În PDL, am fost propus pentru excludere tot de Elena Udrea. A fost alături de mine în campanie pentru PE, asta nu voi nega niciodată. Susținerea mea pentru europene a venit de la Traian Băsescu în 2009 și în 2014. Acesta e un lucru foarte clar.

Europa Liberă: Ați fost păcălit cu candidatura lui Cristian Diaconescu și apoi totul a fost deturnat pentru Elena Udrea?

Cristian Preda: Asta a fost o surpriză că de pe o zi pe alta candidatura lui Cristian Diaconescu nu a mai fost susținută de Traian Băsescu și de partid și Elena Udrea a devenit candidată. Am criticat acest lucru public.

Europa Liberă: Vi s-ar putea spune: nu ați știut că PMP a fost gândit pentru Elena Udrea?

Cristian Preda: Nu a fost așa, asta e versiunea pe care Elena Udrea a încercat să o vândă. PMP nu a fost creat ca un partid pentru Elena Udrea, ea a ajuns să-l transforme în așa ceva. Cât timp m-am opus public atunci, nu știu de ce aș spune astăzi altceva. Partidul Mișcarea Populară a fost creat pentru ca Traian Băsescu să poată face politică și după 2014.

Traian Băsescu a devenit senator și apoi membru al Parlamentului European pe listele PMP. Asta a fost intenția națională. Elena Udrea a deturnat acest plan și s-a folosit de el pentru a candida la prezidențiale. Ea a folosit această candidatură pentru că spera să fie aleasă pe un val de confruntare cu PSD, cu Victor Ponta, asta a fost strategia: Iohannis va fi împiedicat să candideze, iar toată lumea din societatea românească o va vota pe ea împotriva lui Victor Ponta, ea ajunge președinte și scapă de justiție.

Aceste lucruri au fost clare în 2014. Acesta e modul în care au fost reconfigurate lucrurile într-o perioadă de criză pentru Traian Băsescu. Episodul cel mai elocvent că a devenit victima Elenei Udrea.

Europa Liberă: Relația Elenei Udrea cu Traian Băsescu era evidentă de un deceniu. Nu v-a fost clar că o va susține pe Elena Udrea?

Cristian Preda: Repet: Traian Băsescu îl susținea pe Cristian Diaconescu, după ce a spus că îi susține pe Baconschi sau pe Preda. Asta s-a întâmplat, acestea sunt faptele. Sper că nu vă gândiți vreo clipă că Traian Băsescu i-a spus lui Teodor Baconschi: o susțin pe Udrea la prezidențiale, dar public spun că te susțin pe tine. Sper că nimeni nu își închipuie așa ceva.

Cristian Preda, între Traian Băsescu și Elena Udrea

Decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București, Cristian Preda a deținut funcția de consilier prezidențial pe politică internă al lui Emil Constantinescu, 1999. După ce Traian Băsescu câștigă primul mandat de președinte, profesorul este numit secretar de stat la Ministerul de Externe, având un rol esențial în organizarea summit-ului Francofoniei în 2006.

Revine la Palatul Cotroceni, în martie 2007, fiind numit consilier prezidențial pentru Educație și Cercetare. Se înscrie în PDL în 2009 și este sprijinit de Traian Băsescu să candideze la europarlamentare. A ocupat între 2012 și 2013 funcția de prim-vicepreședinte PDL și a activat în organizația PDL București, condusă de Elena Udrea. A susținut candidatura lui Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei în 2012, dar fără succes. În 2013, a fost exclus din PDL, iar în 2014 a trecut la PMP.

Pe listele noului partid este ales pentru a doua oară în Parlamentul European. Intră în contradicție cu Elena Udrea și noua linie a partidului și a fost exclus din PMP a doua zi după primul tur de la prezidențialele din 2014. Ultima încercare politică a fost în 2019, când s-a înscris în PLUS. A demisionat și din acest partid după ce a fost ales decan al Facultății de Științe Politice a Universității București.

Europa Liberă: Foarte mulți își închipuie că după ce Udrea nu a fost aleasă președinte PDL, i s-a pregătit un partid PMP.

Cristian Preda: Nu este adevărat. Udrea a încercat în acea perioadă altceva, și anume să captureze PPDD, partidul lui Dan Diaconescu, și să-l reconvertească într-un partid prezidențial.

Cam ce a dorit Cristian Diaconescu acum cu AUR, să devină PMP. Alți actori, dar schema era aceeași. Altă variantă a fost ca Elena Udrea să rămână în PDL pentru a săpa autoritatea de care se bucura Blaga după alegerea din 2013.

Intrarea în PMP a fost un moment ulterior momentului fondator cu Baconschi, Funeriu, Papahagi. Dorința era să facem în continuare o politică pro-europeană. Ei, intelectualii, trebuiau să asume puterea și autoritatea în partid.

Elena Udrea sosește pentru a participa la ședința Colegiului Național al Partidului Mișcarea Populară (PMP), la Palatul Parlamentului, în Bucuresti, luni, 17 februarie 2014. Foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos.
Elena Udrea sosește pentru a participa la ședința Colegiului Național al Partidului Mișcarea Populară (PMP), la Palatul Parlamentului, în Bucuresti, luni, 17 februarie 2014. Foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos.

Europa Liberă: Sunteți o grupare de intelectuali versus Elena Udrea. Nu l-ați întrebat pe Traian Băsescu de ce v-a mințit, de ce v-a păcălit?

Cristian Preda: Nu ne-a mințit, fiindcă el ne-a susținut.

Europa Liberă: Credeți că Elena Udrea ajungea candidat la prezidențiale al PMP fără susținerea lui Traian Băsescu?

Cristian Preda: Nu, dar asta s-a întâmplat după ce sprijinul de care mai beneficia Traian Băsescu s-a subțiat. El a pierdut influența pe care o avea în PDL.

Europa Liberă: A pierdut-o în PDL, dar de ce nu v-a susținut în PMP?

Cristian Preda: Pentru că în clipa acea, în ultimele luni ale mandatului său era deja o victimă a Elenei Udrea. Pierduse atât de mult încât nu mai avea capacitatea de a influența deciziile din PMP.

Europa Liberă: Elena Udrea preluase controlul PMP, mai presus de voința lui Traian Băsescu?

Cristian Preda: În vara lui 2014, da.

Europa Liberă: Pare greu de crezut că un președinte care a părut atât de puternic, a pierdut și PMP.

Cristian Preda: Atunci nu mai era. Îl părăsiseră aproape toți, mai eram câțiva oameni care susțineau opțiunile lui pro-occidentale.

Europa Liberă: OK, dar atunci și Traian Băsescu v-a părăsit pe dumneavoastră?

Cristian Preda: Da. Niciunul dintre intelectualii care asumau o anumită consistență, o anumită voce pro-europeană influentă nu mai e astăzi activ în politică.

Europa Liberă: Și atunci nu credeți că acesta a fost planul inițial?

Cristian Preda: Nu, nu, în nici un caz. Asta este versiunea Elenei Udrea. Faptul că a reușit să convingă oamenii că de la intrarea ei în politică se pregătea ascensiunea care să o conducă la o candidatură la prezidențiale în 2014 este o poveste pe care Elena Udrea a spus-o presei. Nu înțeleg de ce e crezută. De ce am crede-o pe ea, și nu pe Daniel Funeriu sau Teodor Baconschi?

Europa Liberă: Dar faptele nu au fost cum le-a prezentat ea? A candidat la prezidențiale din partea PMP, a fost susținută de Traian Băsescu.

Cristian Preda: Ea a profitat de pe urma slăbirii lui Traian Băsescu. A crezut că scapă. A făcut un calcul absolut aberant. Calculul ei din 2014 a fost acela că va intra în finală pentru că o candidatură a lui Klaus Iohannis va fi invalidată.

Europa Liberă: Cum ați descrie relația Elenei Udrea cu presa?

Cristian Preda: A influențat presa în mod direct, foarte probabil corupând-o. A avut controlul asupra cel puțin unei redacții. Din ce a scris presa și nu a infirmat nimeni acest lucru este vorba de Evenimentul Zilei.

Europa Liberă: Când ați simțit că Elena Udrea controlează o parte din presă?

Cristian Preda: Când versiunile pe care ea le livra erau nu doar foarte prezente în presă, ci și asumate.

Europa Liberă: Din 2009, 2010, 2011, de când ați simțit?

Cristian Preda: În acea perioadă era deja foarte influentă. La sfârșitul celor două mandate, când era evident că Traian Băsescu rămăsese un subiect important, era președintele în funcție, opiniile ei, mai degrabă decât cele ale lui Traian Băsescu, treceau în presă. E foarte clar.

Europa Liberă: În fenomenul Udrea, cumpărarea presei reprezintă o parte gravă.

Cristian Preda: Coruperea presei prin intermediul banilor livrați de la bugetul de stat o investigați dumneavoastră și astăzi. Presa nu este liberă atunci când jurnaliștii fac publicitate partidelor.

Europa Liberă: Se făcea la fel în perioada Elenei Udrea, dar cu bani la sacoșă?

Cristian Preda: Nu am fost implicat în vreun fel în asemenea tranzacții și nu am probe ca să acuz. Văd ce se întâmplă.

Europa Liberă: Modelul Udrea se repetă și astăzi?

Cristian Preda: Mecanismele de care s-a folosit Elena Udrea sunt în continuare în funcțiune. Există în continuare lipsă de curaj în partide pentru a afirma o poziție independentă de cea a șefului, există în continuare oameni corupți din mediul economic care se folosesc de politică intrând în partide sau susținând anumiți demnitari pentru propriile interese private, există și superficialitate, și indolență, și lipsă de adevăr în presă. Nu mai există vedete atât de acaparatoare ale opiniei precum Elena Udrea. Sunt puțini cei care reușesc să stârnească interesul în mediul politic.

Europa Liberă: Ce simțiți când vedeți că foștii colegi Gheorghe Flutur e președinte interimar la PNL și Lucian Bode conduc partide. Ce i-a făcut să reziste?

Cristian Preda: Au fost mari susținători ai Elenei Udrea, acum îi susțin pe alții. Lor nu le place să fie împotriva curentului, în timp ce eu am fost mereu împotriva curentului. Nu îmi e teamă să discut despre Elena Udrea. Lor le e.

Europa Liberă: Regretați acele poze și acea colaborare cu Elena Udrea în 2014?

Cristian Preda: Regret, îmi asum că a fost o greșeală. Nu regret colaborarea pe care am avut-o cu Traian Băsescu și sprijinul pe care i l-am acordat. Consider că a fost din punct de vedere politic un pro-occidental și un pro-european convins.

Regret că a devenit victima Elenei Udrea și că percepția asupra mandatelor sale este atât de profund afectată de interacțiunea cu Elena Udrea. O persoană care a acaparat influență folosindu-se de mecanismele menționate, de contactele sulfuroase între mediul corupt din economie și instituții profund nefuncționale.

Europa Liberă: Dar nu a fost Elena Udrea o persoană foarte puternică în România și multora din politică le-a fost frică de Elena Udrea?

Cristian Preda: Da. M-aș fi bucurat, când eu sau Monica Macovei o criticam, să fi fost mai mulți. Când s-a pus la vot 200 de primari corupți sau 2.000.000 de voturi curate”, doar trei din câteva sute de pedeliști au votat poziția mea și a lui Macovei. Curaj și demnitate poți să ai atunci când lucrurile se petrec, nu mai târziu. Dacă cei care au fost lași și complici ai Elenei Udrea sunt pe cai mari și astăzi, nu putem să facem altceva decât să regretăm situația. Trebuie să ne asumăm prostiile făcute și erorile și să sperăm că ele nu vor fi repetate.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG