Linkuri accesibilitate

Premierul Ludovic Orban: Insula Belina și Brațul Pavel revin la Apele Române


Premierul Ludovic Orban
Premierul Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a anunțat joi, la începutul ședinței de guvern, emiterea unui act normativ în urma căruia Insula Belina și Brațul Pavel vor reveni la Apele Române, adică la stat, „fără contractele de care beneficia Teldrum”, firmă controlată de fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, acum în închisoare.

„După o lungă perioadă în care insula Belina și brațul Pavel au rătăcit prin mâinile prietenilor din Teleorman ai lui Dragnea. Astăzi, insula Belina revine în administrarea statului”, a anunțat Ludovic Orban.

Orban a mai spus că ministerul Mediului urmează să reglementeze aspectele legate de administrarea celor două entități.

"Sigur, după aia, trebuie văzut tot ce s-a construit în mod ilegal în Insula Belina şi trebuie dispuse toate măsurile necesare. Aici, Ministerul Mediului va trebui să vină cu o hotărâre de Guvern, în care să reglementăm toate aspectele legate de modul de administrare a Insulei Belina şi a Braţului Pavel. (...) Aşteptăm hotărârea de Guvern cu celeritate, astfel încât să încheiem acest episod trist în care baronii roşii au încercat să transforme în moşie proprie, practic, proprietăţi ale statului român", a mai spus Ludovic Orban.

În noiembrie 2013, guvernul condus de premierul Victor Ponta a emis Hotărârea 943 prin care Insula Belina și Brațul Pavel au fost trecute de la Apele Române la Consiliul Județean Teleorman, cu motivația adusă de guvern că CJ și-ar fi exprimat intenția de a dezvolta zona, prin construcția unui complex turistic şi sportiv.

În februarie 2014, firma Tel Drum, controlată de Liviu Dragnea, a închiriat de la consiliul județean și lacul Belina și Brațul Pavel, proprietăţi cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare.

Complexul promis de consiliul județean nu a mai fost construit și, mai mult, zona a fost închisă publicului.

Transferul a făcut obiectul unui dosar penal în care a fost trimisă în judecată Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării în perioada în care s-a dat hotărârea de guvern.

Procurorii spun că Insula Belina şi Braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu ppot fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

Pe de altă parte, scopul declarat al hotărârii de guvern nu era înființarea vreunui domeniu privat de pescuit, ci construcția un parc de agrement pentru marele public, așa cum prevede nota de fundamentare a hotărârii de guvern semnată de vicepremierul de atunci, Liviu Dragnea.

În același dosar, procurorii au încercat să o ancheteze și pe Rovana Plumb, pentru cercetarea căreia s-a opus însî parlamentul, colegii săi votând în toamna lui 2017, când ancheta era abia la început, împotriva ridicării imunităţii parlamentare a deputatei și, implicit, împotriva începerii urmăririi penale pentru complicitate la abuz în serviciu, din poziţia de ministru al Mediului.

Pe 26 martie 2017, cu puțin înainte să strice relația cu premierul Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea a postat chiar el pe pagina sa de Facebook imagini de la una din partidele de pescuit.

Pilotul Constantin Apăvăloaie, audiat în februarie anul acesta în dosarul în care este inculpată Shhaideh, a declarat că îl ducea frecvent pe Liviu Dragnea la pescuit în insula Belina și că plata transportului cu elicopterul era făcută în baza unui contract plătit de PSD.

XS
SM
MD
LG