Linkuri accesibilitate

Premierul Maltei anunță că va demisiona în ianuarie, în contextul anchetei privind asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia


Protest din 20 noiembrie 2019 în Malta, cerând demisia prim-ministrului Joseph Muscat
Protest din 20 noiembrie 2019 în Malta, cerând demisia prim-ministrului Joseph Muscat

Prim-ministrul Maltei, Joseph Muscat, a declarat duminică, la postul public de televiziune, că va cere Partidului Laburist, pe care îl conduce, să înceapă procesul de alegere a succesorului său, urmând să demisioneze din fruntea partidului pe data de 12 ianuarie, iar din funcția de premier "în zilele următoare", relatează agenția Mediafax.

Joseph Muscat, aflat la putere din 2013, a organizat duminică o reuniune de urgenţă cu 36 de parlamentari şi miniştri ai Partidului Laburist.

"Întregul grup l-a susţinut pe Joseph Muscat şi i-am spus că el trebuie să decidă când demisionează. Alegerea noului lider al Partidului Laburist va avea loc între 8 şi 18 ianuarie şi până atunci el va rămâne şef al partidului şi prim-ministru", a declarat o sursă din cadrul formaţiunii pentru France Presse, citată de Agerpres.

Suspectat de ingerinţe în ancheta asupra jurnalistei de investigație Daphne Caruana Galizia şi supus unei presiuni intense de a demisiona, Joseph Muscat a obţinut un vot de sprijin în Partidul laburist pentru a mai rămâne în funcţie, cel mai probabil până în ianuarie 2020.

Reuniunea a fost convocată după inculparea, sâmbătă, a antreprenorului Yorgen Fenech, pentru complicitate în asasinarea lui Daphne Caruana Galizia, pe 16 octombrie 2017, în explozia unei bombe plasate în maşina sa.

Luni seara va ajunge în Malta o delegaţie a Parlamentului European, condusă de deputata olandeză Sophie in't Veld, într-o misiune urgență de trei zile, decisă din cauza "întrebărilor privind independenţa sistemului judiciar şi gravelor acuzaţii privind corupţia la cel mai înalt nivel".

Tot luni, un tribunal maltez urmează să se pronunţe asupra unui recurs al lui Yorgen Fenech, care cere revocarea anchetatorului şef, Keith Arnaud, suspectat că are legături strânse cu prim-ministrul şi cu fostul șef de cabinet al acestuia, Keith Schembri.

Daphne Caruana Galizia a fost ucisă la 16 octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei unde locuia, în satul maltez Bidnija. Trei bărbaţi - fraţii Alfred şi George Degiorgio şi Vince Muscat - au fost puşi sub acuzare pentru plasarea bombei, în faţa instanţei ei pledând nevinovat.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG