„Iată premiul Nobel redat nobilelor sale obiceiuri”, scrie Libération. Louise Glück a fost laureata surpriză la fel precum a fost, în 1996, poloneza Wislawa Szymborska. Nimeni nu a înțeles nimic din asta nici atunci.
Acum, Academia a încălcat toate pronosticurile și i-a făcut de râs pe bookmakers, cum constată chicotind Le Figaro.Louise Glück este a șaisprezecea femeie care primește premiul Nobel pentru literatură, scrie Le Monde, în Franța. Alte propuneri feminine erau Margaret Atwood, eternă candidată nefericită la Nobel, și rusoaica Ludmila Ulițkaia. În partea franțuzească se șușoteau numele lui Maryse Condé și Scholastique Mukasonga.
Și de această dată au fost lăsate deoparte numele mari ale ficțiunii americane: Cormac McCarthy, Don DeLillo, Joyce Carol Oates, sau Thomas Pynchon. Libération constată că în Franța n-o cunoaște nimeni pe Louise Glück, în afara micului cerc al lectorilor revistei Po & sie. Un lucru e sigur: «Era în care Academia suedeză putea să-i dea premiul Nobel lui Bob Dylan (2016) s-a încheiat. Putem să avem iarăși încredere în ea: dimensiunea internațională a poeților se confirmă, chiar dacă notorietatea lor pare confidențială.»
Libération mai informează că în SUA Louise Glück e încărcată de premii și că ea este deja «poetă laureată», după ce a primit deja premiul Pulitzer în 1993, iar în 2015 medalia de aur oferită de American Academy of Arts and Letters.
Ea poate fi considerată a face parte din curentul „obiectivist” (Charles Reznikoff, George Oppen). O «voce poetică» de o «frumusețe austeră». O operă «lirică și sumbră», scrie Le Figaro. O poetesă curajoasă, care nu face concesii, adaugă, în Spania, El Pais. O voce a singurătății scrie în Italia La Repubblica. Revista The New Yorker consideră că poemele ei sunt niște « flash bulletins despre viața interioară, o regiune pe care ea o examinează cu neînduplecare ».
La Moscova, Kommersant remarcă la rândul său că prin această atribuire Academia suedeză revine la domeniul pur literar, încercând să depășească scandalurile literare și mondene în jurul premiului Nobel din ultimii ani.
«Louise și mai cum?»
«Louise cum?» («Louise wer?») este titlul comentariului amuzat din Süddeutsche Zeitung. Cotidianul din München are o foarte amuzantă parodie de comentariu erudit-morocănos, care ar putea fi confundată cu un text real: „Louise Glück a dorit să scrie și o face. L-a sprijinit pe Norman Mailer, când acesta a candidat ca primar al New Yorkului. Norman Mailer îi schițează portretul în romanul său „Bărbații adevărați nu dansează” etc, etc.”
Louise Glück are origini evreiești, familia ei e originară din Ungaria iar ea, completează Libération, născută la New York, predă literatura la Yale, dar nu și-a terminat niciodată studiile universitare. Pe scurt, foarte puțin tradusă în alte limbi, această poetesă de 77 de ani i-a lăsat fără argumente pe cei care consideră că premiile pentru literatură răsplătesc țări.
Este evident că nu. Hemingway n-a primit premiul Nobel în numele SUA și nici Camus nu a subliniat vreodată că ar fi fost mândru că e francez. Literatura este o înfruntare cu Logosul care te duce deseori chiar împotriva țării și culturii din care provii.
Astfel, Elfriede Jelinek, premiu Nobel de literatură, urăște Austria din care vine (cum o ura și Thomas Bernhard, care a interzis prin testament ca literatura lui să fie publicată în Austria în care s-a născut). Ideea că un premiu literar ar fi o glorie pentru țara de origine a autorului e contrarie literaturii înseși, care este universală și se ocupă de limbaj, nu de culorile drapelului.
Al doilea val
Al doilea val al pandemiei: zece țări europene sunt lovite frontal de răspândirea rapidă a virusului. În Spania, premierul Pedro Sánchez a convocat consiliul de miniștri, pentru a decreta starea de urgență în Madrid. Asta, după ce tribunalul din Madrid a decretat că restricțiile impuse de ministerul sănătății contravin libertăților fundamentale.
La Bruxelles, președintele Parlamentului European, David Sassoli, este acum în autoizolare, după ce, cum informează La Repubblica, unul din asistenții săi a fost testat pozitiv. Tot așa, cum o anunță cotidianul economic belgian L'Echo, președintele regiunii capitalei, Bruxelles, Rudi Vervoort, a fost de asemenea testat pozitiv. Corriere della Sera oferă un tablou la zi al infecțiilor în toată Europa.
În Marea Britanie, una din țările cele mai lovite, The Guardian constată haosul din jurul unora dintre măsuri. Astfel, în Scoția plutește o mare confuzie în jurul a ceea ce înseamnă „cafe”. Autoritățile scoțiene au constatat că nimic, în termeni legali, nu permite o distincție între „cafe” și „restaurant”, așa încât în fața legii nu se justifică aplicarea unor măsuri diferite în funcție de stabiliment.
The Daily Telegraph pune chiar direct întrebarea dacă există vreo justificare pentru a crede că barurile și cafenelele duc la răspândirea virusului. Cotidianul euro-sceptic și pro-Brexit, care l-a sprijinit întotdeauna pe Boris Johnson, aduce ca argument faptul că doar 5% din contaminări sunt dovedite a se fi produs în locuri publice de socializare și că în realitate nu există probe concrete, indiscutabile, că pub-urile ar fi mai periculoase decât piețele.
Sancțiunile viitoare și erodarea influenței lui Putin
Marea Britanie s-a alăturat ieri Franței și Germaniei cerând impunerea de noi sancțiuni UE Rusiei pentru implicarea, considerată sigură de aceste țări, în otrăvirea opozantului Aleksei Navalnîi.
Acesta e doar ultimul dintr-o serie întreagă de eșecuri cumulate ale Kremlinului care indică o indiscutabilă erodare a influenței lui Putin. Kommersant, la Moscova, scrie, pornind de la o relatare din Le Monde, că Franța și Germania au stabilit deja o listă de nume ale celor care vor fi vizați de sancțiuni pentru implicare într-o «tentativă de asasinat».
Schröder – “băiat de prăvălie” al Kremlinului
Gerhard Schröder dă în judecată tabloidul Bild, care a publicat acuzațiile lui Aleksei Navalnîi că Schröder ar primi bani de la Putin și că ar fi un “errand boy” (Laufbursche, un fel de băiat de prăvălie, amploaiat de rang inferior sau lacheu) al Kremlinului. Schröder, fostul premier nominal socialist al Germaniei, a acceptat, la încheierea mandatului său de cancelar, în 2005, oferta lui Putin de a intra în administrația companiei Gazprom, ceea ce a aruncat o lumină foarte tulbure și nepotrivită asupra întregii politici a lui Schröder în fruntea Germaniei față de Rusia lui Putin.
La Londra, The Times, care anunță că Schröder va da în judecată ziarul Bild, spune că, desigur, Schröder nu primește bani direct de la Putin, ci e plătit de Gazprom, dar Schröder arată că găsește nuanța foarte importantă, motiv pentru care a și inițiat acțiunea în justiție.
În Germania, însă, lumea e obișnuită cu procesele lui Schröder. Pe când era cancelar, el a vrut să dea în judecată un alt jurnalist de la un tabloid care scrisese despre el că își cănește părul, pentru că altfel nu s-ar explica de ce la 60 de ani (cât avea atunci) e de culoarea abanosului.
Atunci Schröder a renunțat la proces, probabil pentru că tribunalul ar fi putut ordona o analiză chimico-estetică a părului. Va fi interesant de văzut dacă el găsește acum că ar fi mai greu de dovedit că el e Putins Laufbursche.
Facebook Forum