Linkuri accesibilitate

Presat de fiul Doinei Cornea, președintele Iohannis a anulat ceremonia din 20 mai pentru comemorarea Revoluției


Președintele Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a dat înapoi în fața celor care au contestat organizarea, la Palatul Cotroceni, pe 20 mai, a unei ”comemorări solemne” a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Într-un comunicat de presă, președintele anunță că a contramandat evenimentul.

Decizia președintelui, care, potrivit comunicatului menționat, a anulat ceremonia pentru a ”elimina orice suspiciune privind asocierea Revoluției Române cu perioada electorală”, vine în contextul în care principalul contestatar al organizării evenimentului din 20 mai este fiul Doinei Cornea, Leontin Iuhas.

Alegerea datei de 20 mai nu are nimic comun cu revoluția din decembrie, mai mult este chiar Duminica Orbului, ziua în care acum 29 de ani au avut loc primele alegeri în care Ion Iliescu a devenit președinte. ”Nu înţeleg care este motivul pentru care o ceremonie dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989 are loc în luna mai? Să fie oare din motive electorale? Atunci, nu! Nu doresc să particip la un miting electoral. Şi nu doresc, de asemenea, să particip la o ceremonie în care există riscul ca victimele regimului comunist să fie sărbătorite tocmai de torţionarii lor. Şi oare de ce aţi fixat data ceremoniei chiar în 20 mai? De ce nu 13 – 15 iunie?”, a scris acum 10 zile pe pagina sa de Facebook Leontin Iuhas.

Joi, Iuhas a revenit cu o altă postare, întitulată ”Apel către cei care mai gândesc încă” în care îndemna asociațiile de revoluționari să boicoteze evenimentul. ”Nu aş fi făcut acest apel dacă răspunsul meu dat invitaţiei Preşedintelui Iohanis nu ar fi stârnit un val atât de mare de reacţii – de la aprecieri (pe care nu le merit) până la cele mai abjecte injurii (care trec pe lângă mine fără să lase nicio urmă). Fără a intra într-o polemică cu cei care mă înjură ci doar pentru a le explica celor de bună credinţă care nu au înţeles gestul meu că eu nu manifest o lipsă de respect faţă de martirii şi victimele comunismului ci, mai curând, o lipsă de respect faţă de lipsa de respect la adresa acestora”.

Apelul fiului Doinea Cornea nu se adresează însă doar asociațiilor de revoluționari ci și brașovenilor care s-au revoltat în 1987, Societății Timișoara, celor care au protestat în Piața Universității, într-un cuvânt, tuturor celor care sunt legați de Revoluția din decembrie.

Cert este că poziția lui Leontin Iuhas a avut efect, mai ales după ce a participat la o emisiunea la Antena 3, care i-a adus ”injuriile” de care vorbește în postarea de pe Facebook. Mai multe organizații de revoluționari au luat atitudine față încă de acum o săptămână, iar președintele Iohannis a anulat comerarea plănuită a avea loc la Palatul Cotroceni și care se putea întoarce împotriva sa în plină campanie electorală.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG