Vorbind în timpul conferinței de presă de la Kiev, von der Leyen a adăugat că UE va sprijini Ucraina în a se asigura că procesul de a deveni stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană va dura „săptămâni, nu ani” ca urmare a războiului ordonat de Vladimir Putin.
„Rusia se va prăbuși economic, financiar și tehnologic, în timp ce Ucraina se va îndrepta către un viitor european, asta e ceea ce văd”, a spus von der Leyen.
Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a adăugat că mai bine de 7 milioane de euro au fost alocați pentru a ajuta Ucraina să adune probe ce dovedesc că Rusia a comis crime de război pe teritoriul său. Borrell a adăugat, citat de BBC, că misiunea diplomatică a Uniunii Europene se va reîntoarce la Kiev, iar ambasadele UE vor face în curând același pas.
Înainte de discursul comun cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, președinta Comisiei Europene a vizitat Bucea, un oraș aflat la nord vest de capitala ucraineană, Kiev, unde soldații ruși au masacrat mai bine de 400 de civili.
Vorbind cu reporterii aflați în Bucea, von der Leyen a transmis că Uniunea Europeană va face tot ce îi stă în putință pentru a ajuta Ucraina să facă „pașii necesari” pentru a adera la Uniunea Europeană.
„E de neconceput ce s-a întâmplat aici”, a spus von der Leyen în timpul vizitei sale. „Am văzut chipul crud al armatei lui Putin”, a continuat aceasta.
„Lumea întreagă e în doliu după masacrul de la Bucea, iar ei (ucrainenii, n.r.) sunt cei care apără granița Europei, apără umanitatea, apără democrația și, prin urmare, suntem alături de ei în această luptă importantă”, a continuat șefa Comisiei Europene.
Liderii din Occident au condamnat masacrul de la Bucea și au lansat o serie nouă de sancțiuni, printre care impunerea unui embargo asupra cărbunelui rusesc și sancționarea mai multor bănci rusești.
Oficialul european se află în vizită la Kiev alături de șeful diplomației europene, Josep Borrell. Von der Leyen și-a reafirmat sprijinul pentru ca Kievul să „iasă din război ca o țară democratică” și a transmis că Uniunea Europeană și alți donatori o vor ajuta să se recupereze după conflict.