Linkuri accesibilitate

Iohannis, discuții cu Macron despre un răspuns comun al UE în criza COVID-19


Emmanuel Macron și Klaus Iohannis
Emmanuel Macron și Klaus Iohannis

Președintele Iohannis a avut joi o convorbire telefonică cu președintele francez Emmanuel Macron, ocazie cu care a subliniat implicarea medicilor români în gestionarea pandemiei de coronavirus din Franța, dar a militat și pentru un răspuns european solid, organizat și solidar la nivelul Uniunii Europe.

„Pe fondul crizei provocate de răspândirea la nivel global a noului coronavirus, care afectează deopotrivă Franța și România, Președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe pentru pierderile de vieți omenești înregistrate, arătând că țara noastră este deplin solidară cu poporul francez în aceste momente dificile.

Președintele Klaus Iohannis a exprimat convingerea că România și Franța vor depăși această criză și vor putea să-și reconstruiască economiile naționale în beneficiul cetățenilor din cele două state.

Președintele României a subliniat caracterul special, istoric, al relațiilor franco-române, fundamentate pe Parteneriatul Strategic dintre cele două țări, care a fost reconfirmat la cel mai înalt nivel prin semnarea, în noiembrie 2018, a Declarației Politice dintre România și Franța", transmite Administrația Prezidențială.

În plus, șeful statului a transmis mulțumiri omologului francez pentru ajutorul oferit în repatrierea cetățenilor români aflați în state din afara Uniunii Europene.

De asemenea, Klaus Iohannis a evidențiat și contribuția cetățenilor români la gestionarea pandemiei de coronavirus din Hexagon.

„Totodată, Președintele României s-a referit la importanta comunitate românească din Franța, ai cărei membri au dovedit solidaritate cu poporul francez. În acest context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat implicarea în eforturile de combatere a epidemiei de COVID-19 în Franța a unui număr semnificativ de cadre medicale aparținând comunității românești", se arată în comunicatul de presă.

În final, președintele Iohannis a subliniat importanța unui răspuns comun la nivel european în fața efectelor provocate de pandemia de coronavirus.

Președintele României a evidențiat necesitatea unui răspuns european solid, organizat și solidar la nivelul Uniunii Europene. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că trebuie să acționăm în comun pentru a construi un sistem de sănătate puternic și sustenabil la nivelul Uniunii Europene.

„Președintele României a evidențiat necesitatea unui răspuns european solid, organizat și solidar la nivelul Uniunii Europene. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că trebuie să acționăm în comun pentru a construi un sistem de sănătate puternic și sustenabil la nivelul Uniunii Europene.

În ceea ce privește măsurile luate la nivel european cu privire la relansarea economiilor statelor membre, Președintele României a arătat că așteaptă cu interes propunerile pe care Comisia Europeană urmează să le facă în perioada următoare cu privire la viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 și la Fondul de redresare economică", conchide Administrația Prezidențială.

Nu mai puțin de 166.628 de persoane au fost infectate cu coronavirus în Franța, iar 24.087 au decedat, conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins.

29 de cetățeni români au fost depistați cu coronavirus în Franța, iar 19 au decedat.

Citește și:

XS
SM
MD
LG