Linkuri accesibilitate

Primele date oficiale despre etapa a 2-a. Câte persoane vârstnice au reușit să se programeze


Premierul Florin Cîţu scrie pe Facebook că programările pentru vaccinare merg bine și campania de vaccinare merge bine. Cîţu prezintă și o statistică a celor care s-au programat până acum și metoda de programare folosită.

„Programările merg bine. Campania de vaccinare merge bine. Peste 75% din persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada imediat următoare”, arată postarea premierului.

Conform statisticii atașate, cele mai multe persoane s-au programat la vaccinare - 52,6% - individual, 30,59% prin angajatori, 12,52% prin call center-uri și 4,29% prin medici.

Categoria cea mai numeroasă la programare sunt vârstnicii de peste 65 de ani - 56,26% -, urmată de persoanele cu o afecțiune cronică - 22,01%, respectiv lucrătorii din domenii esențiale - 21,73%.

190.000 de persoane s-au înscris pentru vaccinare în a doua etapă și nu a mai rămas niciun loc liber pentru vaccinare în București pentru următoarele trei săptămâni, a anunțat vineri seară, la Digi24, coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, la doar câteva ore după ce platforma a devenit funcțională.

Din etapa a doua de vaccinare fac parte persoanele cu vârste de peste 65 de ani, cele cu boli cronice și cele care asigură activități esențiale.

Modalități de înscriere

Românii se pot înscrie în etapa a doua de vaccinare pe platforma vaccinare-covid.gov.ro, prin medicul de familie, prin call center-uri sau prin serviciile de asistență socială din primării.

Persoanele cu afecțiuni cronice pot opta pentru următoarele metode de programare:

1. Individual, direct în platformă
2. Prin intermediul unui aparținător – pot fi înscrise și programate maximum 9 persoane incluse în a II-a etapă, prin Adaugă beneficiar
3. Prin intermediul direcțiilor de asistență socială.

Prin aceste trei metode, sistemul informatic interoghează baza de date a CNAS pentru validarea afecțiunii. Dacă persoana nu se regăsește în evidență, este necesară contactarea medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice și furnizarea datelor actualizate de identitate pentru înscriere sau înscriere/programare.

4. Prin intermediul medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice.

Acesta poate înscrie și programa persoane cu afecțiuni cronice sau poate doar să le înscrie, urmând ca acestea să se autentifice pe baza CNP și să se programeze individual. În acest caz, nu este obligatorie interogarea bazei de date a CNAS.

5. Telefonic, în Call Center, la numărul 021.414.44.25.

XS
SM
MD
LG