Linkuri accesibilitate

Primul summit UE-Liga Statelor Arabe. De ce este prezent și Iohannis


Steagurile Ligii Statelor Arabe
Steagurile Ligii Statelor Arabe

Obiectivul central al summitului îl reprezintă crearea unei platforme de cooperare între UE şi Lumea Arabă, ca partener strategic important în Vecinătatea Sudică a Uniunii.

La Sharm El-Sheikh, în Egipt, începe astăzi reuniunea la nivel dintre Uniunea Europeană (UE) și Liga Statelor Arabe (LSA). Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va coprezida reuniunea împreună cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi. Alături de Donald Tusk, UE va fi reprezentată de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

La summit va avea un discurs şi preşedintele Klaus Iohannis, care va vorbi în sesiunea plenară, în care va prezenta viziunea României cu privire la cooperarea dintre ţările Uniunii Europene şi cele din Liga Statelor Arabe pentru găsirea unor soluţii comune la provocările actuale, precum şi la cele pe termen mediu şi lung, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Iohannis se află în Egipt la această reuniune, fiindcă România deține președinția rotativă a Uniunii Europene.

Liderii ambelor părţi vor urmări să consolideze legăturile dintre statele arabe şi Europa și vor discuta despre comerţ, investiţii, migraţie, securitate, situaţia din regiune.

Obiectivul central al summitului îl reprezintă crearea unei platforme de cooperare între UE şi Lumea Arabă, ca partener strategic important în Vecinătatea Sudică a Uniunii.

Potrivit agendei, reuniunea va începe în după-amiaza zilei de duminică 24 februarie la Centrul internaţional de congrese din Sharm El-Sheikh şi se va încheia cu o conferinţă de presă în după-amiaza zilei de luni 25 februarie.
Înainte de summit, la începutul lunii februarie, miniştrii afacerilor externe din UE şi LSA s-au întâlnit la Bruxelles în cadrul unei reuniuni ministeriale

Liga Statelor Arabe (LSA) este o organizație internațională regională a statelor arabe , după cum îi arată și numele, dar din care fac parte și state cu afinitate pentru lumea arabe. Liga are ca scop „strângerea relațiilor dintre țările membre și coordonarea colaborării dintre ele, prezervarea independenței și a suveranității lor și, în manieră generală, apărarea cauzelor și intereselor țărilor arabe.” În prezent LSA are 22 membri, însă participarea Siriei a fost suspendată din noiembrie 2011 ca urmare a acțiunilor represive ale guvernului sirian din timpul războiului civil. În 2011, această organizație a suspendat temporar și Libia, condusă atunci de colonelul Muammar Al Gaddafi și expusă unui lung război civil.

Din Liga Arabă fac parte și trei state care nu sunt de limbă arabă - Somalia, de mulți ani pradă unor războaie civile și divizată, Djibouti și Insulele Comore. Liga Statelor Arabe este condusă de un Consiliu în care are un reprezentant fiecare stat membru. Liga Arabă își are sediul la Cairo, unde a fost înființată pe 22 martie 1945, pe baza Protocolului de la Alexandria, de către șase țări fondatoare:Regatul Egiptului, Regatul Irakului, Emiratul Transiordaniei (din 1949 Regatul Hașemit al Iordaniei), Republica Libaneză, Regatul Arabiei Saudite și Republica Siriană.

XS
SM
MD
LG