Linkuri accesibilitate

Problemele nevăzătorilor în România: „Sistemul de educație răspunde doar nevoilor de supraviețuire”


Silviu Rosu

România este una dintre cele mai neprietenoase țări din Uniunea Europană cu persoanele cu dizabilități, în ciuda angajamentelor pe care și le-a asumat în acest domeniu la aderare.

Dintre cei peste 800.000 de români care au o dizabilitate, 50.000 sunt nevăzători. Pentru ei, orașele sunt niște imense capcane, pline de gropi, trotuare înalte sau semafoare fără semnale acustice.

Într-un interviu acordat Radio Europa Liberă, Camelia Platt, directorul Fundației „Light into Europe”, vorbește și despre lipsa unei strategii educaționale care să pună accent pe independența nevăzătorilor.

Fundația se ocupă din 2003 de copiii și tinerii români care au probleme de vedere sau de auz și este acreditată de Federația Europeană a Școlilor de Câini Ghizi pentru a dresa patrupedele care ajung la nevăzătorii din România, printre care și Silviu, un tânăr din Iași a cărui poveste impresionantă a fost prezentată de Europa Liberă.

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă nevăzătorii din România?

Aș vrea să subliniez că România, în calitate de membră a Uniunii Europene, are niște angajamente ferme și cunoscute referitoare la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Acestea sunt legate de trei domenii importante care fac parte de fapt din viața de zi cu zi a tuturor. Partea de accesibilizare - de egalitate de șanse, aspectele privitoare la incluziunea educațională și socială, care cumva se traduce în al treilea pilon, acela al participării la viața publică și politică a persoanelor cu dizabilități. Practic, participarea lor, pe toate nivelurile, în viața comunității. Pornind de la aceste trei mari domenii de intervenție recunoaștem imediat și barierele cu care persoanele cu dizabilități din România se confruntă zilnic. Lipsa accesibilizării spațiului public, indiferent de dizabilitate și aș spune chiar și de vârstă. Mediul fizic este la un moment dat neprietenos, neadaptat vremurilor noastre. Problema calității educației și a accesului acestor persoane la ceea ce înseamnă viața comunității: cea socială, cea profesională, participarea în demersurile culturale, artistice, sportive, politice. Toate acestea sunt de fapt drepturile de care ei ar trebui să se bucure în calitate de cetățeni cu drepturi egale.

Ce ar trebui să facă statul și nu face pentru a sprijini persoanele fără vedere?

Cu siguranță autoritățile centrale și locale au înțeles că demersurile în vederea realizării punerii în practică a drepturilor persoanelor cu dizabilități trebuie să devină un subiect pe agenda publică. Se văd progrese pe unele paliere, însă România, din păcate, continuă să fie la coada clasamentului în UE în majoritatea segmentelor de intervenție în care ar trebui să se vadă transformări, îmbunătățiri semnificative. În primul rând, accesibilizarea spațiului public care trebuie să devină o prioritate la fel de importantă la fel ca și educația. Spun acest lucru nu numai pentru că cei peste 800.000 de copii și adulți cu diverse dizabilitățiți reprezintă un segment demografic semnificativ, dar cu atât mai mult trebuie să realizăm, să conștientizăm că accesibilizarea spațiului public înseamnă pregătirea comunităților noastre pentru deceniile viitoare, în condițiile în care știm că România a intrat în categoria țărilor cu o populație îmbătrânită, cu boli cronice și cu un procent foarte mare de populație de risc multiplu."

Cât de greu este pentru un nevăzator din România să fie independent, să își găsească un loc de muncă?

„ ​Este foarte dificil, în absența serviciilor de primă necesitate din comunitate, la care copii sau adulții nevăzători ar trebui să aibă acces. Fără intervenție și educație timpurie, este greu să trimiți un copil nevăzător în școala de masă. Și atunci normal că decizia este de a merge către școala specială.

31 de români au, în prezent, câini ghizi de la Fundației româno-britanică „Light Into Europe”
31 de români au, în prezent, câini ghizi de la Fundației româno-britanică „Light Into Europe”

Ce se întâmplă cu un copil de 7 ani care pleacă de lângă mami și de lângă tati pentru ani mulți la o școală specială? Este o traumă greu de imaginat pentru noi, persoanele abile. Cu siguranță că părinții și-ar dori să vadă în copiii lor copii la fel de capabili ca majoritatea. Să își poată făuri speranțe în privința viitorului acestora, dacă ar fi sprijiniți, dacă în comunitate ar găsi acele servicii de care un copil are nevoie atât înainte de a intra în perioada școlară cât și în această perioadă școlară. Vorbim de servicii specifice care sunt prezente peste tot în lume. Cele de orientare și mobilitate – în care copilul învață să folosească bastonul alb, să se împrietenească cu el, să fie respectat în comunitate când iese în spațiul public cu bastonul. Deprinderile de viață zilnică, de la a-i învăța cum să identifice în spațiile locuinței zonele de spălat, baia, bucătăria, să învețe să-și pregătească singuri anumite porțiuni din mesele principale. Toate lucrurile acestea sunt absolut posibile și demonstrate. Adulții sau copiii nevăzători le pot face, dar au nevoie de profesioniști și de astfel de programe încât aceste lucruri să devină realitate. Atunci, nu am mai vedea părinți care sunt supra-îngrijorați și cumva au acceptat ideea că copilul lor nevăzător are puține șanse să se descurce în viață și adoptă atitudinea aceasta a protecției: îl vor ajuta cât vor putea și după aceea Dumnezeu cu mila."

Există și excepții, cum este Silviu. Noi putem să vă spunem că există mii de copii și tineri cu același potențial ca al lui, doar că sistemul de educație și servicii sociale încă nu răspunde nevoilor de dezvoltare, ci celor de supraviețuire."

Fundația Light Into Europe se ocupă din 2003 de copiii și tinerii români care au probleme de vedere sau de auz.
Fundația Light Into Europe se ocupă din 2003 de copiii și tinerii români care au probleme de vedere sau de auz.

De ce credeți ca românii încă se uită cu curiozitate atunci când văd un nevăzător mergând cu un câine pe stradă?

„ ​Peste tot în România, acolo unde noi am reușit să echipăm astfel de persoane cu acești câini ghizi ,a existat această primă reacție, care este o reacție firească la tot ceea ce este nou. Ne-am bucura să fie o curiozitate pozitivă pentru că sunt sigură că Silviu sau ceilalți beneficiari ai noștri, dacă ar fi întrebați, ar putea să povestească foarte multe lucruri pozitive, interesante, atractive celor din comunitate și în felul acesta să începem să dislocăm din stigma negativă cu care persoanele cu dizabilități sunt întâmpinate în spațiul public. Mă bucur că în Iași ați văzut fețe curioase, acesta este un semn încurajator pentru noi. Ne-am bucura foarte mult să vedem aceste semne pozitive transformându-se într-o normalitate și în situațiile în care Silviu, de exemplu, merge în diverse locuri, în mijloacele de transport, sau la cumpărături, sau la mall, la spital, în locuri unde cu toții ajungem. Și drepturile lui, ca persoană nevăzătoare cu câine ghid, să fie respectate și nu puse la îndoială sau cu atât mai trist – așa cum s-a întâmplat lunile trecute - când a fost aproape călcat de microbuzul în care trebuia să se urce.

Putem vorbi de o discriminare a societății față de persoanele cu dizabilități?

„ ​Din punctul nostru de vedere, discriminarea continuă să fie prezentă în multe dintre situațiile elevilor, studenților nevăzători, dar sperăm să reușim în perioada următoare să atragem modificările legislative necesare încât aceste situații să fie luate mult mai în serios și rezolvate realmente. Nu este un defect, nu este o vină a unei persoane că nu vede, dar stă în puterea noastră umană să fim empatici și să fim deschiși și pregătiți să adaptăm, să accesibilizăm spațiul public, serviciile noastre, să avem o abordare mai respectuoasă și responsabilă față de semenii noștri pentru că în orice moment ni s-ar putea întâmpla chiar nouă", spune Camelia Platt, directorul Fundației „Light into Europe”.

Percheziții măști false
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:37 0:00
XS
SM
MD
LG