Linkuri accesibilitate

Procuror-șef DNA: Avem dosare importante cu persoane și prejudicii importante


Crin Bologa, procuror-șef DNA
Crin Bologa, procuror-șef DNA

Crin Bologa, procurorul-șef DNA, a anunțat că în lucru la parchetul anticorupție există în prezent „dosare importante, cu persoane importante, cu prejudicii importante", dar a subliniat că la nivelul instituției s-a decis „​să comunicăm atunci când avem rezultate și nu de fiecare dată când o persoană sau alta este chemată la DNA în calitate de martor, suspect sau inculpat".

Crin Bologa a mai subliniat că în lucru la DNA se află în prezent 48 de dosare în care se cercetează fapte ce ar fi fost comise în legătură cu pandemia de coronavirus.

„​De când a fost declarată starea de urgență, au fost înregistrate 568 de dosare penale, între care 48 în legătură cu Covid-19. De la începutul anului, au fost înregistrate peste 1.000 de dosare la nivelul structurii centrale și a celor teritoriale.

De asemenea, au fost trimiși în judecată inculpați în dosarele unde am putut să efectuăm urmărirea penală, ca urmare a decretelor de stare de urgență. În perioada următoare, vor fi trimise în instanță mult mai multe cauze în care nu s-a putut lucra.

Pe de altă parte, 7 infracțiuni de flagrant reușite în două luni și în perioadă de pandemie nu s-a mai întâmplat în istoria DNA", a afirmat procurorul-șef al DNA într-un interviu oferit spotmedia.ro.

Printre dosarele care se afla în lucru la DNA se numără și unul care vizează modul în care au fost cheltuiți banii de subvenția primită de la bugetul de stat de către partide.

Eu nu pot să vă răspund în funcție de un partid sau altul și nici în funcție de campanii, că nu așa înregistrăm dosarul.

Cert e că la nivelul DNA facem cercetări cu privire la subvențiile date de statul roman partidelor politice și la modul de cheltuire a acestor subvenții. Să vedem dacă banii au fost cheltuiți în conformitate cu prevederile legale și nu în interesul unor persoane individuale", a precizat Crin Bologa.

Surse politice pentru Europa Liberă au arătat că Direcția Națională Anticorupție a cerut documente de la PSD și PNL pentru a verifica cum au fost cheltuite sumele din subvenția primită de la bugetul de stat. Potrivit acestora, solicitarea DNA către Autoritatea Electorală Permanentă privind PNL a fost făcută în decembrie 2019, iar pentru PSD în martie 2020. În cazul liberalilor, acțiunea DNA vizează campania de la europarlamentare, fiind anumite probleme în plan local, iar în cazul social-democraților documentele cerute au fost pentru perioada 2017-2019, epoca în care Liviu Dragnea a condus PSD.

Cât îl privește pe fostul președinte al PSD și dosarul TelDrum în care este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi deturnarea de fonduri europene, Crin Bologa a arătat că a discutat cu procurorul de caz despre stadiul dosarului.

Este în faza de urmărire penala, am avut discuții cu procurorul de caz, fară a-i știrbi independența, și m-a asigurat că lucrează la acest dosar și vom avea în cele din urmă și rezultate.

Nu doresc să pun presiuni inutile pe procurori, scopul meu e să aflăm adevărul în fiecare cauză și la sfârșit acest adevăr să ne ducă spre o soluție. Dar pe fiecare procuror DNA există o presiune: dosarele trebuie soluționate, mai ales cele vechi", a arătat Bologa.

Un alt dosar aflat în lucru îl vizează pe președintele USR, Dan Barna.

Am mai fost întrebat de presă și m-am interesat chiar dimineața de dosar. A fost preluat anul trecut de la Alba la structura centrala de colegii mei care conduceau anul trecut DNA. Dosarul se află în lucru în continuare, nu are soluție", a arătat Crin Bologa.

XS
SM
MD
LG