William Barr s-a întâlnit marți dimineață cu președintele Klaus Iohannis și a spus că România este „cel mai de încredere aliat al SUA din regiune, relațiile bilaterale fiind foarte apropiate nu numai în ceea ce priveşte cooperarea în domeniul apărării şi securităţii, ci şi al aplicării legii, inclusiv în domeniul cibernetic”, conform unui comunicat de presă de la Cotroceni.
Barr se află în România pentru a participa la lucrările reuniunii ministeriale UE-SUA în domeniul justiție și afaceri interne, desfășurată sub coordonarea președinției românești a Consiliului UE.
Barr i-a comunicat lui Iohannis că este important ca România să rămână „un aliat predictibil, stabil și responsabil, care respectă şi promovează valorile democratice şi statul de drept”. Administrația Prezidențială mai arată că oficialul american a apreciat „poziția fermă și eforturile puternice” ale lui Klaus Iohannis de a susține statul de drept.
„Preşedintele României a evocat recentul vot pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendumul pe teme legate de justiţie, care a demonstrat că cetăţenii români sunt profund ataşaţi de valorile democratice şi înţeleg importanţa unui sistem de justiţie independent şi eficient, fără de care nu poate exista o democraţie funcţională”, mai precizează Administraţia Prezidenţială.
William Barr s-a întâlnit și cu premierul Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria, înainte ca aceasta să plece în Parlament, unde urma să se voteze moțiunea de cenzură.
„Guvernul României şi societatea românească sunt profund ataşate valorilor europene şi occidentale. Pentru români şi pentru Guvern, viitorul ţării noastre este în Uniunea Europeană, alături de partenerii săi strategici, SUA reprezentând o prioritate”, i-a spus Dăncilă lui Barr, conform unui comunicat de presă al Guvernului.
Premierul i-a solicitat sprijinul lui Barr pentru includerea României în Programul Visa Waver.
Dăncilă i-a mai spus procurorului general al SUA că Guvernul „este angajat să găsească cele mai bune soluţii pentru continuarea reformei justiţiei şi a legislaţiei penale, în acord cu angajamentele internaţionale ale României, dar şi cu recomandările din cadrul MCV, ale Comisiei de la Veneţia sau ale GRECO, precum şi cele ale SUA”, conform Guvernului României.
Facebook Forum