Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunţat că măsura plafonării adaosului comercial va fi prelungită cu trei luni, până la sfârşitul lunii ianuarie 2024, pentru cele 14 produse care sunt vândute cu adaos comercial mic începând cu 1 august.
Oficialul român a spus că măsura a fost convenită cu procesatorii şi comercianţii „ținând cont și de faptul că vin sărbatorile de iarnă”.
„Ne dorim, în continuare, prelungirea acestei măsuri care a avut efectele așteptate, anume de stopare a creșterii prețurilor alimentelor”, a spus Barbu, potrivit unui comunicat al ministerului.
În plus, el a adăugat că va fi extinsă şi lista alimentelor cu adaos comercial plafonat.
Printre produsele care ar urma să aibă preț mai mic sunt enumerate: orezul, bulionul, margarina, smântâna, drojdia, cozonacul, varza murată sau usturoiul.
„Este vorba despre alimente care sunt folosite de români în prepararea produselor pentru masa de sărbători și nu numai”, a subliniat Florin Barbu.
Urmează ca Ministerul Agriculturii să propună în Guvern un proiect în acest sens, dar instituția nu a precizat când vor avea noile produse prețuri mai mici la raft.
Plafonarea inițială, intrată în vigoare la 1 august, include 14 categorii de produse alimentare:
- pâinea albă simplă 300 - 500 grame, fără specialităţi;
- lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru;
- brânză telemea de vacă vrac;
- iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame;
- făină albă de grâu "000" 1 kg;
- mălai 1 kg;
- ouă găină calibru M 10 bucăţi;
- ulei de floarea soarelui 1 litru;
- carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui);
- carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc);
- legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia);
- fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă);
- cartofi proaspeţi albi vrac;
- zahăr alb tos 1 kg.