Linkuri accesibilitate

Profesorul Octavian Buda despre Ion Cantacuzino, ”omul epocii sale”


Octavian Buda, profesor de istoria medicinei la Facultatea de Medicină ”Carol Davila” din București.

Octavian Buda, profesor de istoria medicinei la Facultatea de Medicină ”Carol Davila” din București și medic psihiatru, explică în interviul pentru Europa Liberă care au fost rațiunile înființării Institutului Cantacuzino și cât a contribuit marea personalitate a lui Ion Cantacuzino.

Dar, mai ales, cât a atârnat în balanță spiritul epocii, unul de modernizare a României.

Declinul institutului a început în perioada comunistă, când, totuși, a continuat să producă vaccinuri, dar decalajul tehnologic față de institute similare din Occident s-a adâncit în așa măsură încât a fost imposibil de recuperat.

După revoluție, spune profesorul Octavian Buda, nu a existat o politică coerentă, nu au existat un proiect și o viziune, cercetătorii au plecat, iar institutul s-a prăbușit. Trecerea acestuia în subordinea Armatei este discutabilă, iar soluția ar putea fi repopularea institutului cu cercetărtori si savanți care să fie lăsați să lucreze.

Europa Liberă: Cum l-ați descrie pe profesorul Ion Cantacuzino?

Octavian Buda: În primul rând, ca pe omul epocii sale. În sensul în care el este, înainte de toate, reprezentantul unei școli medicale românești care cunoaște o instituționalizare de calitate, mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și aceasta vine din faptul că s-a creat o școală națională de medicină la București. Vorbim de anul 1857 şi de personalitatea lui Carol Davila, venit de la Paris. Pe fondul modernizării, mai mult sau mai puțin dificile, a școlii medicale românești, ei bine, devine deja o practică curentă ca medicii de o anumită anvergură să aibă studii, fie de doctorat, fie de echivalare făcute în capitalele europene, în primul rând, la Paris.

Și astfel, Cantacuzino devine omul epocii sale pentru că el aparține deja unei generații de după generația elevilor lui Carol Davila care au absolvit fie o facultate de medicină la Paris, iar unii au avut şi studii în Italia, spre exemplu, Universitatea din Torino fiind, alături de cea de la Paris, cea care oferă o mână de ajutor absolvenților facultății de la București în echivalarea studiilor medicale. Cantacuzino a făcut liceul la Paris, la faimosul liceu Louis-le-Grand, şi a avut studii universitare nu numai în medicină dar și în filosofie și științele naturii. A fost un om de factură enciclopedică. Își începe apoi cariera unversitară la București, la începutul secolului XX, venind cu carte de vizită remarcabilă a cercetărilor la Institutul lui Pasteur de la Paris, centrul de dezvoltare la nivel mondial a microbiologiei alături de Institutul Robert Koch de la Berlin. De la institutul parzian vine cu anvergura unor colaborări unice cu Ilia Mecinikov, sau cu Emile Roux, care a fost mâna dreaptă a lui Pasteur. Apoi la facultatea de medicină de la Bucureşti, Cantacuzino a beneficiat din plin de facilitățile instituționale ale unei şcoli medicale care era puternic conectată la circuitul occidental.

Europa Liberă: Remarcăm, domnule profesor, că în epocă toți tinerii care studiau în Occident se întorceau acasă. Era conștiința unei misiuni, a unui proiect care trebuia dus la capăt? Și vă întreb lucrul acesta pentru că și acum sunt foarte mulți tineri care fac medicina, și nu numai, în străinătate, la facultăți renumite, dar nu se mai întorc înapoi.

Octavian Buda: Mentalitatea de sfârșit de secol XIX, început de secol XX de la noi nu este neapărat occidentală. Dar chiar și așa, la marginea Europei civilizate, medicii din ţările române au avut un anume statut social și de competență care îi făcea să se întoarcă la București și asta pentru că nu a existat această împărțire, în fond tragică, a Europei în două, așa cum s-a întâmplat după Al Doilea Război Mondial. Ideea aceasta a unei Europe de Est nu a existat în mentalul colectiv european de atunci. Personalități de talia lui Ion Cantacuzino, Gheorghe Marinescu, Toma Ionescu, Victor Babeș, care erau profesori activi la București, dar ori de câte ori aveau ceva de publicat în Occident, articolele se publicau imediat, iar contribuţiile lor erau prezente în literatura de specialitate de imediată actualitate a vremii; erau membri ai unor societăți academice occidentale, aveau colegi cu care comunicau direct și se aflau pe aceeași treaptă de notorietate științifică. În orice moment, profesorii români erau prezenți în comitetele științifice ale congreselor internaționale occidentale. România făcea parte din această hartă științifică europeană, hai să nu spun întotdeauna de primă anvergură, dar oricum conectată direct la marile școli occidentale. Noi trăim astăzi, din generație în generație, o continuă traumă a ruperii extrem de brutale a societății românești de după Al Doilea Război Mondial a acestor conexiuni occidentale. Lumea occidentală, în mod firesc, și-a văzut de treaba ei, şi a rămas constant interconectată academic vreme de decenii, în timp ce noi vreme de decenii, ne-am izolat și atunci am pierdut deprinderile culturale de comunicare ştiinţifică cu lumea occidentală, care, evident, nu a stat pe loc. Așa a fost să fie...

Europa Liberă: Nu s-au refăcut legăturile în acești treizeci de ani?

Octavian Buda: S-au refăcut. Dar într-o foarte mare măsură, tehnologia medicală din anii 60-70-80 ai secolului trecut, s-a aflat în occident într-un progres continuu, în timp ce la noi au fost întotdeauna politici sanitare improvizate, mai de frica conducătorilor, mai de frica nu știu cărui profesor autoritar care avea legături politice mai puternice și asta a dus la niște disfuncții care sunt destul de greu de șters cu buretele la nivel instituţional. Chiar și din punctul de vedere al istoriei medicinei, arie pe care o reprezint eu, ei bine, Europa de Est este orecum interesantă pentru lumea occidentală, dar ca o zonă delimitată în circuitul acesta academic care s-a structurat în marile capitale vest-europene şi unde s-au implicat şi cercetători veniţi din Europa orientală. Ideea de acum este să fim reconectați, dar această conectare cu Occidentul trebuie să fie valorică.

Europa Liberă: Credeți că profesorul Cantacuzino cu toată cartea de vizită, cu erudiția, carisma, şi contactele sale ar fi reușit să creeze, de exemplu, Institutul Cantacuzino fără acest sprijin instituţional de care vorbeați, fără ca Regele, clasa politică, liberalii, conservatorii, statul român, să-și dea concursul, să meargă împreună pe acest drum al modernizării? Cât a contribuit acest lucru la reușita lui și a institutului?

Octavian Buda:Cantacuzino a avut afinități liberale. El făcea parte dintr-o elită politică a perioadei respective, iar acest statut a înlesnit crearea unei instituții. Dar pe lângă aceasta, trebuie să avem în vedere faptul că el a știut cu foarte mare inteligență și cu foarte mult tact să-și aleagă o echipă, să creeze ceea ce în istoriografia medicală se numește ”Şcoala cantacuzinistă”. Aș menționa în acest context, cel puțin două nume care i-au succedat și care au fost în egală măsură de mare anvergură ştiinţifică: este vorba de Mihai Ciucă. El ajunge în perioada interbelică specialistul cu cea mai mare notorietate în ceea ce privește combaterea malariei la nivel mondial. În perioada respectivă a fost angajat ca specialist de Liga Națiunilor, ceea ce astăzi reprezintă Organizația Națiunilor Unite. Al doilea nume: Constantin Ionescu-Mihăești care are cercetări de microbiologie de mare impact în cercetarea fundamentală bio-medicală. Deci, Cantacuzino a știut să cultive oameni deosebiți cărora le-a facilitat posibilitatea de-și amplifica descoperirile, mai mult de atât, el a reuşit să aducă profesori din Franța care să iniţieze un învățământ de specialitate la noi, precum profesorul André Boivin de la Institul Pasteur de la Paris.

Prezenţa sa cu totul remarcabilă în elita politică îl face actorul principal la semnarea documentelor care au parafat tratatul de pace de la Paris din 1920, şi care s-au semnat în micul palat de la Versailles, Trianon. Semnăturile celor doi reprezentanți ai României sunt Ion Cantacuzino, în primul rând, și în al doilea rând Nicolae Titulescu. De ce? Pentru că Jean Cantacuzène, cum îi spuneau francezii, era foarte cunoscut în saloanele culturale pariziene. Era un personaj cu totul exotic și deosebit, care impunea și prin relaționarea lui directă cu cultura franceză, a fost colecționar de artă, a fost prieten cu Romain Rolland cu care a făcut liceul, a fost prieten cu istoricul artei Henri Focillon. Deci anvergura lui a fost și culturală, nu numai medicală.

Europa liberă: Cât a contat în mod efectiv în înființarea Institutului Cantacuzino și conjuctura istorică atât de complicată, războaiele balcanice, Primul Război Mondial?

Octavian Buda: Primul Război Mondial vine cu un cortegiu de epidemii care au devastat teatrul de război. A fost o combinație îngrozitoare cu care trebuia să te lupți: igiena precară dată de mișcarea rapidă a trupelor pe front, epidemia de holeră, febra tifoită, tifosul exantematic şi gripa spaniolă care a explodat la sfârșitul războiului. Cantacuzino a avut un rol important de jucat, ca șef al Direcției Sanitare Militare s-a ocupat de aducerea dozelor de vaccin, cu organizarea vaccinărilor pe front. Să nu uităm că suntem într-o epocă în care abia se puneau la punct tehnologiile de vaccinare, dar nu au existau antibiotice sub nicio formă, primele antibiotice aveau să se producă abia după al Doilea Război Mondial. Astfel de epidemii făceau pur și simplu ravagii. Și atunci a apărut ca o necesitate, ca politică de stat să existe un institut care să pună la dispoziție eficient aceste seruri și vaccinuri tocmai pentru ca populația să poată fi protejată de epidemii. Toate acestea s-au făcut în cadrul unui institut în care au lucrat savanți de primă mărime. Există un Decret Regal din 1921 care stipulează o serie de aspecte foarte concrete legate de producerea vaccinurilor, stocarea și distribuirea lor. Deci Primul Război Mondial a generat aceste reacții instituționale, care cu sau fără Cantacuzino oricum s-ar fi produs. El însă a fost omul foarte potrivit în această ecuație. Şi să nu-l uităm și pe Victor Babeș, care a reprezentat mai mult anatomia patologică, dar care, ca bacteriolog, a avut cercetări fundamentale şi a iniţiat în 1887 institutul care-i poartă numele.

Europa Liberă: Bazele sănătoase ale Institutului Cantacuzino au fost puse în acea perioadă și în interbelic, dar institutul a rezistat chiar și în perioada comunistă, când a continuat să producă vaccinuri, să facă cercetare. Care a fost motivul pentru care comuniștii au protejat institutul și care au fost pierderile în contextul occidental?

Octavian Buda: În politicile sanitare de sorginte comunistă, sovietică, vaccinarea joacă un rol foarte important, ca și regulile de igienă individuală şi socială. Altfel spus, ideea unui stat sănătos și a unui cetățean sănătos în epoca comunistă se bazează pe aceste aspecte. Rușii, de exemplu, au fondat un institut de bacteriologie la Odessa, care practic a fost al doilea institut de microbiologie din Europa după cel de la Paris al lui Pasteur, şi după aceea a venit și cel de la București, cu institutul înființat de Babeș în 1887. Institutul Gamaleya a fost un fanion ştiinţific de care sovieticii s-au prevalat tot timpul. Influența microbiologiei sovietice a fost foarte puternică, mai ales în anii 50-60. Să nu uităm că la București s-a mai înființat încă un institut, care s-a aflat într-o oarecare concurență cu institutul Cantacuzino, este vorba de Institutul de Inframicrobiologie care a fost inaugurat de Ștefan S. Nicolau în 1949, şi în care s-a dezvoltat virusologia. Sigur, au existat şi tribulațiile vremii, atunci când oameni precum Mihai Ciucă și Constantin Ionescu Mihăești au fost într-o primă fază înlăturați de la Institutul Cantacuzino, dar la demersurile lor, regimul lui Gheorghiu-Dej i-a repus în funcție. Fără discuție însă, savanții respectivi și-au pierdut într-o anumită măsură contactul cu lumea occidentală. Dar sovieticii au păstrat aceste instituții și le-au instrumentat în scopul promovării ”omului sănătos comunist”.

Europa Liberă: Problema în perioada comunistă a fost nu doar pierderea legăturilor cu Pasteur-ul, dar și decalajul tehnologic față de institute similare din occident, lucru care s-a văzut după revoluție.

Octavian Buda: Acest decalaj s-a accentuat dramatic mai ales la sfârșitul anilor 70 şi începutul anilor 80, în sensul în care lumea sovietică, și în siajul ei, și noi, a pierdut informatizarea cercetării medicale. În clipa în care în anii 80 deja se creează o informatizare puternică a cercetării medicale în lumea occidentală, mai ales în spațiul anglo- american, noi am rămas legați de pipetele, eprubetele și preparatele bacteriologice din epoca interbelică, exact ca de pe vremea lui Ion Cantacuzino sau Victor Babeș. În mare măsură, toată Europa de Est a rămas atunci în urmă. Ori dacă ai iniţiat deja cercetări la nivel molecular însă continui să folosești tehnologii învechite, în momentul acela încep problemele tehnologice iar decalajele devin de neînlăturat, cu consecinţe imediate.

Europa Liberă: Acesta a fost unul dintre motivele prăbușirii Institutului Cantacuzino după revoluție? Pentru că el e prăbușit în momentul de față, nici vaccinul antigripal nu-l mai produce, face suplimente… Care e explicația pe care o aveți?

Octavian Buda: Imediat după anii 90 existat un efort de relegare a Institutului Cantacuzino de institutul-mamă, Louis Pasteur. Profesorul Andrei Aubert Combiescu a făcut niște eforturi salutare în acest sens. Cu ocazia reînnodării acestor legături academice a fost prezent chiar și Regele Mihai care a parafat șansa acestui institut de a reintra în circuitul de cercetare științifică. Probabil că unul dintre motivele decăderii ulterioare este felul în care s-a pus atunci la punct politica de vaccinare, nu a mai fost cum trebuie organizată, apoi au apărut interese de ordin personal, şi cred că cea mai mare problemă a fost de natură umană, adică oamenii nu au mai fost atrași să facă cercetare în institut. S-a pus la nivel guvernamental problema desființării institutului încă din anii 2001, au început să apară o serie interese legate de producerea și distribuția unor vaccinuri. Până la urmă ideea de a crea o cultură centralizată care să se ocupe de producerea vaccinurilor s-a prăbușit. Institutul a trăit în ultimii ani această spaimă a desființării lui totale. El a suprevieţuit, dar numai valența romantică a ceea ce a fost înainte, nu mai stă acum în picioare.

Europa Liberă: A fost trecut de câțiva ani în subordinea Armatei. A fost o idee bună?

Octavian Buda: Institutul Pasteur de la Paris e o structură de tip parteneriat public privat, iar institutul Cantacuzino este o instituție militară. Ce pot să spun, în bacteriologie şi imunologie se fac cercetări medico-militare? În clipa în care institutul a căpătat această conotație militarizată, conexiunile cu Institutul Pasteur iarăși s-au pierdut, pentru că Institutul Pasteur nu poate să intre în dialog cu o instituție militară, pentru că are alte stringențe. E o soluție de moment ca măcar instituţia şi clădirea să rămână în picioare, dar ce facem mai departe? Dacă ar exista o politică coerentă la nivelul statului de azi, dacă se dorește ca la nivelul Comunității europene, institutul să redevină echivalentul francez al Pasteur-ului sau chiar pe măsura omologului american Center of Disease Control de la Atlanta, dacă se va face ceva în acest sens, atunci da, există speranţe. Dar să nu uităm, institutul e structurat pentru cercetare, ori cercetarea este formată din echipe, şi aceste echipe trebuie să fie validate la nivel național şi internaţional prin calitatea proiectelor pe care le publică în lumea ştiinţifică, şi nu prin producerea de... suplimente alimentare.

Europa Liberă: Credeți că ar fi nevoie de o figură precum a lui Cantacuzino, pe de o parte, iar pe de alta de un efort al statului român, de un proiect care să meargă dincolo de partide, de interese, similar celui care a stat la baza înființării institutului? Ce ar putea să scoată din groapă institutul?

Octavian Buda: La noi modernizarea nu a fost niciodată un fapt împlinit, dar rămâne totuși avatarul unei politici de stat care a funcționat în mod constant în virtutea acestui deziderat. Modernizarea s-a produs mai degrabă pe principiul „omul sfințește locul”. Altfel spus, este efortul unei anumite personalităţi, care prin eforturile sale contruieşte, în plin câmp, institute precum lnstitutul Babeș sau Institutul Cantacuzino. De aici și până la avea o politică coerentă, care să se întindă pe parcursul mai multor generații, este o cale lungă, şi devine deja o problemă care ține de „fatalitatea locului”. Dar, desigur că un om investit cu o anumită autoritate şi notorietate poate să ducă institutul mai departe, iar eu, în perspectiva istoriei medicinei, îl văd venind numai din interiorul școlii românești de medicină, şi nu dintr-o structură militară. Da, se pot organiza o serie lucruri curente, de întreţinere, se poate face administraţie instituţională, dar cercetarea fundamentală o fac doar savanții în laboratoare.

Europa Liberă: Dar există o astfel de figură?

Octavian Buda: În acest moment, nu știu să vă spun. Părerea mea este că s-ar putea, mai ales după această pandemie, să se pună problema instituționalizării unui centru la nivel național în România care să gestioneze coerent politica de vaccinare, inclusiv producerea vaccinurilor. Dacă într-o primă fază ai salvat o instituţie, să nu rămână o clădire goală, trebuie s-o umpli în anii ce urmează cu cercetători. Nu cu oameni care să se ocupe doar să stocheze niște vaccinuri și să producă suplimente alimentare, ci cu cercetători care să facă cercetare biomedicală fundamentală, de laborator...

Europa Liberă: S-a vorbit foarte mult în această perioadă de pandemie de lipsa Institutului Cantacuzino, mergându-se pe ideea că banii, finanțările ar putea să salveze situația. Credeți?

Octavian Buda: Finanțare care să fie însă gestionată de oameni care știu să inițieze proiecte de cercetare și ştiu să organizeze centre de dezvoltare în vaccinologie şi să contribuie la dezvoltarea acestei discipline academice. Dacă dai banii unui administrator, sigur, el poate să-ți organizeze frumos o clădire, și după aceea ce facem? Vorbim despre profesionalizarea microbiologiei la nivel instituţional iar pentru asta trebuie să ai savanți. De exemplu, Anthony Faucci este un mare comunicator, este un purtător de cuvânt al politicii sanitare din Statele Unite ale Americii, dar el este înainte de toate, un mare imunolog și un cercetător de mare anvergură în microbiologie, este un savant. Dacă lucrurile ar fi organizate în mod corespunzător, cred că ar putea să vină din țările occidentale cercetători de origine română, experţi în imunologie sau microbiologie care să investească în primul rând în proiecte de cercetare şi să fie lăsați să-şi facă cercetările la un nivel internaţional corespunzător. Repet, întrebarea mea care nu este deloc retorică e: Institutul Cantacuzino de acum este institut de cercetare medico-militară?

În acest moment trebuie să acceptăm faptul că există o tehnologie extraordinar de dezvoltată, pusă la punct la nivel de macromoleculă, în toate marile structuri de cercetare biomedicală occidentale. Noi, dacă reușim să întreprindem ceva în care să existe măcar o parte din această tehnologie accesibilă şi la noi și să se înceapă producerea unor vaccinuri autohtone, sigur că se pot genera după aceea și proiecte de cercetare care să aducă lucruri noi în cercetarea ştiinţifică.

Europa Liberă: E o chestiune de ani și de viziune?

Octavian Buda: Da. Ion Cantacuzino a creat o școală bazată pe niște conexiuni fertile pe care şi le-a creat încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ca să mă exprim eufemistic, nici Mihai Ciucă și nici Constantin Ionescu Mihăești nu au fost sunați pe WhatsApp şi nici nu li s-a trimis vreun email ca să vină la Institutul Cantacuzino. Ei au fost savanţi care au făcut cercetări de amploare înainte de înfiinţarea institutului în 1921, încă de la începutul secolului XX. Un nucleu format din cercetători reputaţi trebuie cultivat din generaţie în generaţie. Dar există șanse reale ca cercetători români stabiliți în Occident să vină și să pună la punct, repet, niște proiecte de cercetare și o rețea academică, cu condiția să existe şi implicarea Ministerului Sănătății și a Ministerului Cercetării în gestionarea viitorului acestui institut. Or, implicarea instituţională a celor două ministere în acest moment este zero. Institutul Cantacuzino a ajuns astăzi „proprietatea” Armatei Române.

Joe Biden și Vladimir Putin s-au întâlnit la Geneva
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:53 0:00
XS
SM
MD
LG