Linkuri accesibilitate

Proiectul de lege care interzice vânzarea acțiunilor statului timp de 2 ani, adoptat


Proiectul de lege a fost inițiat de Șerban Nicolae
Proiectul de lege a fost inițiat de Șerban Nicolae

Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae prin care se prevede interzicerea, pentru doi ani, a vânzării participaţiilor statului la companii şi bănci la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie.

Liberalii au anunțat că vor ataca proiectul de lege la Curtea Constituțională.

Proiectul de lege prevede suspendarea pentru o perioadă de doi ani, a oricăror operațiuni privind înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, precum și la societățile la care statul are calitatea de acționar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi. Această prevedere nu se aplică operațiunilor post-privatizare și operațiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participațiilor deținute de stat s-a realizat.

Proiectul mai spune că se suspendă, în mod corespunzător, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998 și ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare.

În condițiile legii, statul român poate dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la societățile care desfășoară activități economice în domeniile:

producția și comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri și vaccinuri, servicii medicale și paramedicale;

-industria alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră

-producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie electrică și energie termică;

– explorarea, exploatarea, extracția, producția și prelucrarea resurselor minerale;

-transportul, construcția și administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală și aeriană

-captarea, tratarea și distribuția apei potabile și a apei pentru irigații;

-poștă, comunicații și tehnologia informației.

Dobândirea de participații de către stat se face cu respectarea dispozițiilor privind ajutorul de stat, concurența și competitivitatea, mai precizează proiectul de lege.

Potrivit expunerii de motive, Constituția României obligă statul să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică. Aceste interese sunt reprezentate, între altele, de participațiile pe care statul le deține la companiile și societățile naționale, la bancă și la diverse alte societăți. Toate acestea sunt entități economice la care statul deține acțiuni, ca acționar unic sau în diverse cote de participare.

Senatorii spun în expunerea de motive: “Declararea stării de urgență, instituită prin Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României, încuviințată prin Hotărârea nr. 3/2020 a Parlamentului României, determinată de epidemia CO VID-19, a modificat substanțial regulile după care funcționează economia românească, atât în plan intern, cât și în plan internațional. În esență, valoarea participațiilor fluctuează într-un ritm și în direcții greu de anticipat, ceea ce poate duce la pierderi importante pentru acele companii și societăți la care statul român deține participații.

În aceste condiții, pentru protejarea intereselor naționale în economie, se impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului român astfel cum este deținută în prezent. În mod evident, efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă decât cea raportată strict la durata stării de urgență. De aceea, este necesar ca măsura interdicției să opereze pentru o perioadă mai îndelungată, de siguranță. Bineînțeles, în măsura în care se apreciază că efectele negative au încetat, ori că înstrăinarea participațiilor statului ar fi benefică protecției intereselor naționale în economie, tot printr-un act normativ cu putere de lege perioada interdicției ar putea fi scurtată. In mod corespunzător, aceasta poate fi și prelungită.

Pe de altă parte, tocmai ca urmare a fluctuației fenomenelor economice determinate de criză, statul trebuie să aibă posibilitatea de a dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la o serie de societăți din domenii de importanță strategică, corespunzător perioadei de criză. Acestea sunt justificate de interese fundamentale legitime ale statului și societății. Sunt deplin aplicabile prevederile legale privind ajutorul de stat, concurența și competitivitatea în ceea ce privește actele de comerț și activitățile care constituie monopol de stat. Această perioadă de doi ani va permite și măsuri prin care statul să-și reevalueze portofoliul de participații, să efectueze investiții și să-și eficientizeze prezența în acționariatul operatorilor economici care funcționează în sectoarele de interes economic strategic”.

XS
SM
MD
LG