Actorii strânși în fața Teatrului Național au spus că muncesc mai mult de opt ore pe zi – chiar dacă nu vin fizic la teatru – pentru că ei repetă, fac sport, se pregătesc pentru piesele în care vor juca sau în care joacă deja.
„Toate măsurile astea ne afectează mai ales în zona artistică, trebuie să spunem oră de oră ce facem [...] trebuie să scrii acolo tot, ca să se convingă cine trebuie că noi muncim. Nu vreau să ridiculizăm, să spunem că noi muncim mai mult decât alții. E un alt tip de muncă. Domnul ministru a spus este obligat de Curtea de Conturi, dar nu e adevărat – Curtea de Conturi a făcut o recomandare”, a spus Mihai Călin, actor la Teatrul Național București (TNB).
Călin a admis că unii actori joacă mai mult decât alții, „dar asta e natura meseriei”.
Actrița Ada Galeș spune că este vorba despre o meserie vocațională. „În cultură ar trebui să ne uităm la obiectivele pe care le are o instituție. Adică să faci mai multe spectacole care să aibă impact, nu să demontrezi ce ai făcut pe foaie”, a declarat Galeș.
Mulți dintre actori aveau pancarte A4 pe care erau scrise mesaje de protest precum: „sunt artist, nu îmi îngrădi libertatea de creație!”.
La protest au participat, printre alții, actorii Ofelia Popii, Emilia Popescu, Mihai Călin, Ada Galeș, Andrei Ionescu, Armand Calotă, Monica Davidescu etc.
„Deocamdată, instrucțiunile acestea vor fi retrase”
Ministrul Culturii, András Demeter, a venit și el la protest cu o pancartă al cărei mesaj era similar cu cel al actorilor: „Aplicarea normelor nu aduce plusvaloare teatrului”.
Actorii au vociferat și i-au strigat ministrului „Demisia!”
„Nu vorbim de norme, vorbim de un pachet de autoreglementare pe care le-au propus niște colegi de breaslă astfel încât în viitor oricine ne întreabă pe ce am luat banii, să putem spune”, a spus András Demeter.
Actorii i-au reproșat ministrului că nu i-a consultat și pe ei atunci când a stabilit aceste noi reguli.
„Vă propun să vă mai gândiți, să faceți un studiu despre legislație și să veniți cu o propunere fezabilă”, i-a spus actorul Andrei Ionescu ministrului.
Un alt actor – Armand Calotă – i-a cerut ministrului să retragă normele.
Ministerul Culturii a anunțat marți după amiază că „va revizui proiectul -pilot privind evidența timpului de muncă” în instituțiile de spectacole și concert, în urma discuțiilor purtate astăzi cu participanții la protestul organizat în fața Teatrului Național „I.L. Caragiale” București.
Ministerul susține că va cere prorogare de la Curtea de Conturi, instituția care a cerut pontajul artiștilor. De asemenea, ministerul susține că va mări grupul de lucru în perioada următoare. Asta după ce actorii au spus că ei nu au fost chemați.
Reamintim că Ministerul Culturii a trimis instituțiilor de cultură un set de instrucțiuni prin care actorii să justifice ce fac la teatru sau atunci când nu sunt la teatru.
Prin noile reguli, personalul angajat în instituțiile publice de spectacol va fi obligat să ponteze timpul de lucru.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.