Aproape două milioane de persoane au ieşit în stradă la Hong Kong în semn de protest faţă de controversatul proiect de extrădare către China al Guvernului local, relatează AFP.
”La defilarea de duminică, am avut aproximativ două milioane de persoane”, le-a spus unor jurnalişti Jimmy Sham, un reprezentant al Frontului Drepturilor Omului Civice (CHRF).
În urmă cu o săptămână, un milion de manifestanţi au protestat din aceleași motive, o participare-record de la retrocedarea insulei de sub coordonarea Marii Britanii către China, în 1997.
Această manifestaţie a avut loc, la fel ca cele de miercuri şi duminica trecută, în pofida anunţării sâmbătă a unei „suspendări” a examinării proiectului de lege.
Manifestanţii denunţă un amestec tot mai puternic al Chinei comuniste în insula care reprezintă un centru financiar al Asiei, cu o populație de şapte milioane de locuitori.
Şefa Guvernului local, Carrie Lam, le-a prezentat scuze cetăţenilor și a retras proiectul de lege care permitea extrădarea în China a protestatarilor la adresa regimului de la Beijing.
Autorităţile din Hong Kong au anunţat că îl vor elibera luni pe activistul Joshua Wong, care milita pentru respectarea democrației în insulă. Un simbol al mişcării în favoare democraţiei din toamna lui 2014, Joshua Wong a fost condamnat în mai multe rânduri.
Facebook Forum