București, Timișoara, Cluj, Iași, Constanța, dar și Brașov,Sibiu, Brăila, Bacău, Galați sunt orașe unde mii de oameni au ieșit din nou la proteste, cerând abrogarea ordonanței 7, criticată de magistrați, care afectează independența procurorilor și a judecătorilor.
„Abrogați și plecați!” Proteste de amploare, în mai multe orașe, de solidarizare cu magistrații

1
Cele mai mari proteste, din august anul trecut, au adunat mii de oameni în stradă, cerând demisia Guvernului și abrogarea ordonanței prin care statutul procurorilor a fost din nou știrbit, iar o Secție specială de investigare a magistraților capătă puteri mai mari decât ale DNA

2
Linia roșie este reperul pe care l-a indicat, cu o zi înainte, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care i-a spus lui Liviu Dragnea, la congresul socialiștilor europeni, că există o limită în schimbările din justiție

3
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza, locul unde ieșeni s-au adunat pentru a-și anunța sprijinul pentru mișcarea magistraților

4
La București, protestatarii au ajuns după un marș pornit de la Piața Universității, simbolul manifestațiilor anticomuniste din anii 90. De data aceasta, oamenii au scandat Veniți cu noi, vă fură și pe voi

5
O familie care își petrece duminică seara la proteste

6
Dan Barna, liderul USR, Dacian Cioloș, președintele PLUS, au venit în mulțime, după ce au lansat un apel la unitate cu magistrații, care de luni își suspendă activitatea, în mai multe tribunale și parchete.

7
Pancarte în limba engleză, pentru ca vocea protestatarilor să se facă auzită și peste granițe. Suntem aici pentru că ne pasă de viitorul României, scrie pe această pancartă

8
Ceai cald, înainte de a începe să ningă, oferit de două protestatare. Nu e nevoie doar de mai multă poezie, așa cum indică inscripția de pe sacoșa uneia dintre doamne. După cum a spus, pentru Europa Liberă, nu își face iluzii în privința abrogării ordonanței 7, însă nu renunță la sprijinirea statului de drept și la instaurarea domniei Legii în România.

9
Palatul Victoria a fost din nou față în față cu oamenii nemulțumiți de modificările succesive ale Legilor Jusiției

10
Referendum, alegeri anticipate sunt câteva dintre solicitărilor oamenilor ieșiți în stradă