Linkuri accesibilitate

PSD a forțat în Birourile Permanente ca votul la moțiunea de cenzură să aibă loc sâmbătă. Ce strategie are opoziția


Parlamentul României
Parlamentul României

În ședinta Birourilor permanente reunite PSD a votat, în lipsa opoziției, ca moțiunea de cenzură să fie citită azi, miercuri, iar votul să aibă loc în sâmbătă. Decizia a fost luată cu 13 voturi ”pentru”.

După ce Florin Iordache a propus ca dezbaterea și votul la moțiunea de cenzură să se țină sâmbătă, reprezentanții PNL și USR au părăsit ședința în semn de protest, dar pesediștii s-au întors și au votat propunerea.

Raluca Rurcan a declarat că este vorba de o ”șmecherie” tipică PSD, dar că toți semnatarii moțiunii se vor mobiliza și vor veni sâmbătă la vot.

"PSD se comportă ca în epoca lui Liviu Dragnea. Domnul Florin Iordache conduce abuziv și la șmechereală”, a spus Turcan.

Pe de altă parte, Victor Ponta a avansat varianta unui boicot, adică sâmbătă să nu fie cvorum, astfel încât ședința să fie amânată pentru săptămâna viitoare.

"Nu conteaza ce voteaza ei, pentru ca ce voteaza ei este ilegal", a spus Ponta.

Florin Iordache a susținut însă că au mai fost moțiuni care au fost citite duminica și că în situația în care nu va fi cvorum sâmbătă, așa cum a anunțat Ponta, va urma o altă ședință a Birourilor permanente, care va stabili o altă data pentru votul moțiunii.

”Ce a invocat domnul Ponta la ieșire este că dacă nu va fi cvorum va urma un nou BPR care va stabili o altă dată a moțiunii. Cei 237 care au semnat înseamnă că au și citit ce au semnat. Au mai fost moțiuni care au fost citite și duminica. Dacă e o urgență pentru a debarca acest guvern, putem veni și sâmbătă. Regulamentar se vine la trei zile de la prezentare. Regulamentar vine data de sâmbătă. Înțeleg că este o urgență să fie debarcat acest guvern. pentru noi este o urgență să arătăm că acești 237 care au semnat nu vor vota. Noi ne bazăm pe faptul că noi vom veni la această moțiune de cenzură și nu vom vota”, a spus Florin Iordache.

Opoziția nu a luat încă o decizie în ce privește strategia de contracarare a deciziei PSD. Se conturează în acest moment două variante, potrivit surselor Europa Liberă: prima ar fi cea sugerată de Ponta- să nu fi fie asigurat cvorumul sâmbătă, a doua, venită dinspre PNL- să fie răsturnată decizia Birourilor Permanente în plenul camerelor reunite din această după-amiază, când se va citi moțiunea.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG