Linkuri accesibilitate

PSD decide luni remanierea Guvernului. Opt miniștri au fost evaluați de Dăncilă


Dăncilă evaluează miniștrii,
Dăncilă evaluează miniștrii,

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că luni, în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, se va decide remanierea guvernamentală. Opt miniștri au fost evaluați de Viorica Dăncilă, iar luni se vor vedea rezultatele.

„S-a lucrat la evaluarea miniştrilor în această săptămână. Nu am terminat această evaluare. Luni, în Comitetul Executiv Naţional, vom vorbi despre o remaniere. Am făcut evaluarea pe opt ministere. După ce o să prezint această evaluare în CEx, vom hotărî împreună ce miniştri sunt remaniaţi şi ce miniştri nu sunt, bineînţeles la propunerea primului ministru”, a declarat Viorica Dăncilă, la Călărași.

Dăncilă nu a precizat câți miniștri sunt vizați de remaniere și nici care anume.

„Voi continua evaluarea, nu pot să vă dau acum un număr de ministere, poate sunt ministere unde colegii spun că nu e nevoie de remaniere, eu voi propune, dar decizie va fi politică”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a mai declarat sâmbătă că va fi candidatul PSD la prezidențiale persoana care stă bine în sondaje, dar și care are susținerea partidului.

„Candidatul care se va poziţiona bine în sondaje, dar care va avea şi susţinerea partidului, va fi cel care va merge în cursa pentru prezidenţiale. Într-un partid nu faci întotdeauna ceea ce îți doreşti şi dacă într-adevăr ţii la acel partid şi este important rezultatul, faci ceea ce îți cere partidul la un moment dat”, a declarat sâmbătă Viorica Dăncilă, la Călărași, conform Agerpres.

„După cum ştiţi, nu mi-am dorit foarte mult nici să fiu premierul României, dar atunci când partidul a spus că este nevoie să merg pe acest drum, am mers pe acest drum”, a mai spus președinta PSD.

Dacă partidul îi va cere să fie candidatul pentru prezidențiale, atunci Dăncilă nu va refuza, a mai spus Dăncilă. Ea ar prefera însă „să merg cu un candidat şi să fiu ca preşedinte al partidului, ca prim ministru, în spatele acelui candidat”.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG