Linkuri accesibilitate

PSD protestează față de decizia guvernului de a nu dubla alocațiile


Gabriela Firea

Gabriela Firea a criticat decizia guvernului de a nu dubla alocațiile de la 1 august, precum s-a stabilit printr-o lege promovată în Parlament de către PSD. Potrivit ministrului Finanțelor, creșterea va fi de doar în jur de 15%.

„Un subiect la care eu şi colegii mei ţinem foarte mult, care din nefericire nu este o prioritate pentru Guvern şi de aceea vrem să protestăm energic faţă de declaraţia făcută de către reprezentanţii Guvernului, şi anume că alocaţiile pentru copii nu se vor majora decât cu 15%. Aceasta în condiţiile în care avem o lege care a fost votată de Parlament, în care se spune foarte clar că alocaţiile copiilor din România trebuie dublate. De asemenea, această lege a fost promulgată de către preşedinte, ea este publicată în Monitorul Oficial, deci trebuie aplicată", a afirmat Gabriela Firea.

Într-o conferință de presă organizată la sediul PSD, Firea a prezentat zeci de scrisori pe care PSD le-ar fi primit de la copii care cer președintelui Iohannis să le mărească alocațiile.

Scrisorile prezentate de PSD în timpul conferinței de presă
Scrisorile prezentate de PSD în timpul conferinței de presă

Primarul general al Capitalei a susținut că „mărirea nu acoperă nici scumpirea la fructe” și a cerut Guvernului să-și prioritizeze cheltuielile.

„În loc de dublarea alocațiilor pentru toți copiii din România, am ascultat declarații din partea Guvernului și anume că alocațiile vor fi majorate cu doar 15%. Considerăm că este o lipsă de respect pentru copiii din România, o lipsă de respect față de familiile din România și că cei 23 de lei în plus la alocație nu acoperă nici măcar scumpirile la fructe și legume care au avut loc în această perioadă de pandemie. (...)

Ni se spune de fiecare dată că nu sunt bani. Eu cred că este vorba despre prioritizarea cheltuielile. Dacă este vorba să vorbim în termeni bugetari, cred că niciodată nu vor fi bani suficienți pentru toate domeniile de activitate, dar asta este treaba și responsabilitatea Guvernului: să prioritizeze toate cheltuielile. (...) Protestăm energic față de blocarea dublării alocațiilor copiilor de către Guvern”, a mai spus Firea.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. a declarat luni că, în opinia sa, legea care prevede dublarea alocațiilor pentru copii este una populistă și neconstituțională, care a fost aprobată după ce a fost aprobat bugetul pentru 2020 și trecută prin Parlament fără sursă de finanțare.

„Legea o vom aplica și vom crește alocațiile începând cu 1 august. Procentul de creștere va fi prezentat de premier, este în avizare proiectul de lege și va fi prezentat în următoarea ședință de Guvern. (…) Va fi în jurul a 15%, iar de la 1 ianuarie vom face o altă creștere a alocațiilor. Nu ne oprim aici”, a spus Cîțu într-o emisiune la Realitatea Plus.

XS
SM
MD
LG