Douăzeci și cinci de ani mai târziu, Putin încă conduce Rusia, și este la al cincilea mandat prezidențial.
De la exploziile din 1999 din blocurile de locuințe ale rușilor obișnuiți, nici acum elucidate, până la invadarea Ucrainei în februarie 2022, multe evenimente soldate cu morți, execuții în stil mafiot și decese suspecte au marcat cei 25 de ani ai lui Vladimir Putin la conducerea Federației Ruse, ca președinte sau premier.
Criticii lui Putin spun că obsesia sa pentru înăbușirea disidenței politice și consolidarea propriei puteri au lăsat Rusia vulnerabilă în fața teroriștilor și la dezastre exacerbate de corupție și neglijență.
Cu un sfert de secol în urmă, pe 9 august 1999, președintele rus Boris Elțin l-a desemnat prim-ministru pe Vladimir Putin și l-a uns pe fostul agent KGB, prea puțin cunoscut pe atunci, succesor al său, îndemnându-i pe ruși să-l voteze la alegerile prezidențiale din anul următor.
De atunci, Putin s-a aflat neîntrerupt la putere ca președinte sau premier.
După opt ani ca președinte, a revenit în poziția de premier, între 2008-2012, pentru a evita încălcarea limitei constituționale a două mandate consecutive la Kremlin, pentru ca, ulterior, să conceapă un amendament care să-i permită un nou mandat de șase ani ca președinte - din martie anul acesta, împreună cu dreptul de a candida din nou, în 2030.
Multă moarte și multă distrugere, cum e și cea provocată de invazia rusescă în Ucraina, începută în februarie 2022 și care continuă și astăzi fără nicio posibilitate de a-i intui finalul, au definit prezența lui Putin la putere.
Sute de mii de combatanți și civili deopotrivă au fost uciși.
Milioane de ucraineni au fost strămutați din cauza celui mai mare război din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, în timp ce sute de mii de ruși au fugit din țara lor, fie pentru a protesta împotriva războiului, fie pentru a evita trimiterea pe front.
Războiul a intensificat represiunea lui Putin împotriva disidenței, a presei independente și a activismului civic.
A servit ca pretext pentru intensificarea îndoctrinării în școli și instituții culturale și pentru adoptarea unei legislații drastice care ar putea determina drumul pe care o va apuca Rusia în viitor.
Dar războiul este doar una dintre numeroasele pietre de hotar care au marcat, cu dezastre și execuții în stil mafiot, epoca Putin.
RFE / RL aruncă o privire asupra unora dintre cele mai importante evenimente de acest fel care i-au marcat prezența în fruntea Rusiei.
Exploziile din blocurile de locuințe
La mai puțin de o lună de la numirea lui Vladimir Putin în fruntea guvernului, în septembrie 1999, Rusia a fost zguduită de un val de teroare, provocată de explozii care avea loc la întâmplare în blocurile de locuințe ale oamenilor simpli din întreaga țară. Au murit atunci 300 de oameni și au fost răniți peste 1.000.
Guvernul a dat vina pentru aceste explozii pe militanții ceceni, dar cecenii nu au revendicat niciodată aceste atentate.
Făptașii au reușit cumva să producă sau să obțină câteva tone de explozibil, care ar fi fost greu de administrat de către niște străini pe teritoriu rus, să le mute prin orașele din toată țara și să le planteze suficient de profesionist ca să provoace prăbușirea blocurilor de locuințe.
În plus, un dispozitiv suspect a fost găsit și dezamorsat într-un bloc de apartamente din Reazan (200 km sud est de Moscova), pe 22 septembrie, într-un incident bizar în care poliția locală a arestat trei indivizi care s-au dovedit a fi agenți secreți ai Serviciului Federal de Securitate (FSB).
Directorul FSB, Nikolai Patrușev, a motivat apoi că ar fi fost, de fapt, o operațiune de antrenament antiterorist, dar au rămas multe semne de întrebare asupra momentului, la care nici până în ziua de astăzi nu s-a primit răspuns.
Mai multe persoane implicate în investigarea independentă a atentatelor - inclusiv fostul ofițer FSB Alexandr Litvinenko și deputații Dumei de Stat Iuri Șcekochihin, fost jurnalist de investigații, și Serghei Iușenkov – au fost uciși în anii care au urmat.
La douăzeci de zile după primul atentat, Putin și-a justificat astfel intervenția în forță în Cecenia și astfel a început Al Doilea Război Cecen, care a răspândit teroare și frică.
Al Doilea Război Cecen
Al Doilea Război Cecen s-a încheiat oficial în aprilie 2000, dar starea de urgență a rămas în vigoare până în aprilie 2009, pe fondul insurgenței continue în Caucazul de Nord.
Conform diferitelor estimări, aproximativ 50.000-80.000 de civili, militanți și militari ruși au fost uciși în timpul luptelor extrem de brutale.
Într-un raport din 2007, Amnesty International a estimat numărul morților civili la aproximativ 25.000, iar alte mii au fost dați dispăruți.
Comitetul independent al mamelor soldaților a estimat în 2005 că aproximativ 14.000 de soldați ruși au fost uciși. Sursele cecene spun că cifrele reale sunt mult mai mari.
Războiul a facilitat instalarea de către Putin a fostului luptător separatist Ramzan Kadîrov la conducerea regiunii, post pe care îl deține din 2007.
În anii care au urmat, activiști, reporteri și victime au furnizat dovezi voluminoase care îl leagă de abuzuri masive, de încălcări grosolane ale drepturilor omului, inclusiv execuții extrajudiciare în Rusia și în străinătate, răpiri și dispariții, tortură și persecuția comunității LGBT.
Putin a continuat să-l sprijine pe Kadîrov, iar guvernul său nu a investigat niciodată acuzațiile împotriva lui.
Războiul a marcat, de asemenea, începutul dezmembrării federalismului rus de către Putin și construirea așa-numitei sale „verticale de putere".
Scufundarea submarinului Kursk
Pe 12 august 2000, submarinul nuclear Kursk a fost avariat de explozii și s-a scufundat în timp ce participa la primul exercițiu naval major al Rusiei din ultimul deceniu.
Toți cei 118 marinari de la bord au murit, deși 23 au supraviețuit exploziilor inițiale și au trăit încă șase ore.
Putin a fost criticat intens la acea vreme, inclusiv la televiziunea de stat și de către oficiali guvernamentali și rude ale victimelor, pentru că, în timpul crizei, că și-a continuat nestingherit vacanța de vară la Soci.
Armata și guvernul rus au fost, de asemenea, criticate pentru respingerea ofertelor străine de asistență în timpul fazei inițiale, esențială pentru soarta victimelor.
După scufundarea submarinului, Putin a început punerea presei sub control.
Până la mijlocul anului 2001, NTV a fost adusă sub controlul de facto al statului, în timp ce televiziunea ORT, deținută de magnați, a fost transformată în Channel One controlată de stat până în 2002.
Criza ostaticilor de la teatrul Dubrovka
Pe 23 octombrie 2002, aproape 50 de bărbați înarmați ceceni au dat buzna în teatrul Dubrovka din Moscova, în timpul unui spectacolul muzical și au ținut ostatici sute de oameni timp de 57 de ore, cerând retragerea forțelor rusești din Cecenia.
În timpul calvarului, figuri politice și culturale proeminente au purtat discuții cu cei care au luat ostatici și aproximativ 300 din cei 912 ostatici au fost eliberați.
La începutul zilei de 26 octombrie, unitățile forțelor speciale au luat teatrul cu asalt după ce i-au gazat cu o substanță neidentificată pe cei dinăuntru, ostatici și ceceni deopotrivă.
Ministrul rus al Sănătății a declarat ulterior că substanța chimică ar fi avut la bază opioidul fentanil.
Guvernul lui Putin a declarat că 132 de ostatici și 40 de teroriști au fost uciși în raid, deși surse independente cred că până la 200 de ostatici au murit, mulți pentru că nu li s-a acordat îngrijirea adecvată după ce au fost târâți din clădire inconștienți.
Un oficial din domeniul sănătății de la Moscova a declarat ulterior că doar un ostatic a murit din cauza rănilor prin împușcare.
Guvernul a fost criticat pentru că nu s-a pregătit să-i trateze pe ostatici de efectele gazului, precum și pentru breșele de securitate care au permis unui autobuz plin cu teroriști puternic înarmați să pătrundă în capitală nedetectați.
Asediul școlii Beslan
În prima zi de școală din 2004, pe 1 septembrie, peste 30 de atacatori au luat ostatici peste 1.100 de elevi, părinți și personal de la o școală din orașul Beslan, din Osetia de Nord.
Majoritatea ostaticilor au fost ținuți mai mult de 52 de ore într-o sală de gimnastică supraîncălzită și aglomerată.
Pe 3 septembrie, cel puțin două explozii au răsunat în incinta școlii și un incendiu a izbucnit pe acoperiș.
Au fost schimburi de focuri de armă, iar forțele de securitate rusești au luat cu asalt clădirea, susținute de tancuri și elicoptere. După câteva ore de lupte intense, aproximativ jumătate dintre militanți au scăpat.
Putin a făcut o scurtă vizită la fața locului pe 4 septembrie, dar nu s-a întâlnit cu familiile victimelor.
Autoritățile au declarat că 334 de ostatici au fost uciși, din care 186 erau copii.
Ca urmare, guvernul a fost din nou criticat pentru breșele de securitate care le-au permis teroriștilor să dea atacul și proasta administrare a asaltului, care a pus ostaticii în pericol.
Criticii lui Putin au spus că reacția autorităților a fost foarte slabă, iar guvernul nu a adus suficient echipament medical și personal de intervenție în sprijinul victimelor.
În urma atacului, guvernul lui Putin a adoptat o legislație antiterorism și anti-extremism, despre care criticii săi spun că este folosită pentru a reprima de fapt disidența politică și activismul pentru drepturile minorităților.
Putin a anulat, de asemenea, democrația, eliminând alegerea directă a liderilor regionali, reorganizând sistemul legislativ pentru a permite partidului de guvernământ Rusia Unită să-și consolideze controlul asupra parlamentului, intensificând controlul de stat asupra presei și organizațiilor civice.
Anna Politkovskaia, jurnalista executată în scara propriului bloc
Anna Politkovskaia, jurnalist de investigații la ziarul independent Novaïa Gazeta, a fost împușcată în blocul în care locuia, la Moscova, pe 7 octombrie 2006, de ziua lui Vladimir Putin.
A fost prima execuție - din lungul mandat al lui Putin la conducerea țării - a cuiva care l-a criticat.
Politkovskaia avea 48 de ani când a fost ucisă, iar Putin împlinea 54 exact în acea zi.
Cu un cinism înfiorător, Putin avea să declare după moartea ei că „jurnaliștii ar trebui să știe, în orice caz, experții înțeleg foarte bine, că influența ei asupra vieții politice din Rusia a fost extrem de nesemnificativă”.
Politkovskaia l-a acuzat pe Putin că a distrus democrația în Rusia, că „cei care-l critică riscă să fie împușcați, otrăviți sau judecați”.
Ea a scris despre cruzimea și brutalitatea războiului purtat de Rusia în Cecenia, despre abuzurile trupelor rusești și ale liderului cecen sprijinit de Kremlin, Ramzan Kadîrov.
„Visul meu este ca el să stea pe banca acuzaților și să aibă loc cel mai dur proces, cu enumerarea și investigarea tuturor crimelor pe care le-a comis”.
Politkovskaia a făcut această declarație la Europa Liberă. Peste două zile avea să fie ucisă.
Liderul cecen Ramzan Kadîrov, este încă la putere, iar suspiciunile privind implicarea sa în acte de crimă și tortură au revenit periodic în discuție în Rusia.
Cinci bărbați au fost condamnați pentru uciderea ei, dar nici până acum nu a fost stabilit cine a comandat asasinatul.
Despre unul dintre ei se știe că a fost grațiat recent de Putin și trimis pe front în Ucraina.
Anna avea doi copii, un băiat și o fată: Ilia și Vera.
Politkovskaia a fost o apărătoare înverșunată a victimelor din Cecenia. A vizitat spitale și campusuri de refugiați, unde a intervievat atât militari ruși, cât și civili ceceni.
În articolele sale, aduce critici virulente dar documentate abuzurilor comise de forțele de intervenție rusești asupra populației civile și critică tăcerea ultimilor doi prim-miniștri ceceni, Ahmad Kadîrov și a fiului său, Ramzan, ambii apropiați de Moscova.
În septembrie 2004, în timp ce zbura spre Beslan pentru a scrie despre criza ostaticilor, își pierde cunoștința. Avionul se întoarce imediat pentru a fi internată. S-a presupus că a fost otrăvită, dar incidentul nu a fost investigat niciodată.
În ultima sa carte, intitulată „Dureroasa Rusie” și publicată în 2006, anul în care a fost asasinată, i-a întocmit un veritabil rechizitoriu lui Vladimir Putin. Atunci a lansat vestita aserțiune: „Dacă va izbucni o revoluție în Rusia, nu va fi nici portocalie, nici de catifea, ci roșie ca sângele".
În momentul asasinării sale, Anna investiga cazul atentatelor cu bombă asupra blocurilor de locuințe din Rusia care au dus la Al Doilea Război Cecen și la preluarea puterii absolute de Vladimir Putin.
Trupul jurnalistei a fost găsit în fața ascensorului din blocul în care locuia la Moscova. Alături de cadavrul ei au fost găsite un pistol Makarov și patru gloanțe, ca la execuțiile în stil mafiot.
La cincisprezece ani de la moartea sa, politica rusească se află sub controlul total al lui Putin, iar jurnaliștii spun că evaluarea făcută lui Putin de Anna Politkovskaia n-are cusur, iar predicțiile ei s-au adeverit cu precizie.
Otrăvirea lui Alexandr Litvinenko
Alexandr Litvinenko, fost ofițer FSB devenit apoi unul din cei mai mari critici ai Kremlinului, a murit la Londra în 2006 după ce a fost otrăvit prin ingestie de poloniu.
Anchetatorii britanici au concluzionat că a fost otrăvit cu poloniu-210 strecurat în băutura sa la un hotel luxos din Londra de Andrei Lugovoi, un fost ofițer FSB și actual membru al Dumei de Stat, și Dmitri Kovtun, un fost ofițer KGB.
Litvinenko, în vârstă de 44 de ani, a fost un critic acid al lui Putin, pe care l-a acuzat că a creat un „stat mafiot” și a scris două cărți care vorbeau de implicarea FSB în atentatele din 1999 din blocurile de locuințe.
Cu câteva săptămâni înainte de otrăvire, el l-a acuzat pe Putin că a ordonat uciderea jurnalistei de investigații Anna Politkovskaia.
Deși uciderea lui Litvninenko nu a fost primul asasinat în străinătate în care au fost implicate serviciile secrete rusești, a fost printre cele mai grave, pentru că asasinii au lăsat o urmă radioactivă în capitala unui stat membru NATO.
Asasinarea lui Litvinenko a părut să prevestească tentativa de asasinare a fostului ofițer de informații rus Serghei Skripal în orașul britanic Salisbury cu o neurotoxină letală, în 2018.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a găsit Rusia responsabilă pentru moartea lui Litvinenko și a obligat Moscova să plătească despăgubiri de 100.000 de euro.
Agenții serviciului secret rus au mai fost implicați în tentativa de otrăvire de mai târziu a liderului opoziției, Alexei Navalnîi, și a lui Vladimir Kara Murza, ambii inamici politici ai Kremlinului și critici acerbi ai lui Vladimir Putin.
Moartea lui Serghei Magnițki
În noiembrie 2009, contabilul Serghei Magnițki (37 de ani), a murit după 11 luni în închisoare, timp în care susținătorii au spus că i-a fost refuzată îngrijirea medicală, a fost bătut și torturat.
Magnițki a fost urmărit penal exact de oficialii Ministerului de Interne pe care îi acuzase de o fraudă fiscală de 230 de milioane de dolari.
Ella Pamfilova, la acea vreme președinta consiliului pentru drepturile omului al președintelui Dmitri Medvedev, a numit moartea lui Magnițki „o crimă și o tragedie”.
În 2012, Statele Unite au adoptat Legea Magnițki, care permite impunerea de sancțiuni oficialilor ruși care au încălcat drepturile omului, înghețându-le bunurile și interzicându-le să intre în SUA.
Uniunea Europeană și alte câteva țări au adoptat legi similare.
Moscova a ripostat interzicând cetățenilor americani să adopte copii ruși.
Moartea lui Magnițki este privită ca un moment de cotitură în înrăutățirea relațiilor Rusiei cu Occidentul, care s-au accelerat când Moscova a ocupat Crimeea.
Doborârea zborului MH17
Pe 17 iulie 2014, zborul 17 Malaysia Airlines (MH17) a fost doborât deasupra Ucrainei de militanții separatiști susținuți de ruși, ucigându-i pe toți cei 298 de pasageri și membri ai echipajului.
Deși Rusia a negat implicarea în incident și a dat vina pe armata ucraineană, o investigație internațională exhaustivă a determinat că avionul a fost doborât de un sistem antiaerian Buk care fusese adus din Rusia în ziua incidentului și care a fost returnat imediat Rusiei după incident.
Un tribunal din Țările de Jos, de unde a decolat zborul MH17, a condamnat în 2022 trei ruși și un militant ucrainean pentru crimă și a stabilit că Rusia deținea controlul forțelor militante în acel moment.
Un procuror olandez a spus că există „indicii puternice că [Putin] a decis să furnizeze [sistemul antiaerian] Buk separatiștilor.”
Tragedia zborului MH17 a jucat un rol semnificativ în polarizarea unei mari părți a comunității internaționale împotriva agresiunii rusești în Ucraina.
În același timp, mass-media și canalele de socializare controlate de Kremlin au dezvoltat și perfecționat ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „modelul de propagandă a falsității”, în care scopul nu este de a convinge oamenii de nimic, ci mai degrabă de a escamota adevărul până când oamenii ajung la concluzia că adevărul le este inaccesibil.
„Propaganda rusă divizează, confuzează și copleșește publicul”, au scris cercetătorii de la grupul de reflecție Rand Corporation.
Asasinarea lui Boris Nemțov
Pe 27 februarie 2015, fostul vicepremier și lider al opoziției politice, Boris Nemțov, a fost împușcat pe un pod de lângă Kremlin.
Unul din cei mai importanți inamici ai lui Putin, Nemțov a fost un critic vocal al agresiunii lansate de Rusia împotriva Ucrainei în 2014. El lucra la raport cu dovezi despre implicarea Rusiei în războiul din Donbas.
Cinci bărbați ceceni au fost condamnați pentru uciderea lui, în iunie iunie 2017, dar, ca și în cazul uciderii jurnalistei Anna Politkovskaia și a altor opozanți și critici ai Kremlinului, identitatea persoanei care a dat ordinul să fie asasinat nu a fost niciodată aflată.
La două săptămâni după ce Nemțov a fost împușcat, Putin l-a premiat pe liderul cecen Ramzan Kadîrov, după ce acesta din urmă îl felicitase pe principalul suspect, Zaur Dadaiev, numindu-l pe rețelele de socializare „un adevărat patriot rus”.
Kadîrov a primit medalia și Ordinul de Onoare pentru „realizări profesionale, activități publice și mulți ani de muncă sârguincioasă”.
Familia și prietenii lui Nemțov i-au ridicat un memorial informal politicianului pe podul pe care a fost ucis, dar poliția și susținătorii Kremlinului îl demontează sistematic.
Incendiul de la Kemerovo Mall
În martie 2018, cel puțin 64 de persoane - jumătate dintre ei copii - au murit într-un incendiu, la complexul comercial Winter Cherry din orașul siberian Kemerovo.
Ancheta a constatat că ieșirile de incendiu au fost blocate, un sistem de alarmă a fost dezactivat și reglementările au fost încălcate în timpul construcției mall-ului.
Procurorii locali au declarat că salvatorilor de la urgență „le lipsesc echipamentul și abilitățile necesare” pentru a face față situației.
Putin a vizitat locul la două zile după dezastru și a promis că „toți cei vinovați vor fi pedepsiți”.
Zece persoane, inclusiv coproprietarul și ministrul pentru Situații de urgență al regiunii Kemerovo au primit pedepse cu închisoarea în acest caz pentru acuzații precum: delapidare, fraudă, neglijență și luare de mită.
Criticii lui Putin spun că obsesia sa pentru suprimarea disidenței politice și consolidarea propriei puteri au lăsat Rusia vulnerabilă în fața teroriștilor adevărați și la dezastre precum incendiul de la Kemerovo, care sunt cauzate sau exacerbate de corupție și neglijență.
Moartea în închisoare a lui Alexei Navalnîi
Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, a murit într-un penitenciar din regiunea arctică, la 2000 de kilometri de Moscova, în februarie 2024, după ani de persecuție și anchete instrumentate de regimul Putin.
Văduva lui, puterile occidentale și susținătorii săi îl consideră responsabil pe Putin de moartea sa, care a survenit în condiții nici acum elucidate.
El a fost arestat când s-a întors din Germania, unde s-a recuperat după ce a fost otrăvit în ianuarie 2021 cu neurotoxina Novicioc, un agent chimic interzis în prezent, dar folosit în perioada Războiului Rece de agenții KGB, serviciul secret sovietic.
Navalnîi l-a acuzat pe Putin pentru otrăvirea sa care ar fi fost făcută de agenți ai FSB, actualul serviciu secret rus, când Navalnîi se afla în Siberia, unde documenta un caz de corupție în rândul parlamentarilor Rusiei Unite, partidul lui Putin.
În iunie 2021, Fundația sa Anticorupție și rețeaua de birouri regionale au fost declarate „organizații extremiste”.
Navalnîi însuși a fost desemnat terorist și extremist în ianuarie 2022.
Mulți dintre asociații săi de top au fost fie închiși, fie au fugit din țară pentru a scăpa de anchete.
De la moartea lui Navalnîi, opoziția rusă a rămas fără lider și scindată.
Analiştii par să fie toți de acord că în Rusia nu mai există în acest moment nicio forţă politică democratică, una capabilă să i se opună lui Putin.
În schimb, Kremlinul a fost zguduit pentru scurt timp, în iunie 2023, atunci când mii de mercenari Wagner conduși de Evgheni Prigojin, un apropiat al lui Putin, au organizat o revoltă de scurtă durată, controlând pentru scurt timp marele oraș Rostov-pe-Don, în marș spre Moscova.
Situația a fost rapid dezamorsată și ordinea a fost restabilită.
Prigojin și co-fondatorul lui Wagner, Dmitri Utkin, au fost uciși două luni mai târziu, când avionul lor privat s-a prăbușit la nord de Moscova.
Rețelele de socializare afiliate lui Wagner au susținut că avionul a fost doborât de armata rusă și mulți observatori cred că Putin i-a ucis.
Atacul de la Crocus City
Pe 22 martie 2024, patru bărbați înarmați au atacat sala de concerte Crocus Hall, de lângă Moscova, ucigând 145 de persoane și rănind peste 500.
A fost cel grav incident terorist din Rusia de la asediul școlii din Beslan din 2004.
Gruparea extremistă Stat Islamic a revendicat atacul, deși mulți oficiali ruși, inclusiv Putin, și personalități din presă au susținut fără dovezi că atacul a fost organizat de Ucraina cu ajutorul Statelor Unite, acuzație pe care departamentul de Stat al SUA a respins-o ca „absurdă”.
De fapt, pe 7 martie, Statele Unite avertizaseră Rusia că „extremiştii” plănuiau un atac în capitală.
Washington Post a scris pe 2 aprilie că avertismentul SUA menționa chiar sala de concert Crocus.
Cu trei zile înainte de atac, Putin a respins avertismentele, despre care a spus că sunt doar niște „declarații provocatoare” menite să intimideze și să destabilizeze societatea rusă.
