Linkuri accesibilitate

Pușculița de partid se umple înaintea campaniei electorale. Subvenție-record pentru PSD: peste 70 de milioane lei în șase luni


Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, liderii PSD și ALDE.

După votarea bugetului de stat, partidele își vor primi subvenția întreagă, dar și sumele restante din ultimele luni. Pe primul loc la sumele de încasat se află PSD. PNL cere AEP să suspende plata subvenției către PSD, din cauza dosarului penal în care e implicat Mircea Drăghici.

Subvențiile partidelor ajung la sume record în 2019. Aproape 270 de milioane de lei sunt puse la dispoziția acestora, într-un an electoral cu două runde de alegeri. La începutul anului, s-a decis prin Ordonanță de Urgență ca subvenția poate să fie folosită și în campania electorală. În primele trei luni, partidele nu au beneficiat însă de întreaga subvenție, deoarece bugetul de stat a fost aprobat târziu.

În conturile PSD au intrat în fiecare lună din 2019 peste 7,5 milioane de lei. Peste 22,5 milioane în doar trei luni. Explozia va veni însă la plata subvenției pentru lunile aprilie, mai și iunie. În fiecare lună, PSD va încasa peste 16 milioane de lei. Suma este compusă din 12 milioane de lei, subvenția lunară a partidului, plus restanța de peste 4,3 milioane de lei pe care PSD a pierdut-o pentru că în ianuarie, februarie și martie bugetul nu a fost votat și promulgat. Adunând, ajungem la suma totală de 70,5 milioane de lei pentru PSD, subvenție de la stat, pentru primele șase luni ale anului.

Suma anuală pe care o va încasa PSD în 2019 este de peste 143,7 milioane de lei. Un salt important față de 2018, când subvenția a fost de peste 96 milioane de lei, dar considerabil mai mare față de 2017, când lua doar peste 16 milioane de lei anual.

Cu subvenția pe două luni, PSD ar putea plăti ușor datoria istorică pe care o are de peste un deceniu. Potrivit ultimului bilanț depus pe site-ul Ministerului de Finanțe, social-democrații aveau o datorie la finele lui 2017 de peste 21,5 milioane de lei.

Beneficiare ale majorării subvenției sunt însă și celelalte partide parlamentare. Anul acesta, în conturile PNL vor intra peste 65,8 milioane de lei, nici jumătate din banii pe care îi vor primi social-democrații, iar în cele ale USR peste 19,3 milioane de lei, ALDE va încasa peste 14,3 milioane de lei, de zece ori mai puțin decât suma totală pe care o va încasa PSD. În schimb, PMP are o subvenție pentru 2019 de peste 9,3 milioane de lei.

Liberalii vor primi lunar în aprilie, mai și iunie aproape 7,5 milioane de lei. Datoria oficială a PNL la finalul anului 2017 era de peste 19 milioane de lei.

Deși ar putea beneficia de o subvenție de aproape 16 milioane de lei, UDMR preferă să încaseze suma alocată ca minoritate națională. În ultimii doi ani, Uniunea a primit peste 53 de milioane de lei de stat.

Din cauza modului în care a fost utilizată subvenția în 2017, trezorierul PSD, Mircea Drăghici, s-a ales cu un dosar penal. Potrivit DNA, el are calitatea de suspect, fiind acuzat că a folosit în interes personal 380.000 de euro.

Drăghici este cel care a inițiat modificarea legii în Parlament, astfel încât subvenția primită de partidele parlamentare să fie majorată. Înaintea campaniei electorale, în PSD s-a decis ca organizațiile județene să primească bani de la centru. Dacă până în prezent cutuma era ca toate filialele să trimită banii din cotizații la centru, acum din Kiseleff s-a decis, în premieră, să fie trimiși bani în județe.

Alina Gorghiu a cerut Autorității Electorale Permanente să suspende subvenția primită de PSD.

“Dacă nu ați dibuit încă marea problemă cu care vă confruntați, v-o prezint succint: trezorierul răspunde de finanțele partidului, trezorierul PSD e acuzat de DNA de delapidare și folosire a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, PSD nu se dezice de acțiunile trezorierului, AEP are atribuția prin lege să suspende subvenția dacă există o încălcare a dispozițiilor legale indicate în legea 334/2006”, a scris Gorghiu pe contul ei de Facebook.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG